Baltagul (1969)
Un roman de sub 200 de pagini despre o femeie care pleacă singură pe urmele bărbatului ei a ajuns pe ecran în 1969, cu o actriță spaniolă în rolul Vitoriei Lipan și cu peste cinci milioane de spectatori în sălile din România.
🎟️ Adaptare oficială, făcută cu drepturile cărții.
Baltagul
- Regia
- Mircea Mureșan
- Cu
- Margarita Lozano, Paul Misai, Ilarion Ciobanu, Folco Lulli, Sidonia Manolache
- Anul
- 1969
Cartea sau filmul?
Un vot de persoană. Poți să te răzgândești oricând.
0% cartea · 0% filmul (0 voturi)
Despre ce e vorba
Nechifor Lipan, oier din Măgura Tarcăului, pleacă la Dorna după oi și nu se mai întoarce. Trec săptămâni, trece și postul Crăciunului. Vitoria, nevasta lui, nu stă să afle de la alții ce s-a întâmplat: își rânduiește casa, o duce pe Minodora la mănăstire, ia baltagul și pornește cu Gheorghiță pe drumul pe care l-ar fi făcut bărbatul ei. Și romanul lui Sadoveanu, și filmul lui Mircea Mureșan merg după ea, din sat în sat și din han în han, după o femeie care întreabă, ascultă și ține minte tot.
Filmul
Ecranizarea a avut o naștere lungă. Victor Iliu se gândise la ea în 1964, Liviu Ciulei în 1966, iar în 1967 proiectul i-a revenit lui Lucian Pintilie, care l-a lăsat. Mircea Mureșan și-a scris adaptarea în aproximativ o lună, iar filmările au ținut din 28 februarie până în 19 mai 1969, cu exterioare la Sucevița, Rarău, Roșu și la Buftea. Filmul s-a făcut în coproducție cu compania italiană I.D.I. Cinematografica, al cărei producător, Gian Vittorio Baldi, a adus și muzica semnată de Maurice Le Roux.
Vitoria e jucată de spaniola Margarita Lozano, actriță din filmele lui Buñuel și Pasolini; în română, personajul vorbește cu vocea Eugeniei Bosânceanu. Gheorghiță e Paul Misai, Nechifor Lipan e Ilarion Ciobanu, Minodora e Sidonia Manolache, iar Bogza, italianul Folco Lulli. Potrivit documentelor de producție citate de Adevărul, rolul Vitoriei fusese oferit întâi Sofiei Loren, care era însărcinată, apoi Alidei Valli, plecată atunci în turneu de teatru.
Tot Adevărul povestește cum, la Roma, unde echipa se dusese să înregistreze muzica, valiza cu copia montată a fost furată dintr-o mașină; filmul a fost remontat în vreo patru săptămâni. Premiera bucureșteană a fost pe 27 octombrie 1969, iar în sălile din România l-au văzut 5.111.388 de spectatori.
Cum se vede azi
Ritmul e al drumului, nu al anchetei. Scenele se leagă încet, camera stă mult pe munte, pe poteci și pe fețele oamenilor din sate. Scena înmormântării, pe care cenzura voia s-o taie, a rămas în film și e filmată ca un ceremonial întreg, cu peste o sută de localnici din zona Vatra Dornei.
Ce se simte cel mai tare azi e dublajul: Vitoria se mișcă într-un fel și vorbește cu vocea altcuiva, iar nepotrivirea se vede pe buze. Ce ține sunt peisajele și scenele de ritual, filmate pe teren, nu în studio, și chipurile de oameni de la munte, pe care un film de azi nu le-ar mai avea de unde lua.
Cartea
„Baltagul” a apărut în 1930 și are sub 200 de pagini în majoritatea edițiilor; se citește într-un weekend. Sadoveanu pleacă de la „Miorița”, pe care o pune chiar ca moto, și o întoarce pe dos: în baladă, ciobanul își primește soarta; în roman, nevasta lui refuză s-o primească și pleacă după adevăr. Partea pe care niciun film n-o poate lua cu el e limba: vorba de la han, proverbele, felul în care Vitoria întreabă fără să pară că întreabă.
Autorul
Mihail Sadoveanu (1880–1961), născut la Pașcani, a scris peste o sută de volume, de la povestiri de vânătoare și pescuit până la romane istorice. Dacă „Baltagul” îți place, următoarele de citit sunt „Hanu Ancuței” și „Frații Jderi”, unde se aude aceeași limbă.
Pentru școală
„Baltagul” e una dintre lecturile cerute la liceu, iar filmul ajută exact acolo unde elevii se împotmolesc: geografia drumului și lumea satului de munte. Atenție însă — la teme se cere textul. Diferențele de mai jos sunt locurile unde un rezumat făcut după film se vede din prima.
De ce merită văzute amândouă
Romanul te ține lângă Vitoria și îți dă acces la ce gândește: bănuielile, semnele pe care le citește, socoteala pe care și-o face înainte de fiecare întrebare pusă unui străin. Filmul îți ia accesul ăsta și te lasă afară, să te uiți la o femeie care nu-ți spune nimic. Sunt două feluri de tensiune, și merită încercate amândouă, în ordinea asta.
Ce s-a schimbat la ecranizare
Fără spoilere despre final.
- Vitoria vorbește cu vocea altcuiva. În roman, Vitoria e făcută din limbă: vorbele ei moldovenești sunt jumătate din personaj. În film e jucată de o actriță spaniolă, Margarita Lozano, și dublată în română de Eugenia Bosânceanu. Ce câștigă la privire pierde la rostire.
- Drumul, strâns în 103 minute. Cartea numără popasurile unul câte unul, cu nume de sate, hanuri și oameni întâlniți pe drum. Filmul păstrează traseul, dar sare peste multe opriri, așa că ancheta Vitoriei pare mai scurtă și mai directă decât în text.
- Gândurile, mutate în priviri. Sadoveanu ne lasă în capul Vitoriei: ce bănuiește, ce reține din fiecare răspuns, ce semne citește. Filmul nu are unde pune asta și o mută în tăceri și în felul în care personajul se uită la cel cu care vorbește.
- Ritualurile, pe îndelete. Ceremoniile, care în carte ocupă câteva pagini, cresc pe ecran: înmormântarea a fost filmată ca un ritual complet, cu peste o sută de oameni din zona Vatra Dornei. Pe ecran, obiceiul ține mai mult decât acțiunea.
- O producție cu două limbi. Coproducția cu italienii a adus în distribuție actori străini — Margarita Lozano și Folco Lulli — și muzica lui Maurice Le Roux. Satul din carte e omogen; satul din film e jucat de o echipă amestecată, iar asta schimbă textura scenelor cu mulți oameni.
Citești întâi sau vezi întâi?
Citește întâi cartea. Are sub 200 de pagini, iar partea ei cea mai bună — limba Vitoriei și socotelile pe care și le face în drum — nu se poate filma. Pe urmă vezi filmul, pentru munte, pentru ceremonii și pentru chipurile din figurație.
Personajele din carte
GheorghițăA plecat la drum ca băiatul mamei și i s-a cerut, pe parcurs, să fie bărbatul casei. Nime…
Nechifor LipanNu apare în carte nici măcar o dată, viu. Și totuși e singurul lucru despre care se vorbe…
Vitoria LipanCând bărbatul ei nu s-a mai întors, nimeni n-a avut ce face. Ea a avut: a strâns bani, și…
