Ne-a înghiţit online-ul de vii pe noi, ultimii jurnalişti care încă mai credem în print ca într-o preţioasă religie? Deloc. Nu spune nimeni că printul se întoarce în forţă sau că vreodată va mai fi ce-a fost, vorba unui personaj celebru, dar cei care îi cântă prohodul mai au mult de aşteptat.
O demonstrează apariţia numărului 2 al revistei „UZP”, un proiect admirabil, „copilul” unui remarcabil nucleu de jurnalişti decişi să demonstreze că presa adevărată are o componentă majoră în ceea ce putem da filă cu filă, înainte şi înapoi.
Curioşi şi iremediabil atraşi de aspectul grafic de excepţie, aflăm că după ani de eforturi ale Uniunii Ziariştilor Profesionişti, „s-a reparat o nedreptate”, mai exact creaţia jurnalistică şi-a intrat în depline drepturi legale. Este o veste foarte importantă, tratată cum se cuvine aici, în paginile revistei Uniunii, după ce a fost abordată cu destulă superficialitate în restul mass-media (dintre cele care se pricep, nu ne referim aici la tot felul de comentarii maliţioase şi pe lângă subiect…).
La interior, pagină cu pagină, acelaşi aspect aerat, care face lectura lesne de parcurs şi o împrospătează cu imagini care bucură ochiul şi solidifică informaţia. Aflăm cu plăcere (nu doar noi, ziariştii dedicaţi, ci şi restul celor care încă mai cred în răsfoitul din plăcere al unei publicaţii) că diagnosticul alarmist al presei tipărite este reversibil, că animaţia şi jurnalismul sunt fraţi de cruce (presa este, după cum se ştie, frate bun cu grafica satirică), despre jurnalismul de stradă, al cetăţenilor care află şi diseminează totul, adevărată „revoluţie lângă noi”, despre începuturile jurnalismului în România, care este indisolubil legat de Uniunea Ziariştilor Profesionişti şi frumoasa ei istorie.
Interviurile ocupă un binemeritat loc central în revista „UZP” şi absorbim răspunsurile oferite de jurnalistul Evelin Ceciu, pentru că abordează un segment foarte important (şi mai puţin vedetă…) al acestei profesii: corectura. Ne oferă şi o abordare originală, dacă nu chiar vizionară: „UZPR poate să oferteze instituţiile şi firmele din România cu servicii de corectură/editare şi de traduceri”. Exact! Într-o lume care încă scrie (prea) greşit, este timpul să intervină cei care se pricep.
Un insolit dialog „între oglinzi paralele” George Stanca-Ion Cristoiu poate fi savurat mai departe, alături de expunerea de motive pe care o prezintă tânărul Bogdan Gheorghe, care răspunde la întrebarea „Merită să faci o facultate de jurnalism?”.
Din bogatul şi variatul sumar mai pot fi amintite paginile dedicate lui Caragiale ziaristul, inspirat ilustrate (mărturisesc că m-am întors la aceste pagini), o incursiune foarte interesantă în povestea „limbii de lemn” care a mâncat sufletul atâtor jurnalişti de talent atâtea decenii, sau o panoramă internaţională a profesiei, cu oprire în zona de risc maxim pentru ziarişti numită Siria. Revista din care doar am spicuit se încheie fastuos cu un reportaj de la gala Premiilor UZPR pe anul 2015.
Am pus revista deoparte… câteva minute… apoi am simţit nevoia de a o răsfoi din nou, aşa plăcută ochiului şi atingerii cum se află. Printul este, totuşi, de neînlocuit.
