Ziua 13: Inspectorul, cada goală și cuptorul care știa prea multe
Prețul de azi: „Fahrenheit 451 (Cărți Cult)”, 58,00 lei la Cartepedia →
În bloc vine verificarea de gaze și incendiu, iar Matei tocmai citește „Fahrenheit 451”. Așa că ascunde două sute de cărți în tot cartierul. Și una dintre ascunzători e o idee foarte proastă.
Totul a început cu un afiș nou la intrare, scris tot cu pixul roșu al administratorului (doamna Popescu i-a corectat de data asta o singură virgulă, semn că omul progresează): „Joi, verificarea instalației de gaze și a siguranței la incendiu în toate apartamentele. Prezența obligatorie.” Iar eu, din toate săptămânile anului, tocmai în săptămâna asta citeam „Fahrenheit 451” de Ray Bradbury.
Pentru cine n-a citit-o: e o carte despre o lume în care pompierii nu sting focul, ci îl aprind, iar ce ard ei sunt cărțile. Am citit-o marți noaptea, dintr-o suflare, iar miercuri dimineața m-am uitat la apartamentul meu cu ochii unui inspector. Cărți pe rafturi până în tavan. Cărți pe jos. Cărți pe frigider, rămase acolo de dimineața în care Sofia a spălat parchetul ca Pippi. Și, mai ales, biblioteca de urgență din cadă: două sute de volume, care stau acolo de trei ani și printre care Virgulă și-a făcut odată cuib din ziarul doamnei Popescu.
– Nimeni nu-ți arde cărțile, Matei, a zis Radu la telefon. Vine un nene să vadă dacă miroase a gaz.
– Așa începe întotdeauna, Radu. Cu un nene.
Miercuri seara am pornit operațiunea de salvare. În carte, oamenii care iubesc cărțile le învață pe dinafară, ca să nu se piardă. Am încercat și eu. Am ales cartea cu vulpea și prințul de pe asteroid, cea cu care a început tot, pentru că e scurtă și o știam deja pe jumătate. Am adormit la desenul cu pălăria. A doua strategie: ascunderea. Am pus cărți sub pat, în dulapul de haine, în mașina de spălat (oprită, scoasă din priză, cu o rugăciune) și în cuptor. Cuptorul e locul cel mai sigur din casă, mi-am zis. Nu l-am mai folosit de doi ani.
Al treilea transport l-am dus la doamna Popescu. A primit trei sacoșe de cărți fără să întrebe nimic, ceea ce m-a speriat mai tare decât orice inspector.
– Ai citit Bradbury, a zis doar. Pune-le în debara, lângă murături.
Ultimele patruzeci de cărți, cele mai dragi, le-am dus peste drum. Ilinca s-a uitat la mine, la sacoșe, la cearcănele mele.
– Te muți?
– Le ascund de pompieri.
N-a mai întrebat nimic. Mi-a făcut loc pe un raft din spate și a lipit pe el o etichetă scrisă de mână: „Ale lui Matei. Nu se vând.” Mi s-a părut cea mai frumoasă propoziție în care am fost vreodată subiect.
Joi, ora 11. Inspectorul a sunat la ușă. Era un domn mic, cu mustață, cu o mapă și cu un aparat care piuia. Nicio salamandră pe uniformă. Niciun aruncător de flăcări. A intrat, a verificat centrala, a verificat aragazul, a adulmecat aerul și a notat ceva. Eu stăteam în fața ușii de la baie, cu brațele încrucișate, ca un paznic de muzeu.
– Acolo ce e? a întrebat.
– Nimic. O cadă.
A deschis ușa. Cada era goală. Pentru prima oară în trei ani. Pe fundul ei, singur, dormea Virgulă, întins cât era de lung, încântat de spațiul nou ca un aristocrat care tocmai a moștenit o moșie. Inspectorul a ridicat din sprâncene și a notat ceva. Probabil „motan, nepericulos”.
Apoi s-a întors la aragaz și a deschis cuptorul, ca să verifice garnitura.
Din cuptor s-au rostogolit pe gresie, una după alta, un dicționar ortografic, o enciclopedie a fluturilor, volumul al doilea din Don Quijote, încă necitit, și „1984” de George Orwell. Inspectorul s-a uitat la ele. Apoi la mine. Apoi iar la ele.
– Domnule, a zis rar, aveți cărți în tot apartamentul și asta nu mă privește. Dar singurul loc din casă unde n-aveți voie să țineți cărți e exact ăsta.
Am încercat să-i explic despre Bradbury, despre pompierii care ard cărți și despre oamenii care le învață pe de rost. M-a ascultat răbdător, a ridicat „1984” de pe gresie și a răsfoit-o.
– Pe asta n-am citit-o, a zis. Mi-o împrumutați? V-o aduc la verificarea de anul viitor.
I-am dat-o. Ce era să fac? Am semnat procesul-verbal. La rubrica „Observații”, inspectorul a scris: „Cuptor folosit ca bibliotecă. Se recomandă raft.”
Seara am adus cărțile înapoi de la doamna Popescu (mirosind ușor a murături) și de la Ilinca (mai puțin trei, pe care le-a păstrat ca „taxă de depozitare”). Am vrut să le pun la loc în cadă. N-a fost chip. Virgulă se instalase acolo definitiv și m-a privit cu o hotărâre de neclintit. Așa că, într-o singură zi, am rezistat unui inspector, dar am pierdut o cadă în fața unui motan.
Cât despre cuptor, a copt ceva pentru prima dată în doi ani: o plăcintă cu mere, pe care doamna Popescu a venit s-o facă la mine, „ca să afle și aragazul ăsta ce e ăla foc”.
– Matei Ink
-
Cartepedia
58,00 lei
Vezi detalii
Prețuri actualizate zilnic. Bookuria primește un mic comision dacă cumperi după un click, fără cost în plus pentru tine.
Cum ți s-a părut?
Ce carte să citească Matei într-un episod următor?
Alege una dintre cele trei cărți. Dacă votul strânge cel puțin 5 voturi, cartea câștigătoare intră într-unul dintre episoadele următoare ale jurnalului (câteva sunt deja scrise). Votul rămâne deschis până apare episodul următor – marți, 17 noiembrie, la ora 10:00. Matei apare de două ori pe săptămână, marțea și vinerea.
Matei e și pe Facebook, și pe Instagram
Acolo pun desenul zilei și câte un rând din episod, înainte să ajungă aici. Uneori apare și Virgulă, care are, recunosc, mai mult succes decât mine.
Comentarii
Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!
Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.
Corector la o editură mică din București, cititor cu degetele pătate de cerneală și autorul unui manuscris început de patru ani. Îl găsești zilnic la anticariatul de peste drum.
