Vremurile de pandemie s-au mai derulat de-a lungul istoriei omenirii, dar unii dintre cei mai mari autori ai tuturor timpurilor nu au fost împiedicați de carantină să creeze opere care au rămas definitiv în Panteonul literaturii mondiale.
Una dintre operele literare de referință care se referă la o astfel de epidemie extinsă este celebra carte „Decameronul”, scrisă de nu mai puțin renumitul Giovanni Boccaccio, care povestește despre aristocrații ce fug din calea „morții negre”, survenite în Eurpa secolului al XIV-lea. Boccaccio însuși a fost nevoit să se salveze călătorind din oraș în oraș.
Micul William care avea să devină uriașul Shakespeare a fost unul dintre puținii supraviețuitori din Stratford-upon-Avon după o epidemie de ciumă. Experiența l-a marcat pe viață pe autorul de mai târziu, distrugerile bolii fiind prezente în multe dintre marile sale opera de mai târziu. Mai mult, unele dintre scrierile sale cele mai importante, „Regele Lear”, „Macbeth” sau „Antoniu și Cleopatra” au apărut într-o explozie de energie creatoare într-un an de carantină pentru toată Anglia, 1605–1606, când țara era din nou sub imperiul ciumei extinse. Tot o fugă din fața ciumei l-a izolat și pe renumitul poet John Milton, care a terminat „Paradisul pierdut” în timp ce se afla în carantină.
Un alt poet faimos, emblemă a literaturii ruse și internaționale, Pușkin, crea „Evgheni Oneghin” fiind nevoit să se refugieze în provincie din pricina unei epidemii de holeră care a lovit Moscova în 1830. Câțiva ani mai târziu, creația sa a fost transformată într-o operă faimoasă de Ceaikovski. De altfel, distanțarea socială i-a permis lui Pușkin să termine și alte lucrări literare pe care le începuse. Un alt titan al literaturii ruse și mondiale, Anton Cehov, scria, printre altele, „Pavilionul nr. 6” și „Călugărul negru” într-o izolare impusă, la moșia Melikhovo, din pricina unei epidemii de holeră. Lăudabil este faptul că în parallel, Cehov își făcea în continuare meseria de doctor, ajutând din răsputeri la combaterea bolii și a foametei care a însoțit-o, multe dintre povestirile perioadei fiind inspirate din această activitate altruistă.
Una dintre cele mai citite și admirate piese literare ale literaturii germane, „Muntele magic”, de Thomas Mann, este tot urmarea unei izolări sociale, de data aceasta generată de tuberculoza de care suferea soția scriitorului, internată într-un sanatoriu pe care scriitorul îl vizita des și care i-a folosit drept fundal al poveștii despre Hans Castorp.
