Femeia la 1000°C, de Hallgrímur Helgason (Editura Art, 2019)

Literatura ținuturilor nordice pare populată cu tot felul de personaje memorabile: Editura Art ți-a făcut cunoștință cu morocănosul Ove, apoi cu mucalitul Hendrik Groen, iar cât de curând va ajunge în librării corespondentul lor feminin – octogenara Herra Björnsson.

Romanul Femeia la 1000°C este bazat parțial pe viața lui Brynhildur Georgía Björnsson, al cărei bunic a fost primul președinte al Islandei și pe care scriitorul Hallgrímur Helgason a cunoscut-o întâmplător în 2006, cu un an înainte de moartea acesteia. Herra locuiește singură într-un garaj închiriat, alături de un laptop și o grenadă veche de mână, iar faptul că nu mai are mult de trăit o determină să-și rememoreze viața agitată, cu un limbaj surprinzător de direct, plin de umor și ironie.

Despre cartea Femeia la 1000°C:

Singură într-un garaj închiriat, loială doar unei grenade de mână din al Doilea Război Mondial, Herra Björnsson își trăiește la optzeci de ani începutul sfârșitului vieții. Dar este pregătită: și-a făcut deja programare la crematoriu, unde i se garantează o dispariție rapidă la 1000 °C. Dar înainte de toate astea, ne cere ea, „permiteți-mi să-mi povestesc viața.“

Istoria care urmează pleacă de la viața reală a nepoatei primului președinte al Islandei – cu care autorul a interacționat întâmplător într-o conversație telefonică în anul 2006 –, dar își urmează propriul curs ficțional.

Pusă în contextul celui de-al Doilea Război Mondial, povestea individuală a Herrei completează tabloul atrocităților care devastau în acei ani Europa, însă amintirile personajului despre sine și despre întâmplările care i-au marcat existența se întrețes cu cel mai rafinat și mai surprinzător umor, cu o revigorantă autoironie, dar și empatie pentru cea care a fost în tinerețe. Fiecare capitol al romanului este o piesă dintr-un puzzle care se construiește încet, impredictibil.

„Povestea Herrei, bazată pe fapte reale, nu este o cronică predictibilă a suferințelor pe care le provoacă războiul: eroina este nemiloasă față de toată lumea, inclusiv față de ea însăși, nu simte nicio vină pentru că a fost o amantă cu inima de piatră, o mamă denaturată și o aventurieră nesăbuită. Ea își povestește viața plină de anomalii cu o vivacitate fascinantă.“ The New Yorker