Mulți poate nici nu s-ar fi apucat să scrie dacă ar fi fost contemporani cu Dostoievski sau Tolstoi. Dar istoria literaturii universale a decis că era nevoie de o contrapondere; așa a intrat în scena scrisului de elită Ivan Turgheniev, cel care avea să se remarce printr-o proză care nu se dorea o pictură cu mii de înțelesuri sau o narațiune generatoare de infinite dezbateri, ci o fotografie bruscă și brutală, în tușe simple și cu contraste evidente. Când nuanțele dispar, integritatea literară poate vădi titani.
„Un cuib de nobili”. Într-o lume literară dominată de coloși, a fost menirea lui Ivan Turgheniev să reducă spațiul prin concentrarea asupra nuvelei, nevoia de atenție distributivă prin esențializarea poveștii, mișcarea creierului cititorului dinspre cumul de emoții spre nuclee tari, logice. „Un cuib de nobili” atrage încă de pe copertă și este, neîndoielnic, o lucrare de referință pentru ceva ce este caracteristic și epocii contemporane: copiatul înainte de a măsura. Așa cum astăzi chinezii s-au apucat să facă replici după Veneția sau Paris, tot așa aristocrația rusă copia anvergura celei occidentale încercând s-o înghesuie în cutume estice rigide și mărunte. Instantaneele lui Turgheniev sunt astfel devastatoare pentru nobilimea orientală spoită occidental. Reîntoarcerea acasă a unui aristocrat cu o situație cam tulbure, trădat de nevasta ușuratică, scoate din cuferele micii localități toată… lipsa de noblețe: Lavrețki este tocat pe toate părțile în saloanele unde prețiozitatea este de un ridicol absolut. Pe acest fundal se iscă o poveste de dragoste între bârfitul de serviciu, care tocmai a dat sens existenței atâtor plictisiți anoști, și verișoara lui, o tânără care nu are idee în ce se bagă.
La mijloc este nu doar o serioasă diferență de vârstă (pe care, desigur, comunitatea ar bârfi-o copios decenii la rând), ci și bagajul emoțional negativ cu care bărbatul intră în relație, dat fiind faptul că Turgheniev are grijă să descrie cu lux de amănunte toate ingredientele suferinței anterioare cu soția infidelă. Ca în orice familie de vază care se respectă, toată lumea are ceva de spus, fiecare vede în alt fel „o căsătorie reușită”. Pagină cu pagină, contrastele dintre cele două tipologii feminine, ca și cel dintre erou și Pansin, mondenul eligibil care pare mai potrivit pentru Liza, țin cititorul conectat spre un final pe care îl va ține minte. Aceste jocuri fruste de lumini și umbre nu au nevoie de montări scenice impresionante și nici de întinderi literare pe mai multe volume. Sunt viața însăși, în instantanee care au făcut nemuritoare persoane ce, inspirând personaje, nici nu știau ce fac.
„Părinți și copii”. Prăpastia dintre generații a dat lumii, ca și iubirea, șiruri nesfârșite de exprimări în toate artele. Dintre ilustrările greu de uitat, cea mai importantă lucrare a lui Ivan Turgheniev, „Părinți și copii”, are un „gust” aparte. Poate pentru că Bazarov, personajul central, este o forță, ca imagistică literară; un nihilist, respinge toate conceptele care nu țin de științele naturale, dar în același timp este atins puternic de cel mai abstract dintre concepte: iubirea. Bazarov reprezintă fronda tinerei generații în fața celei vârstnice, inteligența revoluționară care se revoltă în fața celei anterioare.
Este meritul uriaș al autorului acela de a fi creionat genial, peste timpuri și generații, un personaj în ale cărui idei, comportamente și trăiri nu avea cum să creadă. Bazarov este un portret de o excelentă și triumfătoare obiectivitate. Tot ciclul de peregrinări de la o familie la alta a lui Bazarov și a prietenului Arkadi nu sunt decât noi și noi ocazii de a vedea „la lucru” pe de o parte nihilismul pe care cei doi tineri l-au adoptat și îl afișează, iar pe de altă parte stupoarea și disconfortul pe care îl creează în familiile lor această atitudine; prin reacția lor vorbește Rusia conservatoare, profund religioasă, pe care o avem în față și azi.
„Prima iubire”. Această poveste este ca un portret în ramă. Vladimir Petrovici se află la o petrecere. Trei bărbați de vârste potrivite („nu bătrâni, dar trecuți de prima tinetețe”) își reamintesc pe rând detaliile primei iubiri. Vladimir vrea s-o scrie pe a lui, despre care spune că este „lungă și neobișnuită”. După câteva săptămâni, eroul citește ce a scris, și cititorii, împreună cu auditoriul din această poveste în poveste, descoperă alte povești, ca într-o fermecătoare dezvăluire de Matrioșka. Așadar, Vladimir are 16 ani și este fiul prințesei Zasiekina. Ca în multe alte cazuri, legăturile la cel mai înalt nivel nu asigură și traiul îmbelșugat, așa că familia trăiește în sărăcie, dar din cauza rangului, nu are voie să arate asta. Vladimir cade răpus de dragoste pentru Zinaida, o capricioasă care îi respinge – și nu prea – pe burlacii eligibili. La început, pare să fie vorba doar despre reacțiile cam copilărești ale unei tinere ce vrea să prelungească lingoarea unui roi de pretendenți. Apoi, Vladimir descoperă uluitorul adevăr: Zinaida este la rândul ei îndrăgostită fără speranță de… tatăl lui! Ca într-o succesiune de cadre fotografice, aflăm de moartea tatălui eroului, de faptul că mama lui trimite o sumă mare de bani la Moscova, de măritișul în grabă al Zinaidei cu primul venit, de moartea ei la nașterea unui copil. Ivan Turgheniev nu se dezminte; suntem ca în fața unui film, iar popcornul a rămas neatins…
„Luciditatea și, mai presus de toate, știința de a ilustra cât de prețios este frumosul în viață au împodobit opera lui Ivan Turgheniev cu o magie care nu a apus niciodată”, notează Enciclopedia Britanică. Citiți!
Mai multe idei de cărți și autori celebri găsești în categoria noastră de lecturi fundamentale.
„Cei mai mulți oameni nu pricep cum alții pot să-și sufle nasul în alt mod decât ei”
„Cuvântul «mâine» a fost inventat pentru nehotărâți și pentru copii”
„Oricât de mult ai bate la ușa naturii, ea nu-ți va răspunde vreodată în termeni pe care să-i înțelegi”
