fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

Memoria unei ere (recenzie la cartea „Secolul meu scurt”, de Mircea Maliţa)

secolul-meu-scurtMatematician de valoare, doctor în matematică, diplomat şi fost ambasador, reputatul academician Mircea Maliţa a fost ministru adjunct de Externe, ministru al Învăţământului, ambasador al României la ONU şi la Geneva. Este cunoscut de asemeni ca fiind un eseist de renume şi un profesor universitar de calibru. Şi mai cu seamă un patriot care a adus o certă contribuţie la progresul României din oricare dintre posturile în care s-a aflat, în orice timpuri şi pe orice meridiane ale lumii. Din aceste considerente, ultima carte a acad. Mircea Maliţa, intitulată „Secolul meu scurt”, a fost primită cu viu interes.

Cumpara cartea cu reducere de aici.

Concepută sub forma unei autobiografii, lucrarea “Secolul meu scurt” face o radiografie a României antebelice şi postbelice. Ansamblul politic, economic şi cultural al unei ţări aflate la răscrucea intereselor unor mari puteri este tratat dintr-o perspectivă complexă, cu detalii semnificative, într-un volum de mari dimensiuni. „Imperiile sunt o specie politică şi militară diferită de cea a ţărilor mici. Ele sunt conduse de un singur principiu, o singură strategie: extinderea continuă, foamea de teritorii, obsesia supremaţiei şi a dominaţiei asupra a tot ce le stă în cale”, consideră autorul, care adaugă pe frontispiciul lucrării sale: „Toate imperiile din jur i-au ajutat pe români de-a lungul istoriei lor să se elibereze de un jug şi i-au întins cu seninătate imperială un altul”.

În capitolul „Poala mumii”, Mircea Maliţa îşi evocă primii ani de viaţă, marcaţi de imaginea mamei. Naraţiunea poartă apoi cititorul prin anii de şcoală ai celui care avea să devină una dintre personalităţile marcante ale României. Sunt evocate peregrinările de adolescent prin „Patru licee, patru dictaturi”, cu momente de cumpănă istorică teribilă: „Vin ungurii, ce ne-om face?, spunea mama”. Peste tot, tânărul Mircea Maliţa se impregnează de reperele civilizaţiei şi culturii româneşti, anii de studenţie găsindu-l în faţa unor alte vremuri dificile: cele de după cel de-al doilea război mondial, cu masivele schimbări sociale pe care le-au produs: „Pe ordinea de zi a Biroului Politic, Ana Pauker pusese punctul intitulat Demolarea Arcului de Triumf. Dej nu agrea această măsură aberantă, dar nu ştia cum putea contracara adoptarea ei, pentru că cei care o luau o ascultau pe ea”.

Aceste consideraţii detaliate despre o epocă tulbure (şi tulburătoare) sunt dublate de relatarea felului în care tânărul pe atunci Mircea Maliţa şi-a cristalizat opţiunile filosofice, viziunea despre lume şi şi-a edificat o scară a valorilor care avea să-l susţină întreaga viaţă. „Biblioteca şi ucenicia la ONU” prezintă întâlnirea autorului cu personalităţi de marcă ale timpului (Moisil, Maurer), ca şi cu profesori renumiţi, care i-au modelat viziunea şi i-au îndrumat paşii. Remarcabilă este, în contextual timpului, povestea tezaurului Orghidan, „o comoară de valoare neegalată la noi în ţară şi una dintre cele mai importante pe plan internaţional”.

„Diplomaţia” a fost unul dintre reperele majore ale vieţii şi carierei acad. Mircea Maliţa, care abordează în acest capitol mari momente, cum ar fi „Criza rachetelor” (SUA-Cuba), imaginea preşedintelui de Gaulle în Europa, „Lagărul socialist”, momentul Praga 1968 şi zilele fierbinţi în care România a refuzat să participle la ocuparea Cehoslovaciei de către trupele tratatului de la Varşovia. Reflecţiile autorului sunt profunde: „Existau sau nu semne premonitorii ale intervenţiei în Cehoslovacia? Şi dacă da, de ce nu le-am decelat?”.

„În două subiecte aveam să dau lupta între profesionalism şi politicianism. Primul era formarea diplomaţilor şi al doilea înnobilarea meseriei lor”, mărturiseşte Mircea Maliţa în capitolul „Călătorii şi cărţi”. Parcurgem împreună cu autorul eforturile constante şi intense de a se crea o linie redutabilă de diplomaţi români, relaţiile şi întâlnirile la nivel înalt care au consolidat succesele diplomaţiei româneşti ale acelor ani, totul din „linia întâi”, din miezul evenimentelor. Panorama parcursului autorului prin lumea relaţiilor internaţionale ale României continuă în capitolul „Elveţia”. Ca întotdeauna, fundalul complex este redat în toate detaliile semnificative, de la ţinuta pe care trebuia s-o poarte ambasadorul cu prilejul prezentării scrisorilor de acreditare până la prezentarea edificatoare a ţării în care funcţiona Ambasada şi contextul relaţiilor bilaterale: „Tradiţii aveam, echipă da, ambasadorul care mă precedase, un medic distins, fusese şi el activ. Mi-am dat semaa că puteam conta pe ajutorul colegilor mei”.

