Mai presus de sine (recenzie la cartea „De neînvins”, de Laura Hillenbrand)

A scrie o poveste curată ca lacrima despre un erou de război. A te documenta, a-i căuta pe supravieţuitorii tot mai puţini, tot mai bătrâni, ai unei generaţii reprezentative pentru forţa şi curajul americanilor, a şti să laşi naraţiunea să curgă fără să te amesteci prea mult. A fi uman, nu tehnic, a fi corect, nu partizan, a fi implicat, nu pasional. Asta propune Laura Hillenbrand în cartea care relatează incredibila odisee a tânărului pe atunci Louis Zamperini printre cruzimile celui de-al doilea război mondial. Şi după ele.

• Carte publicata in 2015 la Corint
• Cumpara cartea cu reducere
• Traducator: Roxana Claudia Olteanu, Roland Schenn, Tomas Ritner
• Tip coperta: Brosata
• Format: 130×200
• Numar pagini: 624
• ISBN: 978-606-862-361-0

În 1943, Louis Zamperini se prăbuşea în Pacific şi stabilea un record: şapte săptămâni (poate mai bine…) supravieţuind pe rămăşiţe în derivă. El şi pilotul au parcurs astfel distanţe uriaşe, doar pentru a cădea prizonieri ai japonezilor. Alte cruzimi cărora aceşti băieţi minunaţi le opuneau un umor care le-a asigurat supravieţuirea… „De neînvins” curge aproape cinematografic şi dacă nu ar fi fost, nu doar că nu s-ar povesti, ci ar părea ficţiune. Zamperini a crescut în California, a fost un tânăr delincvent, apoi a devenit un atlet de clasă – a alergat în cursa de 5.000 de metri la Olimpiada de la Berlin, din 1936. S-a înrolat apoi, reuşind să supravieţuiască unei prăbuşiri care a decimat aproape tot echipajul. Cei rămaşi în viaţă au mâncat albatroşi care poposeau pe rămăşiţele avionului, şi-au improvizat gheare şi mici protecţii împotriva soarelui tropical. Furtunile le-au potolit setea, iar rechinii i-au însoţit peste tot, uneori sărind pe „ambarcaţiune”. Soldaţii „s-au răzbunat” prinzând vreo doi şi mâncându-le ficatul…

Au reuşit să-şi păstreze sănătatea mintală rememorând scene din filme celebre, punându-şi întrebări cu glas tare, imaginând cine copioase sau cântând în gura mare „White Christmas”. În cea de-a 46-a zi au zărit Insulele Marshall. În cea de-a 47-a au fost capturaţi de marinarii japonezi.

Rapoartele înspăimântătoare ale epocii arată că în timp ce prizonierii americani din Europa mureau cam unul la 100, unul din trei pierea în caprivitate japoneză. Dar Zamperini era preţios, dat fiind statutul lui olimpic; era un mijloc valoros de propagandă şi a fost preferat viu. Dar asta nu înseamnă că japonezii nu l-au torturat – umilire, înfometare, experimente medicale, muncă forţată, boală… În plus, sadicul comandant Mutsuhiro Watanabe avea o plăcere bolnavă să-l bată. Zamperini ştia că japonezii ar fi preferat să-i ucidă pe prizonierii americani decât să-i predea. A fost salvat, ca alţi camarazi, de episoadele teribile numite Hiroshima şi Nagasaki.

Reîntors acasă, a început un alt proces anevoios – reintrarea în lumea păcii cu un bagaj de coşmaruri şi furie ce l-a dus la alcoolism. Războiul lui s-a terminat cu adevărat în 1949, când devenea creştin…

Cartea se găsește la jumătate de preț! O poți cumpăra de aici (cu reducere și transport gratuit) sau de la elefant.

Citiţi!

Roxana Ichim