Drumul spre poezie al până mai ieri anonimului Gregory Pardlo, care a câştigat premiul Pulitzer, a fost cel puţin întortocheat. „Digest”, cel de-al doilea volum de versuri al său, a fost respins de majoritatea editurilor în 2010. Abia toamna trecută manuscrisul a fost publicat de mica editură „Four Way Books” şi s-a vândut în doar 1.500 de exemplare, toţi ochii fiind aţintiţi spre nume ca Claudia Rankine, Edward Hirsch sau Louise Glück. Toată lumea – inclusiv admiratori ai săi – a rămas cel puţin surprinsă în momentul în care a câştigat prestigiosul Premiu. Cât despre cei care-l critică, aceştia s-au aflat mereu „la datorie”. De pildă, Stephen Burt, critic şi profesor la Harvard, consideră că versurile lui Pardlo sunt „deliberat neelegante, într-un fel modernist”: „Poeziile sunt foarte dense în informaţie şi pline de un joc al limbii care, atunci când lui Pardlo îi iese, sună academic, iar când nu, este de-a dreptul îngrozitor”.
De unde aceste consideraţii dure? „Digest” include eseuri sociologice şi recenzii ale unor cărţi imaginare. Pardlo scrie totodată şi poeme personale intense, cu scene care descriu sesiuni de cumpărături cu fiica sa ori temerile sale vizavi de rolul de tată. „Pune întrebări despre viaţa de zi cu zi. Un alt poet ar ezita înainte de a descrie atât de mult din materia reală din care este alcătuită viaţa”, spune, în schimb, Tracy K. Smith, câştigătoare şi ea a unui Premiu Pulitzer.
Unde sunt rădăcinile acestui fel de a scrie? Pardlo provine dintr-o familie de clasă mijlocie din Willingboro, New Jersey. Mama sa a fost grafician care a lucrat pentru „Yellow Pages”, iar tatăl a fost controlor de trafic aerian. Pardlo a studiat Ştiinţe politice şi şi-a propus iniţial să devină avocat. Dar cursurile îl plictiseau, a părăsit şcoala şi s-a întors acasă, unde a trebuit să-şi înfrunte tatăl. Ca gest de rebeliune, s-a înscris în corpul puşcaşilor marini. Experienţa l-a învăţat valoarea disciplinei, antrenamentului şi l-a obişnuit cu rutina. „Iniţial a fost un coşmar care a sfârşit prin a deveni cel mai bun lucru pe care l-am făcut în propriul beneficiu”, spune Pradlo.
Cu un asemenea „background”, calea sa spre poezie a fost neconvenţională, întreruptă de joburi ciudate şi lungi perioade de pauză a creaţiei. A luptat cu alcoolismul (predispoziţie în familie), a lucrat într-un restaurant din Copenhaga şi, după ce a învăţat limba daneză, a pus umărul la traducerea unui volum de versuri semnat de Niels Lyngso. Apoi şi-a ajutat o rudă să administreze un bar, dar s-a dovedit „groaznic în afaceri”, după cum mărturiseşte. La un moment dat al vieţii sale, s-a reîndrăgostit definitiv de poezie şi a fost acceptat într-o asociaţie a scriitorilor afro-americani. Calitatea de membru nu l-a cruţat de critici aspre, pe care şi le aminteşte şi azi. Dar nu a renunţat. A făcut un master în poezie la universitatea New York, a publicat primul volum, „Totem”, în 2007 şi lucrează la o carte de eseuri despre greva controlorilor de trafic din anii `80, în urma căreia tatăl său şi-a pierdut locul de muncă, şi efectul asupra familiei sale.
Plimbându-se prin cartier, sesizează schimbări dramatice de la momentele care apar în „Digest”: „Comunitatea pe care o descriu acolo practic nu mai există”. („New York Times”)
