10.
După ce făcuse o tonă de boacăne în Timișoara și mersese de capul său să se autodenunțe în București, Tavi avu tupeul să-mi ceară o învoire de patru zile.
– Cu alte cuvinte, eu te adun de pe drumuri, îţi asigur o pâine uşoară acum, în plină criză, când cei mai mulţi se zbat în lipsuri, îţi trec cu vederea toate stângăciile, aşa cum niciun alt şef n-ar fi dispus s-o facă, te avertizez că avem de muncă toată vara, iar dumneata îmi ceri să te învoiesc! Cu chiulăi de ăştia ca tine ne-am făcut, dracului, opt miliarde pe planetă, de-am ajuns să fumăm gudron gol şi să mâncăm doar E-uri! Lumea geme de paria, iar dumnealui îi trebuie libere! Şi ce treabă ai, mă rog?
– Am ceva de făcut… – murmură bruta.
– Patru zile? În patru zile, s-au făcut cerul şi pământul, mările, continentele, vegetaţia, soarele, luna şi stelele…
– Eu am altă treabă… – gemu trogloditul, scăpându-i toată subtilitatea ironiei mele. Promit, când mă întorc, să recuperez!
Exasperat, îmi trântii o palmă peste frunte. Mai apoi, însă, cedai.
„În definitiv, de ce să nu plece? Aş putea să-mi satisfac în linişte o curiozitate…”
– Păi, ai putea în cele patru zile, ca să nu pierzi vremea, să te ocupi și de ministrul Învățământului, chimistul… – îi zisei, să nu pară că accept prea ușor.
Bruta promise să se ocupe și de această sarcină, căci intenționa să plece la București.
De-un timp, mă rodea gândul să aflu ce are Irina atât de deosebit încât a putut să-l subjuge pe Tavi, individ în general insensibil la orice nu trece prin intestin ori vezică. În plus, nu doar Tavi făcuse pasiune pentru femeie, în trecutul nu foarte îndepărtat aflându-se şi alţi cunoscuţi preocupaţi de aceeaşi persoană. Astfel, pe când Octavian încă nici nu părăsise gara Timişoara, deja o sedusei pe Irina, fără ca noaptea următoare să mă lumineze asupra pricinilor pentru care destui se împătimiră de dânsa.
„E searbădă şi are-un discurs rectiliniu…” – îmi zisei, găsind doar în coniac o oarecare consolare pentru că m-am aventurat în acest experiment nefericit. Dar, fire nobilă, mi-am zis să n-o alung în toiul nopţii, aşteptând pentru aceasta ivirea zorilor. „Şi pentru vietatea asta, lipsită de sare şi piper, îmi sunt mie periclitate acţiunile, slujbaşul fiind în mai toată vremea cu minţile aiurea!” – gândii, oftând neputincios.
Mai mult ca oricând, lumea-mi părea supusă hazardului, văzând-o ca o înşiruire de accidente nefericite, în care, sporadic şi oarecum fortuit, câte unul aşa ca mine se mai străduieşte să aducă îmbunătăţiri minimale.
– Ştii unde-am putea merge mâine? – mă întrebă Irina.
– Ştiu. Tu, acasă, iar eu cred că voi ieşi la un restaurant. Am nevoie să fiu singur… Oare ce-ţi va aduce Tavi de la Bucureşti?
Femeia vădi, totuşi, şi-o calitate, pricepând fulgerător că idila dintre noi s-a sfârşit încă dinainte de-a începe, astfel că mă părăsi pe când nici nu se luminase bine. A fost alegerea sa, căci eu îi îngăduisem să aştepte zorii în bucătărie, dacă doreşte. N-a dorit.
Cele patru zile se târşiră anevoie, dat fiind că ar fi fost de muncă. Gândii că, poate, şi-a dorit şi Tavi să mai scape din chingile Irinei. Ar fi fost un semnal pozitiv, însă era doar o prezumţie, nu o certitudine.
Când călăul reveni, deja fusesem înştiinţat că ministrul fusese tranșat, însă doar în paisprezece piese, iar eu cerusem tot cincisprezece. Îl anunţai pe individ că, timp de trei luni, va avea salariul înjumătăţit, obligându-l să-şi achite şi CAS-ul.
– Dacă te împuşcă ăia, să nu crezi că am să te repar eu! – îl avertizai.
Și alte gânduri mă munceau. În definitiv, dispăruseră doar doi pioni minori, dacă ne referim la membrii guvernului, lăsând la o parte micile mele răzbunări din Timișoara. Nu mai aveam chef de vânătoarea de plevuşcă. Doream, dintr-o dată, să fac istorie. Premierul tocmai perora pe câteva canale de televiziune despre ieşirea din criză. „Mda, puţină răbdare şi vei ieşi cu totul din criză!” – îmi zisei, apoi îl rechemai pe Tavi, să-l anunţ că va pleca din nou la Bucureşti.
– va urma –
Ioan Usca
Vezi aici toate capitolele din romanul “Inocentul”
