„Belle and Sebastian” lansau albumul „Tigermilk” în 1996. La aproape un deceniu, cartea „In the All-Night Café” vine să spună povestea unei trupe create într-o singură noapte şi a primului an în care au cucerit piaţa muzicală.
„Belle and Sebastian” au lansat recent cel de-al nouălea album – Girls in Peacetime Want to Dance – reamintind fanilor de ce este iubită această trupă de indie pop: pentru abilitatea de a-i atrage pe toţi cei care îi ascultă, chiar şi timizi sau refractari, pe ringul de dans.
Cartea semnată de Stuart David vine să releve exact aceste calităţi, felul în care trupa s-a reunit şi ce este în spatele „drăguţelor şosete albe”: „o celebrare muzicală a stilului Punk amestecat cu Gym Hall Jogging”.
Stuart David l-a întâlnit pe compozitorul şi vocalistul Murdoch în 1994, la un curs pentru muzicieni fără contracte. „Într-un buncăr neaerisit şi plin de fum de ţigară, artişti fără şanse jucau golf pe computer…”, povesteşte Stuart. Fără susţinere, Murdoch şi David şi-au căutat organizatori de forţă în altă parte. Denumirea „Belle and Sebastian” se datorează „unui tip ciudat, pe nume Alistair, căruia îi place să-şi sfâşie cămaşa în timp ce cântă în faţa oglinzii”. În această formulă, tot repetând, David a realizat potenţialul pieselor lui Murdoch, care, suferind de sindromul oboselii cornice, „stă în pat şi compune piese despre viaţa lui sau despre persoanele pe care le cunoaşte… prin fereastra camerei. Viaţa lui în afara trupei rămâne o enigmă”. David mai notează că Murdoch găzduieşte o seară muzicală proprie într-un club în care fanii săi „vin îmbrăcaţi precum cel mai ciudat elev din clasă, şi fetele, şi băieţii”.
Cele două cărţi pe care le-a publicat David despre „Belle and Sebastian” (una în timp ce era aproape de trupă, cealaltă după despărţire) nu au caracteristici literare deosebite. Autorul menţine frazarea simplă, punctată de momente de umor şi de detalii semnificative pentru felul în care trupa vede viaţa şi piaţa muzicală: ieşirea din rutină şi rock’n’roll fără excese. („The Telegraph”)
