Cărţile lui Amos Oz au intrat în literatura universală exact când era mai multă nevoie de ele, când pericolul de a fi tehnologizaţi de vii este uriaş şi, din păcate, aproape asumat. Aici intervine măiestria unui om de a crea universuri ale simţurilor şi simţirilor, capacitatea uluitoare a unui scriitor de a spune poveşti captivante, pline de simboluri în simplitatea lor dezarmantă. Câte straturi succesive are sufletul unui personaj, câte istorii se mai pot crea într-o literatură mondială care pare să fi spus totul, din toate unghiurile? Amos Oz este răspunsul plus infinit.
„Să cunoşti o femeie”. Intrăm în mintea lui Yoel Ravid, veteran al serviciilor secrete israeliene, pe uşa din faţă. Avem locuri bune la spectacolul vieţii lui de zi cu zi, la felul în care îşi reamenajează locuinţa până în cel mai mic detaliu, la savoarea cu care face asta, ca şi când ar fi aşteptat momentul de secole: „a montat o savonieră în baie, a cumpărat un cuier în hol, a aranjat pământul în jurul celor trei pomi fructiferi din grădina din spate…”. Cu asta „acoperă” golul lăsat de soţia care a murit; şi cu celelalte prezenţe feminine – mama, soacra, fiica. Este un om „liber în toată puterea cuvântului”, iar Oz ne delectează cu ritualul scopului fără scop în reperele căruia se derulează viaţa lui. Apoi plonjează în spatele minţii lui Yoel, unde tronează amintirea soţiei. Ivria a fost un mister; relaţia lor, iniţial atât de aprinsă, s-a stins, apoi a degenerat în aversiune, încheiată cu armistiţiu, de dragul fiicei.
De fapt, ce înseamnă să „cunoşti” ceva, orice? Ce-a însemnat momentul în care soţia i-a spus, în crucea nopţii, „Te înţeleg”, cu acea voce abstractă care nu-i dă pace? Claustrofobia trăirii intime a bărbatului este compensată de relaţiile lui exterioare. Şi din nou avem privilegiul de a le urmări desfăşurarea complicată. Efortul lui Yoel de a cunoaşte o femeie are succes abia în clipa în care procesul eşuează şi eroul îi permite fiicei lui să „respire” singură în lume.
„Iuda”. Cum demonstrezi că cel mai mare trădător din istorie ar fi putut fi, de fapt, un erou? Trebuie să fii Amos Oz şi să imaginezi o motivaţie alternativă pentru celebra trădare. Iuda, care fusese introdus ca spion în cercul lui Iisus, i-a devenit discipol devotat. A fost primul om care a crezut cu adevărat în divinitatea Mântuitorului.
A pregătit crucificarea şi l-a convins pe Fiul Domnului să meargă în întâmpinarea propriului destin. Moartea modelului său l-a devastat până într-acolo încât şi-a luat zilele, comiţând păcatul capital. Iuda, cel mai mare trădător al lumii, arhetipul universal al vânzătorului de cauze pentru bani, este văzut ca „primul creştin… ultimul creştin… singurul creştin”.
„Soţul meu, Michael”. Hannah este plictisită, inteligentă, instabilă. Dictează din baie autorului care scrie târziu în noapte o poveste despre ceea ce visăm şi ceea ce trăim în realitate, în atâtea cupluri. Femeia povesteşte cum l-a cunoscut pe Michael, studentul care i-a devenit soţ, cum a trăit în Ierusalimul anilor 1950, cât de tineri şi nepregătiţi emoţional pentru căsnicie erau amândoi.
Restricţiile financiare limitează ambiţiile profesionale ale tinerei, în timp ce Michael, prozaic, pur şi simplu pleacă la războiul arabo-israelian. Hannah nu are nicio plăcere să se întoarcă în trecutul trăit concret. Pentru a obţine asta, trebuie să facă apel la visurile ei.
„Între prieteni”. Câţiva tineri evrei decid să recreeze un tărâm legendar, pe care îl numesc Kvutzat Degania. Idealul lor nu este să edifice un spaţiu de tip vechi, „cu evrei care-i pun pe palestinieni să muncească pentru ei”, ci unul „fără angajaţi şi angajatori”.
Lipsa de răbdare şi îndoielile care intră în cugetele visătorilor îi duc pe aceştia spre un previzibil deznodământ al renunţării. „Între prieteni” este cea mai frumoasă expresie literară pe care Amos Oz a imaginat-o pentru ideea că în final, compromisul, şi nu conflictul, este unica soluţie posibilă pentru problemele celor care încă nu-şi pot accepta reciproc identitatea şi dreptul la existenţă. Utopiile au rămas mereu utopii; la fel şi lupta pentru a le atinge. Citiţi!
Mai multe idei de lecturi importante găsești în categoria noastră de lecturi fundamentale.
„Nicio idee nu a putut vreodată să fie învinsă prin forţă. Pentru a birui o idee, trebuie să vii cu una mai bună, mai atrăgătoare, mai acceptabilă”
„Cred că familia este cea mai misterioasă şi fascinantă instituţie din lume”
„Toate cărţile mele sunt democraţii”
„Eu definesc tragedia ca pe o ciocnire între corect şi corect”
