Gheorghiță, ilustrație Bookuria
Așa îl vedem noi la Bookuria · ilustrație
Personaj · Lectură școlară

Gheorghiță

A plecat la drum ca băiatul mamei și i s-a cerut, pe parcurs, să fie bărbatul casei. Nimeni nu l-a întrebat dacă e gata.

Din „Baltagul” de Mihail Sadoveanu Rol: personaj principal Lectură pentru BAC

Cine este și ce îl definește

Gheorghiță e fiul cel mare al Vitoriei și al lui Nechifor Lipan, un flăcăuaș abia ieșit din copilărie, care până atunci a avut o singură grijă: oile. Poartă numele adevărat al tatălui său, cel de botez, pentru că „Nechifor Lipan” e numele cu care a rămas bărbatul în lume. Detaliul ăsta spune tot despre locul lui în carte. Nu e doar un fiu care caută un tată; e un om care are de umplut un nume.

Ce îl definește la început e nesiguranța. Ar vrea să fie de folos, îi e rușine că nu știe, se teme și se teme că se vede că se teme. Mama lui îi dă un baltag nou, îl pune să-l ducă și îl ia la drum. De aici încolo, cartea e la fel de mult despre el ca despre ea.

Trăsături cheie și cum se schimbă

Pe drum, Gheorghiță primește lucruri pe care nu le-a cerut. Să doarmă afară, pe frig. Să tacă la han când vorbesc oamenii mari. Să țină caii, să plătească, să întrebe singur, să se uite în ochii cuiva despre care bănuiește ceva și să nu-și schimbe fața. Vitoria nu-i explică aproape nimic; îi dă sarcina și îl privește.

Metoda e dură, dar nu e cruzime. Vitoria are nevoie de un bărbat lângă ea și nu i se dă timp. Iar băiatul crește exact așa cum cresc oamenii în realitate: inegal. Are momente de curaj adevărat și momente în care i se moaie genunchii; se rușinează, se adună, o ia de la capăt. La jumătatea drumului poți urmări schimbarea în amănunte mici: vorbește mai puțin, observă mai mult, nu mai așteaptă să i se spună ce să facă.

Ce îl deosebește de mama lui e că el are milă și o arată. Când înțelege ce s-a întâmplat, îl ia groaza, nu furia. Vitoria duce pe drum o hotărâre; el duce o durere. Spre finalul cărții, mama îi cere ceva ce nu mai poate fi refuzat, iar scena aceea e, de fapt, examenul lui. Nu spunem aici cum trece.

Călătoria din „Baltagul” e, pentru el, o inițiere în toată regula: pleacă dintr-o lume în care totul i se spune și ajunge într-una în care trebuie să hotărască singur. Baltagul pe care îl duce la șold nu e doar o unealtă de drum; e obiectul pe care se măsoară cât de mult a crescut între două capitole.

De ce a rămas memorabil

Pentru că e unul dintre puținele personaje din lecturile școlare în care adolescentul se recunoaște fără efort. Nu e nici erou, nici nătâng: e un băiat pus brusc în față cu lumea adulților, care greșește, se teme și totuși merge mai departe. Profesorii îl dau de obicei drept exemplu de personaj în formare, iar asta se vede măsurând distanța dintre cum vorbește în primele capitole și cum tace în ultimele.

În filmul din 1969, regizat de Mircea Mureșan, Gheorghiță a fost jucat de Paul Misai.

Cartea, pe scurt

„Baltagul” a apărut în noiembrie 1930, la Editura Cartea Românească, și are șaisprezece capitole fără titlu, numerotate cu cifre romane. Pornește de la „Miorița”, din care Sadoveanu a luat și motoul: un cioban ucis de tovarășii lui de drum. Numai că aici nu mai există resemnare. Femeia rămasă acasă nu primește vestea ca pe o soartă, ci o tratează ca pe o problemă de rezolvat, cu întrebări, cu bani, cu drum făcut pe jos și călare. Se spune că Sadoveanu a scris romanul în vreo zece zile, după ce a refăcut el însuși traseul prin valea Bistriței și munții Stânișoarei. Cartea a fost tradusă în multe limbi, dramatizată la radio în 1963 și în 1974 și ecranizată în 1969.

Autorul, în două vorbe

Mihail Sadoveanu (1880–1961), născut la Pașcani și mort la București, a publicat peste o sută de volume și a intrat în Academia Română încă din 1921. A scris povestiri de vânătoare și de drum, cărți istorice („Frații Jderi”, 1935–1942) și una dintre cele mai iubite colecții de povestiri din literatura noastră, „Hanu Ancuței” (1928). În 1961 a primit Premiul Lenin pentru Pace.

Ce învață pe drum, de fapt

Lecțiile lui nu sunt despre bărbăție în sensul de vitejie. Sunt despre răbdare și despre privit. Învață că la han nu afli nimic dacă intri cu întrebarea în gură. Învață că un om care s-a îmbogățit peste noapte se trădează prin cal, prin haină, prin felul în care plătește. Învață că mama lui știe de mult lucruri pe care el abia le bănuiește, și că între a bănui și a dovedi e un drum lung, cu bani cheltuiți și zile pierdute.

Mai învață ceva, mai greu: că viața merge înainte peste orice. Pe drumul lor se nimeresc o nuntă și un botez, cu lăutari, cu vin, cu glume. Vitoria le folosește ca să afle; Gheorghiță le trăiește ca un flăcău de vârsta lui. Sadoveanu nu face din asta o lecție de morală, doar le pune alături.

Ce se cere la școală

La teză, Gheorghiță e exemplul clasic de personaj care evoluează, iar drumul e proba lui de maturizare. Se cer trăsăturile de la început (timid, nesigur, protejat), momentele din text care arată schimbarea și relația cu mama. Un răspuns bun nu-l prezintă ca pe o umbră a Vitoriei: arată ce aduce el, adică omenia și spaima pe care ea nu și le mai permite.

Pe scurt, pentru teză și BAC

  • Nesigur la început: se teme, nu știe ce să facă și așteaptă să i se spună.
  • Ascultător: duce baltagul, caii și sarcinile pe care i le dă mama, fără explicații.
  • Atent pe drum: învață să observe oamenii la han, să tacă și să întrebe la momentul potrivit.
  • Omenos: când află adevărul, reacționează cu durere, nu cu furie – diferența lui față de Vitoria.
  • Evoluția: de la băiatul care se sprijină pe mamă la tânărul căruia i se cere să hotărască singur.

Celelalte personaje din carte

Vitoria Lipanmama care îl ia la drum și îl crește din mers
Nechifor Lipantatăl dispărut, al cărui nume de botez îl poartă
Minodorasora rămasă acasă, de partea cealaltă a certurilor cu mama
Lupucâinele familiei, pe care îl regăsesc pe drum

Personaje asemănătoare din alte cărți

Lista se calculează singură, din scorurile personajelor, și se schimbă pe măsură ce galeria crește.

Sursele acestei fișe