În lumea cărții Inima cedează ultima, celebra Margaret Atwood a creat imperfecțiunea… perfectă. Totul este pe dos, avertismentele se ascund în spatele situațiilor și personajelor absurde, rebeliunea, opresiunea, suprapopularea sunt doar cărți de joc în mâna unui dezastru iminent, foarte bine camuflat de ironiile existenței cotidiene.
Apărută inițial ca un serial în format electronic, Inima cedează ultima este doar la prima vedere o distopie standard. La suprafață este derulată rațional, are un soi de sens, apoi devine o poveste cu aventuri suprarealiste, lăsând cititorul perplex, copleșit, dornic să se afunde în eșafodajul creat de autoare ca într-o apă tulbure și potențial periculoasă, dar atrăgătore ca păcatul. Scriitoarea își descătușeaă ironia și sarcasmul și le dă drumul în identitate, cultură, economie, societate. Ca urmare, apar în scenă personaje ca imitatorul gay al lui Elvis, o copie a lui Marilyn Monroe care este îndrăgostită de… o jucărie și un cap vorbitor într-o cutie. Toate acestea și multe altele, spre deliciul amatorilor genului, sunt produse într-o… imaginată rețea de fabrici aparținătoare de o pușcărie și care fac jucării sexuale.
Suntem, deci, în epoca în care capitalismul a depășit orice limită a saturației și a consumerismului. Teatrul „de operațiuni” este teritoriul SUA, firește, locul unde totul este posibil. Charmaine și Stan au pornit bine inițial – ea lucra pentru o clinică, el la Dimple Robotics. Apoi au ajuns să locuiască în mașină, ca o pereche de americani standard cărora le-a mers prost. Foarte prost. Charmaine menține un „ton ușor pozitiv”, deși îi lipsesc teribil cele două perne înflorate pe care le avea cândva. Stan, pe de altă parte, poate deveni chiar rău atunci când se enervează. Este un om bun, dar foarte supărat că și-a dezamăgit partenera. S-au obișnuit să le fie cam foame tot timpul, s-au obișnuit cu mizeria într-o oarecare măsură și se au unul pe celălalt. Sunt aproape naivi cu această încăpățânare a lor de a pune iubirea încercată și fragilă împotriva unei lumi care vine tăvălug peste ei. Pentru că într-o zi, ca să se salveze, intră în experimentul Positron, care are drept nucleu o pușcărie post-modernă. Aici, fiecare prestează o lună ca angajat, o lună ca deținut. În prima postură, fiecare obține tot ce-și poate dori, dar în ziua în care se intră la închisoare, „ceilalți”, perechea fiecăruia, intră în aceeași casă, mănâncă din aceleași farfurii și se tăvălește în aceleași cearșafuri.
Linia de producție include păpuși sexuale fără cap… deocamdată. Totul până în ziua în care păpușile vin cu pijămăluțe albe, șosete de flanelă și câte un ursuleț, „pentru efect deplin”. Stan și colegii săi cred inițial că este, totuși, prea mult, dar nu se plâng. Schimbarea trebuie să fie bună, totuși, în vreun fel… În plus, Charmaine este peste poate de fermecată de locul unde stă atunci când nu este în postura de deținută. Orașul închisorii, Consilience, este creat după estetica anilor 1950, „decada în care majoritatea se declarau fericiți”. Una dintre îndatoririle ei curente este aceea de a-i euthanasia pe cei care nu se adaptează…
Cumpără cartea Inima cedează ultima, de Margaret Atwood, cu reducere, de la Elefant sau Cartepedia.
