Templul Zorilor – Yukio Mishima, trad. Mihaela Merlan, Ed. Humanitas, 2011
Cumpara cartea cu reducere de aici
Yukio Mishima a fost nominalizat de trei ori la Premiul Nobel. Poate îl și lua, dacă nu era atât de obsedat de codul onoarei samurailor și nu-și făcea seppuku la 45 de ani.
Am mai citit de el: ”Templul de aur”, ”După banchet”, ”Soare și oțel” (autobiografică, viziunea lui de viață este foarte bine închegată în ea); acum am început tetralogia Marea fertilității”: ”Zăpada de primăvară” (1968), ”Cai în Galop” (1969), ”Templul Zorilor” (1970), ”Înger decăzut” (1970).
Honda, protagonistul nostru din volumele anterioare, mai îmbătrânit dar cu o reputație de invidiat, ca avocat, este trimis în Bangkok, capitala Thailandei, pentru a rezolva un caz. Tot acolo vede și Templul Zorilor, din hotelul unde stă, care îl impresionează profund. La fel cum îl impresionează și călătoria pe Gange, în India, pe care o face ca recompensă pentru cazul câștigat.
Dar în Thailanda o întâlnește pe prințesa Ying Chan, fetița unui dintre prinții veniți în Japonia, acum mulți ani, când Kiyaoki era în viață. La șase ani este greu de ținut sub control deoarece se consideră că are probleme mentale după ce susține că ar fi reîncarnarea unui tânăr japonez.
Această scenă îl dă peste cap pe Honda, fiindcă Kiyoaki pare-se că nu a dispărut nicio clipă din viața lui. O lasă pe această fetiță și se întoarce în țara sa, devastată de Al Doilea Război Mondial.
”Acum era mai stăpân pe viitor decât oricare tânăr. Singurul motiv pentru care tinerii vorbesc mereu despre viitor este acela că nu-l au. Deținerea unui lucru prin eliberarea lui era un secret al posesiei, necunoscut de tineri.”
Așa cum Kiyoaki nu reușise să influențeze timpul în care a trăit, nici Honda nu a putut să o facă. Dacă Kiyoaki murise pe câmpul de luptă al dragostei, venise vremea ca tinerii să moară pe adevăratul câmp de luptă. Isao fusese prima victimă. Cu alte cuvinte, Kiyoaki și reîncarnarea lui, Isao, au avut parte de dispariții contrastante pe câmpuri de luptă total diferite” (p. 21). ”Frumusețea acestor oameni este precum frumusețea fructelor; fructele trebuie să se coacă armonios, în tihnă. Nu există fructe coapte în pripă” (p. 39)
Trece printr-o perioadă intensă de meditație și documentare asupra vieții, asupra budismului, asupra rostului lumii. O bună bucată de carte este foarte profund scrisă, dovedește cunoștințele vaste ale autorului, inteligența narativă, interesul lui pentru viață. Spuneam lucrurile astea în recenziile trecute despre primele două cărți ale tetralogiei. Dar cea mai bună reprezentare a reușitei lui Mishima se află în volumul de față.
”Chiar dacă s-ar presupune că primele șapte conștiințe ar susține că lumea nu există, chiar dacă cele cinci simțuri ar fi exterminate și moartea s-ar instala, atât cât avem alaya, lumea va continuă să existe. Totul trăiește prin această conștiință, de aceea toate există. Dar dacă alaya ar fi distrusă?
Totuși, lumea trebuie să existe! […]
Lumea trebuie să existe cu orice preț!
De ce?
Deoarece prin existența lumii, ca lume a mirajului, omului îi este oferită șansa iluminării” (pp. 120 – 121)
Mai trec ani, Honda ajunge bogat câștigând un proces fără prea mare șanse de reușită și cumpără o casă de unde se poate vedea din mai multe unghiuri Muntele Fuji. O are vecină pe Keiko, care va juca un rol important în viața lui. O femeie ce pare tânără la cei 50 de ani ai ei, fiind opusul soției sale, Rie, pe care timpul și-a pus urât amprenta.
Prințesa Ying Chan vine să studieze în Japonia, dar fără să mai știe ceva de când era mică. Totuși, cei doi se reîmprietenesc. Pentru prima dată pare că autorul, chiar dacă îl menține pe Kiyoaki prin cele trei alune prezente pe corpul tinerei, pare că se desparte de el, lăsând frumusețea Prințesei să umple mintea lui Honda, să-i ocupe centrul propriului univers de bărbat retras din activitate și cu un trai foarte bun.
Pe lângă cei doi, își mai fac simțită prezența și Keiko, Makiko (din tinerețea lui Isao, acum mare poetă) și protejata sa, Doamna Tsubakihara, Imanashi etc. Aceste personaje vin să amestece sentimente lui Honda care, la 57 de ani, se îndrăgostește.
Urmează Înger decăzut, terminată de scris cu ore înainte de sinuciderea ritualică a lui Yukio Mishima.
”Adevărata frumusețe atrage, subjugă, pustiește și, în cele din urmă, distruge” Yukio Mishima
Emilia Zăinel