Cronică de Cotroceni, de Adriana Săftoiu

Bookuria prezintă o altă carte variațiune pe „tema” fostului președinte Traian Băsescu, după „Toamna căpitanului”, scrisă în tușe aspre, obiective, de istoricul Zoe Petre. Prin Cronică de Cotroceni – bestseller, cum altfel? – intrăm în culisele felului de a conduce țara al fostului șef de stat cu speranțe mari de a afla dacă s-a ridicat la înălțimea funcției și încrederii cu care a fost învestit. Pe măsură ce înaintează în lectură, cititorul devine tot mai mult conștient că nu va afla concret decât puține lucruri; narațiunea „zgârie la suprafață”, mai mult acolo unde a durut-o și dezamăgit-o pe autoare prestația celui pe care îl descrie. Mai mult, există și momente în care menajamentele lipsesc, fostul președinte vădindu-se răzbunător, meschin, frustrat și complexat… n-ar fi nimic dacă nu ar fi avut de condus o țară cu astfel de tușe de personalitate.

Autoarea, care nu poate fi bănuită că nu a crezut, la o anume etapă, în personajul politic pe care îl descrie în termeni aproape disprețuitori, afirmă despre T. Băsescu că „Parcursul său politic arată foarte mult cinism, un calcul rece în atingerea obiectivului. Iar cei faţă de care avea datorii trebuiau îndepărtaţi”.

Am trăit cu toții pe viu, ca societate în care exprimarea liberă este garantată, lupta dezonorantă a președintelui de atunci cu presa. Cu atât mai mult ni se confirmă din paginile cărții că omul cu cea mai înaltă funcție în stat chiar avea o obsesie de a se răfui cu mass-media, monitorizând presa, preocupat la culme de ce se scria prin ziare. Mai mult, în context, autoarea atinge și subiectul împrejurărilor în care T. Băsescu s-a înconjurat de anumiți intelectuali (care n-au mai scăpat nici până astăzi de eticheta cu pricina): „Cred că, în relaţia cu intelectualii, cei care au greşit au fost aceştia, şi nu invers. Nu Preşedintele a fost de vină că au primit eticheta de băsişti, ci chiar ei, printr-o admiraţie necritică. (…) Până în final, cred mai degrabă că evoluţia relaţiei cu aceştia nu a făcut decât să îi confirme opinia: simpatici, dar ineficienţi”.

Politician cu un limbaj elevat, Adriana Săftoiu trage perdeaua și din fața fostului președinte și din fața propriului Jurnal pe care l-a ținut în acele timpuri și din care spicuiește câte ceva. Chiar și cu diplomația elevată a discursului, tot se poate întrezări un personaj pe care unul dintre intelectualii amintiți îl numea nici mai mult nici mai puțin decât „cabotin de geniu” și pe care fosta consilieră ni-l relevă exact așa cum era: „Aspectul gregar, vestimentaţia tip second-hand – purta hainele ca un umeraş cu un braţ rupt –, pantofii perforaţi, cu vârful amintind de imineii turceşti, şuviţa personală, de care nu s-a atins nimeni până la penibilul moment din Downing Street 10, râsul dezinvolt provocând stupoare în rândul audienţei, remarcile dizgraţioase, vorba aspră, directă, fără fandoseli şi politeţuri, nepotrivită adeseori în public, lipsa oricărei culturi a protocolului diplomatic făceau din Traian Băsescu un intrus în lumea costumelor prezidenţiale, un candidat nevandabil”. Nimic nou, totuși, toate acestea au fost la vedere mult timp…

Și ce dacă poporul și-a dat seama rapid cu ce fel de președinte trebuie să parcurgă primii ani de după intrarea în Uniunea Europeană? T. Băsescu a terminat și al doilea mandat, mai amar și mai „jucător” decât în prima perioadă, tot războindu-se cu presa, ca un Don Quijote, sau cu unul și altul („Nu e bine, domnul chestor”…).

O concluzie posibilă oferă tot Adriana Săftoiu: „Se intră într-o altă eră. Post-Băsescu. Se pare însă că istoria se repetă”…