Ați citit vreodată o poveste care să vă facă să trăiți acolo, să vă revoltați împotriva destinului, să vreți să deveniți personaj în carte și să schimbați firul acțiunii? Ei bine, așa se întâmplă cu Ultima scrisoare de dragoste a lui Jojo Moyes. Deși știam deja că autoarea are o înclinație către mister, înlănțuirea de fapte din aceste 400 și ceva de pagini m-a făcut să stau cu sufletul la gură, să vreau să intervin de fiecare dată și să citesc nerăbdătoare pentru a afla deznodământul.
Fir narativ
Romanul Ultima scrisoare de dragoste împletește două povești de dragoste neconvenționale, una din anii ’60 și alta de la începutul anilor 2000.
La o distanță de aproximativ 40 de ani, două femei se îndrăgostesc. Prima, Jennifer Sterling se îndrăgostește de un jurnalist, Anthony O’Hare, deși era deja căsătorită cu un om de afaceri important din domeniul petrolului, Laurence Sterling, iar cea de-a doua Ellie Haworth, este jurnalist la rândul ei și se îndrăgostește de un scriitor însurat, John.
Totul pornește de la un articol pe care Ellie trebuie să îl scrie pentru ziarul Nation la care lucrează, un articol despre diferențele de modă, preocupările sau atitudinile femeilor de acum 40 sau 50 de ani față de cele din anii 2000. Astfel, Ellie se vede nevoită să caute prin arhiva ziarului și dă peste o scrisoare din 4 octombrie 1960 care o face să vrea să afle mai multe.
<<„Marea și singura mea iubire, […]”>>, în acest mod se deschide scrisoarea, un început ce devine latimotivul romanului. (Moyes, p. 18).
După această scurtă introducere, vom afla cine scrisese acele rânduri, cui îi era ele adresate, dar mai ales vom cunoaște povestea de la începutul anilor ’60 dintre Anthony și Jennifer. Prima parte a romanului o înfățișează pe Jenny care își revine încet încet în urma unui accident de mașină. Protagonista își pierde memoria și se simte asemeni unei străine în propria viață, nimic nu i se pare familiar: soțul ei, casa în care locuiesc, doamna Cordoza (menajera lor), prietenii, stilul extravagant și neobișnuit al lucrurilor care o înconjoară, lipsa de comunicare cu familia ei, toate îi lasă impresia că trăiește viața altcuiva.
În paralel ne este prezentat Anthony și modul în care cei doi s-au cunoscut. Anthony O’Hare este jurnalist, corespondent străin al ziarului Nation (același ziar la care lucrează și Ellie în prezent) și este trimis în Riviera Franceză să alcătuiască un portret al lui Laurence Sterling, soțul lui Jennifer, în urma o serie de evenimente nefericite prin care trecuse în timpul șederii sale în Congo.
După o seară în care regretă că a acceptat să participe la dineul organizat de soții Sterling, în care totul i se pare făcut doar de fațadă și o acuză pe Jennifer de fățărnicie, iar aceasta îl aude, Anthony se simte vinovat și încearcă să își ceară scuze printr-o scrisoare adresată protagonistei.
Pornind de la această epistolă, cei doi încep să se întâlnească tot mai des și între ei se naște o iubire puternică, își trimit mereu scrisori, își destăinuie foarte multe, însă Anthony nu mai suportă să trăiască în această situație. Așa că îi oferă un ultimatum, ori avea să plece cu el la New York, ori va rămâne cu soțul ei salvând aparențele în ochii societății din care făcea parte.
Exact în ziua plecării lui Anthony, Jennifer suferă acel teribil accident în care își pierde memoria, iar soarta îi desparte pentru prima dată. Acesta este unul din punctele în care, în calitate de cititor, mi-am dorit să intervin și să încerc să schimb firul acțiunii pentru că pur și simplu nu-i corect, însă ce se petrece mai departe e de-a dreptul crud.
Jenny tot încearcă să deslușească ițele propriei existențe, găsește câteva scrisori de la Anthony prin casă, dar nu își amintește de el, cum arată, cum îl chema de fapt (scrisorile erau semnate simplu B.), cum se întâlniseră. Într-o seară în care compania lui Laurence dădea petrecerea de Crăciun pentru angajați, soțul ei îi destăinuie adevărul, dar îi spune că B murise. Tocmai când se hotărâse să își părăsească soțul, protagonista se simte devastată și nu mai înțelege nimic.
