Cititorii lui Stephen King au fost puși mereu față în față cu tot felul de personaje teribile, de la clowni demonici la cowboy siniștri, iar cu Institutul, celebrul autor aduce în scenă răul aburcat pe o nouă culme a imaginației. De data aceasta este uman, poate fi oricine și seamănă îngrozitor cu arătările coșmarurilor, care nu sunt neapărat fantome, vampiri, ființe diabolice din alte lumi. Cu o scriitură măiastră, într-un tempo irezistibil, King dezvăluie cel mai rău dintre rele, cel pe care îl pot face oamenii. „Institutul” este povestea răului neplauzibil pe care semeni foarte plauzibili îl fac copiilor.
Tim Jamieson a fost polițist, până a fost concediat. „Liber de contract”… social, Tim umblă brambura prin Carolina de Sud, sudându-și nevoile de fiecare zi cu tot felul de joburi temporare și atipice, până în ciudatul orășel DuPray, un capăt de cale ferată cu obloanele trase în miezul zilei și un motel prăfuit, uitat de lume. Atmosfera relaxată a provinciei americane este butaforia perfectă pentru piesa de groază care urmează.
Undeva în alt plan al narațiunii din Institutul, facem cunoștință cu Luke Ellis, un puști de 12 ani din Minneapolis, binecuvântat cu ceva ce într-o lume normală ar trebui să fie un privilegiu și plusvaloare pentru societate, dar care poate deveni foarte ușor un blestem: o minte sclipitoare, plus o abilitate telekinetică. „Luke citește la fel de firesc cum pasc vacile iarbă”, devorând lucrările lui William James și tot ce a scris Cormac McCarthy. Și copilul din el este bine mersi, Luke fiind un fan al desenelor animate și un modest, dar pasionat, jucător de baschet. Dar uneori, ca să se distreze (inocent…), băiatul face un blat de pizza să se ridice singur de pe farfurie… Puțin înainte ca familia să se mute la Boston, o echipă „specială” de necunoscuți năvălește în locuința familiei, îi asasinează pe adulți și îl răpește pe Luke.
Copilul se trezește într-o cameră identică cu cea lăsată în urmă, dar care dă într-un hol tapetat cu afișe de propagandă gen „O altă zi în Paradis” sau „Aleg să fiu fericit”. Aici este Institutul. Și nimeni nu este fericit aici. Exact ca în timpurile întunecate ale zorilor tratamentelor afecțiunilor mentale, copiii cu abilități telekinetice din Institut sunt supuși unor proceduri barbare – injecții, radiografii, metode invazive de diagnostic, cu lumini puternice, intermitente, și experimente abominabile, cum este scufundatul într-un vas cu apă până în pragul înecării. Cei care se supun primesc gustări și, dacă doresc, chiar țigări. Cei care rezistă sunt bătuți cu bestialitate. După câteva săptămâni urmează să fie trimiși într-o aripă a stabilimentului din care niciun „experiment” nu s-a întors…
Copiii din Institut sunt inteligenți, dar, totuși, copii. Speră, aproape irațional, să se întoarcă acasă într-o zi, chiar dacă sunt aproape siguri că asta nu se va întâmpla… Dintre toate scufundările în sinistru ale imaginației lui King, acest plonjon în lipsa de umanitate este parcă cel mai mai dramatic, tocmai pentru că pare atât de real și este atât de posibil.
Cumpără cartea Institutul, de Stephen King, cu reducere, de la Libris sau Nemira.
