8.
Percheziția corporală efectuată la intrarea în arest aduse o mică surpriză, într-un buzunar al infractorului Robert Ștefan găsindu-se o foaie de hârtie pe care descrisese cum a săvârșit un asasinat oribil într-un garaj din capitală.
– Hopaaa! – exclamă agentul, punând mărturisirea de-o parte.
Trecut de percheziţia corporală, Robert ajunse pe cameră în arestul Poliţiei şi, după prezentări sumare cu cei trei colegi, aflaţi în aşezământ pentru înşelătorie, trebui să se apuce de lustruitul gresiei, deoarece tocmai era ora de curăţenie.
Camerele erau periodic spălate pe jos, apoi se uza de un mic truc: şeful camerei răzuia o bucată de săpun, fulgii erau împrăştiaţi pe mozaic şi, cu o cârpă se freca până ce totul căpăta un luciu aparte, dând senzaţia de curăţenie absolută. Spre şansa prozatorului, această operaţiune se făcea din picioare, fiind ca un joc. Sub tălpi fixai o cârpă şi apoi dansai ori schiai, cum îţi plăcea să-ţi imaginezi.
– Ai ţigări? – îl întrebă Groza, şeful de cameră.
Robert mai avea vreo cincisprezece bucăţi în pachet, astfel că i se făcu observaţie:
– De ce veniţi în puşcărie fără ţigări la voi? Asta ar trebui să vă fie prima grijă! Acum, până după condamnare, s-a zis! Ori te laşi de fumat, ori te pui pe plantoane şi corvezi…
– Păi, aveam ceva bani la intrare. N-aş putea să trimit să cumpere?
– Încearcă, dacă vrei. Dar, asta trebuia s-o faci până să ajungi pe cameră. Eu aveam întotdeauna pregătită punga cu două sute de pachete de ţigări, că nu se ştie când te saltă… Acum, însă, s-au dus, că-s aici de doi ani. Tu pentru ce eşti?
– Am scris primul capitol al unui roman şi mi l-au găsit…
Toţi deveniră curioşi.
– Au băgat ăştia iarăşi cenzura?
– Nu chiar. E mai complicat, mă acuză și de crimă. Dar, acum, la percheziție, au găsit începutul unui roman în care, la persoana I, povesteam cum am tranșat-o pe una…
– Ăsta-i abuz! – exclamă Groza. Păi, am dreptul să scriu orice, în cartea mea pot să arunc şi bombe atomice!
– Nu pentru asta am fost ridicat… Am mai fost găsit în apartamentul uneia care zăcea moartă și fusese abuzată. Da’ eu nu i-am făcut nimic!…
– Mda… – interveni Valer, cercetat tot pentru înşelăciune, ca şi Groza. Zic să-l ţii pe nu în braţe! Poate iei mai puțin. Important e să ai pe cineva care să poată angaja avocat, să trimită pachete… Cu crimă, eşti respectat în penitenciar, treizeci de ani trec ca o săptămână.
– Treizeci de ani? – păli prozatorul.
– Depinde de încadrare. Nu i-ai auzit pe caralii cam la ce te-au trecut?
– Săvârşire de omor deosebit de grav…
– Și procurorul?
– Tot aia…
– Atunci, s-ar putea să iei şi patruzeci! Dar, dacă n-au fost martori, poate te scoţi cu treizeci şi cinci şi, în funcţie de cum mai merg treburile afară, poate ieşi în douăzeci-douăzeci şi cinci de ani…
– Dar, n-am făcut nimic! – obiectă Robert, socotindu-se deja în faţa tribunalului.
– Înţelegem – îl liniştiră colegii. Depinde şi cum ai făcut-o. Dacă n-ai lăsat amprente, nu găsesc la tine urme din sângele victimei, dacă-ţi poţi construi un alibi cât de cât plauzibil, s-ar putea să şi scapi. Noi căutam să te pregătim pentru ce e mai rău…
– Oricum – reveni Groza -, cu crimă vei sta mult în arest. Ăştia nu te mută în penitenciar până nu e definitivat dosarul. În mod normal, ar trebui să te mute doar după condamnare, dar asta nu s-a respectat niciodată la noi…
Spre seară, ţigările se terminară, astfel că cei patru deveniră agitaţi, plimbându-se pe culoarul îngust dintre paturi. Brusc, vizeta se deschise larg, agentul Munteanu spunând lămurit:
– Robert Ștefan!
– Eu sunt… – murmură scriitorul, luat prin suprindere.
– Spune: prezent! – îi şopti Groza.
– Prezent!
– Ai primit ţigări… – continuă agentul, întinzându-i un cartuş de Camel.
– Mulţumesc. De la cine?…
– Nu-i treaba ta de la cine! – zise agentul, destul de aspru, apoi schimbă tonul imediat, devenind duios şi disimulând o deosebită admiraţie:
– Bravo, mă! Cineva trebuia s-o facă, că nu se mai putea cu neruşinata aia!
– va urma –
Ioan Usca
Vezi aici toate capitolele din romanul “Inocentul”