Partea a doua începe patru ani mai târziu, în 1964, Jennifer îl reîntâlnește pe Anthony la o petrecere la care participă alături de Laurence. Șocul este foarte puternic pentru amândoi, ea îi povestește ce i se întâmplase, cum i se spusese că el murise…
„În clipa aceea îl văzu, pe jumătate ascuns în spatele unor ghivece cu palmieri. […] Însoțitorul lui scoase un hohot de râs, clătinând din cap, de parcă l-ar fi rugat să nu mai continue. Ridicară paharele unul spre altul. Apoi el se întoarse. Jennifer simți cum i se oprește inima în piept. Totul în jurul ei încremeni, apoi începu să se învârtească. […]” (Moyes, p. 224).
„Anthony se întoarse… și mintea lui se goli de orice gând. Apoi realitatea îl lovi brusc, cu forța unei bile de demolări. Bineînțeles că trebuia să fie și ea acolo. Unica persoană la care încercase să nu se gândească. Unica persoană pe care sperase să nu o mai vadă niciodată. Se înapoiase la Londra de mai puțin de o săptămână și iată că o întâlnea. Chiar în prima seară când ieșea în lume.” (Moyes, p. 231).
După acest prim moment, Jennifer și Anthony se întâlnesc din nou la hotelul unde el era cazat, discută, rememorează povestea lor, dar destinul decide din nou că ei doi trebuie să se despartă. Și aici am simțit o nevoie acută de a opri șirul evenimentelor și de a schimba cursul lor, îmi doream tare mult ca ei să rămână împreună pentru că iubirea lor, deși născută sub auspicii neconvenționale, era una pură și foarte puternică.
Ei bine, în partea a III-a a romanului, revenim la povestea dintre Ellie și John. Relația dintre ei s-a născut atunci când ea îi luase un interviu pentru ziar și a continuat timp de un an. Însă spre deosebire de relația dintre Jennifer și Anthony, Ellie nu simțea că John ar fi iubit-o și deși ea își dorește o relație, nu doar o aventură, nu îi spune acest lucru fiindu-i teamă să nu îl piardă.
Încercând să afle mai multe despre scrisoarea găsită în arhivă, Ellie se împrietenește cu Rory, un tânăr bibliotecar și împreună merg pe firul poveștii până ajung la Jennifer. Ellie se întâlnește cu ea și află ce se petrecuse de fapt. Povestea o emoționează, iar cu ajutorul acesteia, al lui Rory și al prietenelor ei, tânăra jurnalistă își dă seama că relația ei cu John nu va fi nicicând una serioasă, că el nu își va părăsi soția.
„Iubirea lor, își spunea ea, semnifica, totuși, ceva. El a fost un bărbat care și-a deschis sufletul în fața femeii pe care o iubea. A încercat s-o înțeleagă și s-o protejeze, fie chiar și de ea însăși. Când a înțeles că n-o putea avea, s-a refugiat în celălat capăt al lumii și, foarte posibil, s-a sacrificat pe sine însuși. Iar ea l-a jelit vreme de patruzeci de ani.” (Moyes, p. 364-365).
Concluzie
În cele din urmă, povestea se termină într-un mod cel puțin neașteptat din care toată lumea are de câștigat.
Nu pot să nu recunosc că mi-a fost foarte greu să las cartea din mână. Deși poate părea o simplă poveste de dragoste, felul în carea autoarea a împletit cele două planuri, în care a învăluit totul în atmosfera de mister caracteristică, în care dezvăluie câte puțin din piesele puzzle-ului și autenticitatea oferită de scrisorile lui Anthony, toate adunate fac ca acest roman să fie unul dintre preferatele mele.
Firul narativ m-a dus adesea cu gândul la cartea lui Liviu Rebreanu Adam și Eva. Deși subiectul este diferit, punctele culminante, când crezi că în sfârșit soarta le va da o șansă protagoniștilor, schimbă din nou datele, exact cum se întâmplă și în romanul marelui autor român.
Mi-a plăcut atât de mult cartea aceasta pentru că prezintă lucrurile exact așa cum se întâmplă ele și în realitate. Adesea viața nu este ușoară, însă din încercările ei ar fi bine să extragem cât mai multe învățăminte.
Această parte din scrisoarea laitmotiv a cărții mi-a rămas în minte:
<<„[…] Nu știu ce încerc de fapt să spun, iubita mea, Jenny. Atâta doar că, dacă vreodată ajungi la concluzia că nu ai luat decizia corectă, ușa mea îți rămâne larg deschisă.
Iar dacă simți că ai făcut ce trebuia, atunci să știi măcar un lucru: undeva în lumea asta există un bărbat care te iubește, care înțelege ce inteligentă ești și care îți apreciază valoarea. Un bărbat care te-a iubit întotdeauna și care, din păcate pentru el, bănuiește că te va iubi cât va trăi.
Al tău,
B.”>> (. Moyes, p. 310).
Cartea Ultima scrisoare de dragoste, de Jojo Moyes poate fi comandată online de la Elefant, Litera sau Libris.