Indiferent de funcţiile pe care le-a deţinut şi de ţările în care a activat, Mircea Maliţa a păstrat o profundă admiraţie pentru valorile româneşti, punctând şi în volumul său cel mai recent momente ca acela în care „în Elveţia, la numai un sfert de veac de la moarte, întâlneam un Enescu transformat în atribut. A fi enescian era un verb conjugat…”. Ulterior, în calitate de ambasador la Washington, autorul remarca diferenţele dintre „primirea la Consiliul celor şapte elveţieni şi conversaţia la Casa Albă. La un pol formalitate, conformism, solemnitate, la celălalt spontaneitate, degajare, empatie”. Erau vremuri în care Războiul Rece era în toi şi preşedintele american Ronald Reagan, „duşman al formalismului birocratic”, făcea totul pentru a apăra America. Analizând epoca şi reacţiile marilor personalităţi politice ale vremii, fostul diplomat sesizează impacul neoliberalismului asupra întregii lumi civilizate. Capitolul este de asemeni marcat de evocări speciale, ca aceea a acordării pentru România a Clauzei naţiunii celei mai favorizate din partea SUA, moment definitoriu al relaţiilor bilaterale.

Călătoria pe care o propune „Secolul meu scurt” continuă cu prezentarea anilor de „Exil intern”, în care „tabloul demiterii apărea în toată plenitudinea unei pedepse enorme ce se compunea din interdicţii, restricţii, şomaj, scoaterea din societate, cultură şi profesiuni”. A fost, neîndoielnic, o perioadă dramatică pentru cel înzestrat cu atâtea capabilităţi. Pus sub controlul „serviciilor”, fostul diplomat de forţă înaintează cu greu prin meandrele unei lumi tot mai coercitive. Au fost „anii exorcismului”, 1985-1989. Revenirea la catedră se petrece cu infinite precauţii şi cu apelul la vechi prieteni. Încet, încet, întoarcerea în presă se produce şi ea. Mircea Maliţa reîncepea să-şi „dea măsura”. Anul teribil 1989 îl găseşte pregătit, la curent cu lumea şi evenimentele, coştient că România era la capătul puterilor: „După ce cântărim totul şi vedem în timp coincidenţele în timp şi radicalitatea tuturor schimbărilor, ne vine în minte imaginea măturii care şterge tot şi pretutindeni în anumite momente ale istoriei”. O epocă se încheia. Pe ruinele ei răsărea o alta.

„Doamna Thatcher s-a interesat de mine şi a întrebat dacă n-am vreun drum prin Anglia”. Aşa începea „Tranziţia” lui Mircea Maliţa, concomitent cu cea a României. Reîncep conferinţele, întâlnirile fructuoase, parcursul de notorietate în sfere în care fostul ambasador ştiuse cândva să facă imagine ţării sale. Autorul punctează faptul că, de pildă, Germania era conştientă că unificarea sa se „datorează aprobării URSS”. Îngrijorarea că Balcanii „se îndreaptă spre tulburări” avea să fie la rândul ei confirmată de evenimentele istoriei. În final, mult dorita globalizare „nu s-a realizat nici pe plan economic, nici pe plan politic, rămânând doar un triumf al computerelor”.

Personalitate complexă a României contemporane, acad. Mircea Maliţa nu încetează să surprindă. În interiorul unei educaţii matematice se ascund instruirea diplomatică şi pasiunea pentru filosofie care fac ca scrierile sale să aibă o greutate evidentă şi o notă unică. Demnitar de rang înalt, slujitor al intereselor statului român din poziţii-cheie, era cel care aproba la un moment dat ca elevii români să înveţe în şcoli şi alte limbi străine decât limba rusă, ceea ce le-a deschis lumea. Acelaşi om contura interesele strategice ale României din postura de ambasador. Sunt toate acestea argumente suficiente pentru a privi cartea „Secolul meu scurt” ca pe un tablou al unor timpuri care au marcat profund România şi care nu s-au încheiat abrupt, ci doar violent, apoi s-au transformat în alte timpuri. „Omenirea este slab pregătită pentru a întâmpina viitorul. Ceva s-a stricat în statul care s-a dat la o parte în favoarea pieţei. Lumea de astăzi este un «care pe care”, avertizează academicianul Mircea Maliţa, adăugând că „depănăm două fire de culori diferite. Unul se referă la cunoştinţele şi vocaţiile de tip universal, celălalt ţine de specificitatea limbii şi culturii proprii. De aceea, omul are statut la el acasă şi rol în lumea largă”.

Cartea poate fi cumparata cu reducere si transport gratuit de la Libris / eMAG.

Roxana Ichim

Roxana Ichim Istudor
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article

Închinarea la abstract („Zei americani”, de Neil Gaiman)

Next Article

Reguli de încălcat („Zi după zi”, de David Levithan)

Related Posts

Total
0
Share