Ghiță, ilustrație Bookuria
Așa îl vedem noi la Bookuria · ilustrație
Personaj · Lectură școlară

Ghiță

Omul cinstit care a crezut că poate ține în frâu lăcomia. Până când lăcomia a început să-l țină pe el.

Din „Moara cu noroc” de Ioan Slavici Rol: protagonist Lectură pentru BAC

Cine este și ce îl definește

Ghiță e cizmar într-un sat ardelean de pe la 1880. Are mâini bune, o nevastă pe care o iubește, doi copii și soacra în casă. Are și o nemulțumire care nu-l lasă să doarmă: oricât muncește, banii se termină înainte de săptămâna următoare. Când aude că se arendează cârciuma de la Moara cu noroc, o ia, deși bătrâna îi spune limpede că omul trebuie să se mulțumească cu ce are.

Plecarea asta e tot personajul, în mic: Ghiță nu fuge de muncă, fuge de sărăcie. Și crede despre sine ceva ce mulți dintre noi credem – că e destul de tare cât să se oprească atunci când va vrea el.

Trăsături cheie și cum se schimbă

La început e exact omul pe care ți l-ai dori ca vecin: harnic, cinstit, cu socotelile la zi. Cârciuma merge, casa se umple, iar el se simte, pentru prima dată, cineva. Slavici îl arată fericit fără să exagereze: un bărbat care stă seara pe prispă și își face planuri.

Apoi apare Lică Sămădăul, stăpânul porcarilor din împrejurimi, și Ghiță descoperă că locul lui e pe un drum care nu-i aparține. Prima concesie e o nimica toată: tace. A doua e mai grea: minte. A treia îl pune să aleagă între adevăr și liniștea familiei, iar el alege, de fiecare dată, varianta care îi lasă banii pe masă.

Ce îl pierde nu e lăcomia pură, ci orgoliul. Ar putea să plece în orice moment; nu pleacă, pentru că asta ar însemna să recunoască faptul că a greșit. De aici vine și singurătatea lui: ascunde totul de Ana, apoi îi reproșează, în gând, că nu înțelege. Un om care minte acasă rămâne singur acasă.

Spre final, Ghiță nu mai e nici cârciumarul cinstit, nici omul lui Lică. E cineva care încearcă să dreagă lucrurile cu mijloacele celor care l-au stricat – și, exact ca în socotelile lui dinainte, greșește tocmai la sfârșit.

De ce a rămas memorabil

Pentru că nu are nimic ieșit din comun. Nu e nici erou, nici ticălos: e un om obișnuit, cu o dorință obișnuită, care nu știe unde să se oprească. De-aia se citește și azi în clasa a zecea și de-aia nu se uită: fiecare cititor recunoaște în el o decizie de-a lui, din acelea pe care ți le explici frumos în timp ce le iei.

Slavici nu-l judecă și nu-l apără. Îl lasă să se vadă singur, iar asta e mai greu de suportat decât o morală scrisă pe ultima pagină. Rolul a rămas și în memoria filmului: Constantin Codrescu l-a jucat în ecranizarea lui Victor Iliu, prezentată la Cannes în 1957.

Cartea, pe scurt

„Moara cu noroc” a apărut în 1881, în volumul „Nuvele din popor”, și e considerată capodopera prozei scurte a lui Slavici. E povestea unei familii care ia în arendă o cârciumă la drumul mare și ajunge, pas cu pas, prinsă în socotelile unui om periculos. Textul are precizia unui dosar: fiecare amănunt – banii numărați, turmele care trec, drumul care se umple de zăpadă – pregătește ce urmează.

Autorul, în două vorbe

Ioan Slavici (1848–1925), născut la Șiria, lângă Arad, prieten cu Eminescu și apropiat al Junimii, a scris despre satul ardelean fără să-l înfrumusețeze. A lăsat nuvele („Popa Tanda”, „Pădureanca”), romanul „Mara” și memoriile „Închisorile mele”.

Banii, ca personaj

În toată nuvela, banii se numără. Slavici notează sumele, zilele de târg, câți porci trec pe drum, cât rămâne în ladă. Nu e o manie de contabil: e felul lui de a arăta cum se schimbă un om. La început, Ghiță numără ca să știe cât a muncit. Pe la mijloc, numără ca să știe cât mai poate pierde. La sfârșit, banii nu mai înseamnă bunăstare, ci dovada că a plătit un preț pe care nu-l poate spune nimănui.

De aceea „Moara cu noroc” nu e o nuvelă despre lăcomie în sensul simplu. Ghiță n-ar fi făcut nimic rău pentru bani; a făcut, pe rând, câte un lucru mic pentru liniște, pentru obișnuință, pentru mândrie. Despre asta e cartea: despre pașii pe care îi faci fără să-i socotești.

Ce se cere la școală

La teză și la bacalaureat, Ghiță e exemplul clasic de personaj realist care evoluează: se cer trăsăturile lui (cinstit, muncitor, orgolios, slab în fața banului), momentele din text care le arată și relația cu celelalte personaje – mai ales cu Ana și cu Lică. Un răspuns bun nu-l condamnă și nu-l scuză: arată cum ajunge, de la o decizie rezonabilă, la una pe care n-o mai poate controla.

Pe scurt, pentru teză și BAC

  • Cinstit la început: muncește, ține socotelile și se bucură de bunăstarea câștigată corect.
  • Slab în fața banului: tace la primele nereguli ale lui Lică, apoi acceptă bani de proveniență dubioasă.
  • Orgolios: nu pleacă de la cârciumă, deși poate, fiindcă ar însemna să recunoască faptul că a greșit.
  • Singuratic din vina lui: ascunde totul de Ana și golește, încet, căsnicia.
  • Evoluția: de la cizmarul cinstit la omul care încearcă să repare răul cu mijloacele celor care l-au stricat.

Celelalte personaje din carte

Anasoția lui, care simte schimbarea înaintea tuturor
Lică Sămădăulstăpânul porcarilor, omul care îi intră în casă și în socoteli
Pinteajandarmul care îl pune să aleagă o tabără
Bătrânamama Anei, vocea bunului-simț, pe care nimeni n-o ascultă

Citate

Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.

Ioan Slavici, „Moara cu noroc” (cuvintele bătrânei, la începutul nuvelei) – text integral pe Wikisource

Personaje asemănătoare din alte cărți

Lista se calculează singură, din scorurile personajelor, și se schimbă pe măsură ce galeria crește.

Sursele acestei fișe