Sherlock Holmes
Nu ghicește niciodată. Se uită la manșeta ta, la noroiul de pe pantof și la ce n-ai spus, apoi îți povestește ultimele trei luni din viață.
Watson urcă de ani de zile scările spre apartamentul din Baker Street. Holmes îl întreabă câte trepte sunt. Watson nu știe. Șaptesprezece, spune Holmes, și adaugă explicația care ține loc de manifest pentru tot ce urmează: „You see, but you do not observe.” Ai privit de o mie de ori și n-ai văzut nimic.
Metoda, în trei mișcări
Holmes își zice „detectiv consultant”, o meserie pe care și-a inventat-o singur, fiindcă nu exista. Lucrează pentru particulari, pentru guverne și, când se încurcă, pentru Scotland Yard. Procedura lui are o ordine fixă: strânge detalii pe care ceilalți le consideră fără importanță, refuză să-și facă o teorie înainte să le aibă pe toate – „It is a capital mistake to theorize before one has data” – și abia apoi elimină variantele imposibile. Ce rămâne, oricât de improbabil, e răspunsul. Spectaculos pare doar finalul; partea de muncă e răbdarea.
Cunoștințele lui sunt strâmbe pe o parte și adânci pe cealaltă. Știe pe de rost sute de cazuri de crimă, deosebește mărcile de tutun după scrum și tipurile de hârtie după filigran, dar îl lasă rece aproape tot ce nu-i folosește într-o anchetă. Doyle l-a modelat după un profesor real, chirurgul Joseph Bell de la Royal Infirmary din Edinburgh, care îi uimea studenții ghicindu-le pacienților meseria și orașul natal dintr-o privire.
Și nu e un creier pus pe un fotoliu. Watson îl inventariază, în primul roman, drept bun spadasin, boxer și mânuitor de baston, iar în „The Yellow Face” îl numește unul dintre cei mai buni boxeri de categoria lui. Se deghizează atât de bine încât propriul prieten nu-l recunoaște, își face analize chimice acasă și, când are nevoie de ochi în tot Londra, plătește o ceată de copii ai străzii pe care îi numește „neregulații din Baker Street”.
Omul din camera de alături
Fără doctorul John Watson, Holmes ar fi insuportabil. Watson e cel care povestește, cel care se miră la timp și cel care umanizează un om altfel aproape imposibil de suportat: Holmes tace zile întregi, cântă la vioară la ore nepotrivite, ține tutunul în papuc și, când nu are de lucru, își injectează cocaină – legală în Anglia secolului al XIX-lea și dezaprobată pe față de prietenul lui medic. Mai are un frate, Mycroft, cu șapte ani mai mare și, după propria recunoaștere, mai deștept, dar prea comod ca să iasă din clubul lui.
Cum a scăpat de propriul autor
Doyle s-a săturat de el și l-a omorât în „The Final Problem”, publicată în 1893, aruncându-l în cascada Reichenbach împreună cu profesorul Moriarty. Revista „The Strand” a pierdut peste 20.000 de abonați, iar autorul a cedat: Holmes s-a întors, viu, în „The Adventure of the Empty House”, în 1903. În 2012, Guinness World Records l-a declarat personajul literar uman cel mai des jucat în film și la televiziune. Adresa lui, 221B Baker Street, e azi un muzeu la care sosesc în continuare scrisori adresate detectivului.
Cartea, pe scurt
Holmes apare prima oară în romanul „A Study in Scarlet”, în 1887, dar faima i-au adus-o povestirile scurte din revista „The Strand”, începând cu iulie 1891. Primele douăsprezece au fost strânse în volum în 1892 sub titlul „The Adventures of Sherlock Holmes” – printre ele, cazul cu fotografia compromițătoare în care apare Irene Adler, singura femeie care îl întrece, și cel cu banda pestriță. Formula se repetă și nu plictisește: un client urcă scările, povestește ceva imposibil, Holmes ascultă cu ochii închiși. În total, Doyle a scris patru romane și 56 de povestiri, ultimele publicate în 1927.
Autorul, în două vorbe
Arthur Conan Doyle (1859–1930) era medic la Southsea și scria între consultații, în așteptarea unor pacienți care nu veneau. A considerat romanele lui istorice drept opera serioasă și pe Holmes, o pacoste comercială. În ultimii ani de viață a ținut conferințe despre spiritism, convins că a comunicat cu morții – ciudat, pentru omul care inventase cel mai rațional personaj din literatură.
Celelalte personaje din carte
Citate
You see, but you do not observe.
Arthur Conan Doyle, „A Scandal in Bohemia”, din „The Adventures of Sherlock Holmes”, ediția americană, 1892 (Wikisource)
It is a capital mistake to theorize before one has data.
Arthur Conan Doyle, „A Scandal in Bohemia”, din „The Adventures of Sherlock Holmes”, ediția americană, 1892 (Wikisource)
Personaje asemănătoare din alte cărți
Paul Atreidesdin „Dune (coperta film). Seria Dune. Vol.1”temerar, strateg și rece
Potrivire82%
Geralt din Riviadin „Ultima dorinta. Seria Witcher Vol.1”temerar, rece și solitar
Potrivire79%
Ilie Morometedin „Morometii, 2 volume”temerar, strateg și rece
Potrivire76%
Lista se calculează singură, din scorurile personajelor, și se schimbă pe măsură ce galeria crește.