Sarah Chaney, autoarea cărții O istorie culturală. Automutilarea, ne arată care este rolul tatuajului în peisajul automutilării.
Aceste desene cutanate, purtate atât de prim-ministrul Canadei cât și de David Beckham de exemplu, sunt vândute ca orice obiect care are datoria de a accentua iluzia singurătății.
De pildă, la British Museum sunt două mumii vechi de 5000 de ani, provenind din Luxor.
Ele reprezintă o pereche, un bărbat ce are tatuată pe umăr o oaie, iar femeia are un „S” stilizat. În ziua de astăzi acest cuplu ar trece absolut neobservat și nu ar stârni curiozitatea.
S-a presupus că dacă după două sute de ani cineva ar dori să afle imaginea omului de astăzi, mai mult ca sigur aceasta va fi tatuată.
Acest fenomen de masă, ce parcă nu mai poate fi ținut în matcă, se presupune că ar avea o puternică legătură cu individualismul specific societății occidentale.
Carlo Broschi, alias Farinelli, s-a născut în 1705 în apropiere de Napoli și a fost unul dintre cei mai mari cântăreți de operă din lume. Vocea lui pură și expresivitatea pe care a manifestat-o în muzică se datorează castrării la care a fost supus când era un băiețel de zece ani.
Deși în epocă această practică nu constituia subiect de pudibonderie, totuși din 1902 Papa Leon al XIII-lea s-a străduit să pună capăt acestui obicei, interzicând eunucilor să cânte în „Capela Sixtină”.
Cartea O istorie culturală. Automutilarea, de Sarah Chaney a apărut la Editura Paideia și poate fi comandată de aici.
