„Sunt recunoscător pentru ceea ce am simţit în această viaţă, pentru că am gândit, am iubit şi am fost iubit şi, mai ales, pentru permisiunea de a fi avut acea legătură specială care se creează între scriitor şi cititorii lui”, mărturiseşte Dr. Oliver Sacks făcând bilanţul unei existenţe deosebite, acum, când o boală necruţătoare îi umbreşte finalul vieţii.
De-a lungul anilor, profesorul de neurologie la „ New York University School of Medicine” şi medicul Oliver Sacks şi-a răsfăţat publicul cu volume ca „Migraine,” „Awakenings”, „The Man Who Mistook His Wife for a Hat”, „Uncle Tungsten” sau „Hallucinations”. Astăzi îşi prezintă „cântecul de lebădă”, cartea „On the Move”, o autobiografie impresionantă. Regăsim în paginile ei sentimentele profunde ale lui Sacks faţă de oameni şi de meseria pe care a practicat-o decenii la rând, din pasiune. Tabloul naraţiunii şi personajelor sale include o mare înţelegere pentru cazurile medicale, ca şi pentru reperele umane ale suferinzilor de sindrom Tourette, de epilepsie, de orbire sau de pierdere a memoriei. Autorul priveşte cu atenţie spre rutina lor zilnică, la evoluţia şi manifestările condiţiei lor de bolnavi, cu „o înţelegere cehoviană”.
„On the Move” este o privire înapoi, spre copilărie, apoi spre devenire şi spre îmbrăţişarea vocaţiei, precum şi spre crearea legăturii perene cu literatura. Lectura oferă portrete înduioşătoare, mustind de afecţiune, ale familiei sau prietenilor apropiaţi (printre ei remarcabilul caricaturist Al Capp sau diplomatul israelian Abba Eban).
Vezi aici cartile lui Oliver Sacks publicate in limba romana.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost trimis la un internat „hidos”, unde a fost bătut şi terorizat. „Asta mi-a marcat viaţa prin faptul că am avut mereu probleme cu crearea legăturilor cu cineva, cu apartenenţa la ceva sau cu credinţa în ceva”. Paradoxal, aceste dificultăţi îl vor ajuta să-i înţeleagă pe viitorii săi pacienţi într-o măsură mult mai profundă, cu atât mai mult cu cât fratele său avea să fie diagnosticat la un moment dat cu schizofrenie. A urmat medicina şi pentru că ştiinţa îi oferea un refugiu de rigoare, ca şi pentru faptul că mulţi membri ai familiei sale au fost medici.
Timid şi „predispus la a trăi la o anume distanţă de viaţă”, Sacks a constatat uluit că s-a îndrăgostit la 77 de ani, „după decenii de luat cina alcătuită din cereale sau sardine în picioare, în 30 de secunde”. A muncit toată viaţa 18 ore pe zi având grij de pacienţi, a găsit răgazul să iubească, să facă sport şi, nu în ultimul rând, să scrie. Ceea ce începea prin ţinerea unor jurnale la vârsta de 14 ani avea să se transforme într-o pasiune care a dat literaturii contemporane unele dintre cele mai speciale cărţi. Aceasta a fost lumea în care Sacks s-a găsit „total absorbit, într-o stare de spirit idilică, distras de la gânduri, griji şi preocupări, de la însăşi curgerea timpului”. („The New York Times”)