O serie de întâmplări, trăite şi povestite în ultima vreme, ne-au pus pe gânduri, fascinându-ne prin… Cu siguranţă că cititorii vor adăuga ultimul cuvânt, cel potrivit, pentru a încheia propoziţia. Nouă nu ne rămâne decât să relatăm, cu toate riscurile, evenimentele, aşa cum s-au derulat.
Un bun prieten de-al nostru, profesor la o şcoală de prestigiu (şi fâţoasă) din buricul Capitalei, a făcut un experiment cu elevii săi. După o discuţie contradictorie în cancelarie cu o parte dintre colegi, dascălul nostru s-a dus la oră, într-o clasă de a VII-a. Trebuia să predea copiilor despre „Morală”. Înainte de a începe lecţia, i-a întrebat: „Care sunt modelele voastre de viaţă, în afară de părinţi şi bunici?”. Răspunsurile au fost variate. Profesorul a remarcat că toate numele rostite aparţin unor persoane care fac parte din aceeaşi tagmă, puternic mediatizată la tv, pe internet şi în tabloide: Gigi B, Bianca D, Monica G, Irinel C, Lorette, Salam. Asigurăm cititorii, care nu sunt informaţi la zi cu viaţa mondenă autohtonă, că nu este vorba de autori de mari creaţii artistice, de gânditori în ale filosofiei şi cercetării ştiinţifice.
O colegă de-a noastră a trăit o dramă. Într-o zi fatidică de joi a fost anunţată că i-a murit tatăl pe care l-a îngrijit şi iubit ca pe ochii din cap. S-a simţit singură şi neajutorată. Exact în ziua cu pricina – chiar aşa s-a nimerit – a primit un telefon de departe. La celălalt capăt al firului, o voce apoasă de femeie i-a atins timpanul: „Doamna Profesoară, ce bine că v-am găsit! Sunt fosta dumneavoastră studentă, Mariana, mă mai ţineţi minte? De un deceniu trăiesc în Canada şi de doi ani vă tot caut. În sfârşit v-am găsit! Aţi fost modelul meu de viaţă şi nu v-am uitat nicio clipă. Am simţit că voi da de dumneavoastră şi am reuşit! Dar de ce plângeţi?…”. Finalul convorbirii telefonice a schimbat rolurile: „Doamna Profesoară, vă somez – aşa ne spuneaţi la fiecare curs, «vă somez să învăţaţi!» – ca peste două ore să vă duceţi la prima bancă şi să ridicaţi un mic ajutor de înmormântare din partea mea şi a soţului”.
Într-o zi ploioasă de aprilie, pe la prânz, ne-am întâlnit cu un fost coleg de liceu. Bucurie mare! Ştiam că a ajuns un avocat important în lumea jurisprudenţei, o personalitate în domeniu. În faţa unei cafele am stat la palavre ore întregi. După ce am depănat o mulţime de amintiri din adolescenţă, dintr-o curiozitate personală şi naivă (am fost şi noi târâţi prin tribunale) l-am întrebat de ce avocaţii folosesc în timpul proceselor o lingvistică pe care nu o înţelege nici cel care condamnă, nici condamnatul, nici martorii, nici asistenţa din sala de judecată. Amicul stă puţin pe gânduri şi ne spune: „În primul rând, limbajul juridic este unul semantic bine definit, are un impact imediat, nu creează confuzii, nu dă naştere la interpretări inutile. Mai mult, impresionează. Prin acest limbaj, eu cel puţin devin model pentru clienţii mei”. „Iată un prim exemplu – continuă avocatul nostru cu seriozitate – ca să înţelegi mai bine: reclamanta l-a reclamat pe el care a devenit reclamat sau pârâtoarea l-a pârât pe el care a devenit pârât. Nimic mai mult. Următorii termeni sunt «apelantul-pârât», «apelanta prin aderare», «intimata» sau «intimatul»”. În ce ne priveşte, până la un punct am înţeles. Apoi, amicul avocat a venit cu un exemplu convingător şi a relatat un caz în care limbajul său juridic nu a dat greş. Reproducem integral povestea, consemnând, întocmai şi fără artificii lingvistice, termenii folosiţi de fostul nostru coleg de bancă: „Într-o după-amiază a intrat în biroul meu o doamnă la vreo treizeci şi cinci de ani, căsătorită de şase ani şi tare frumoasă. Vroia să intenteze proces cumnatei ei, sora mai mică a lui bărbat’su, şi ea măritată, deoarece a fost numită singura moştenitoare a averei mamei lor, care a crăpat şi care nu a înghiţit-o niciodată pe noră, ci doar pe ginere, aşa cum se întâmplă frecvent în viaţă. Am fost foarte atent la tot ce mi-a spus, am notat informaţiile primite, i-am făcut o listă cu documentele trebuitoare, după care i-am spus: «din acest moment, prin solicitarea ta (deja ne tutuiam), am devenit avocatul tău în instanţă, mai exact tu eşti pârâtoarea care ai pârât-o pe cumnată, care a devenit pârâtă, prin urmare eu susţin pâra ta cu toate argumentele, pentru ca pâra ta să aibă câştig de cauză, tu însă nu trebuie niciodată să mă pârăşti soţului tău, aşa cum nici eu nu te voi pârî soţiei mele. Nu vreau să ne pârâm decât unuia altuia, ori de câte ori ne întâlnim». Fireşte că am câştigat procesul. Fericită, clienta a venit şi mi-a mulţumit, declarându-mi: «Sunt pârâtoarea ta, numai a ta, tu eşti pârâtorul meu, numai al meu, amândoi ne vom pârî la infinit, îi voi pârî pe duşmani până la moarte numai la tine, apărătorul pârei mele!»”.
Alexandru Calmâcu
