Otilia Mărculescu
Orfana din casa lui moș Costache, veselă, muzicală și greu de citit: enigma pe care Felix încearcă s-o dezlege tot romanul.
Romanul s-a numit la început „Părinții Otiliei”. George Călinescu a schimbat titlul înainte de apariție, în 1938, și odată cu el s-a schimbat și întrebarea: nu mai contează cine răspunde de Otilia, ci cine e ea de fapt. Răspunsul nu-l primim niciodată întreg, pentru că o vedem aproape mereu prin ochii unui tânăr îndrăgostit.
Prima seară pe strada lui moș Costache
Felix Sima, orfan de 18 ani venit de la Iași să studieze medicina, bate la ușa unchiului său, Costache Giurgiuveanu. Îi deschide o fată pe care o vede cu „ochiul de estet”: are vreo 18–19 ani, fața măslinie, nasul mic, ochii foarte albaștri, multe bucle și un guler de dantelă. Pare copilăroasă, dar se mișcă, scrie Călinescu, cu „o stăpânire desăvârșită de femeie”. E Otilia Mărculescu.
Abia a doua zi află Felix că numele ei de familie nu e al unchiului. Otilia e fiica celei de-a doua soții a lui moș Costache, rămasă orfană de mică. Bătrânul o crește, o iubește în felul lui zgârcit, dar amână s-o înfieze. Pentru familia surorii lui, Aglae Tulea, fata e o rivală la moștenire.
Veselă, muzicală, greu de prins
Otilia cântă la pian, râde, se ține de glume, trece de la o stare la alta fără avertisment. Îl ia pe Felix sub aripa ei, îi arată casa, îl apără de Tulei. E și singura care rămâne lângă moș Costache, pe care ceilalți îl pândesc pentru bani. Aurica Tulea, care visează la măritiș, e opusul ei: posomorâtă, geloasă, atentă la fiecare ocazie ratată.
În spatele veseliei, Otilia e însă lucidă. Știe că n-are o avere sigură, că poziția ei în casă depinde de toanele unui bătrân și că o fată ca ea are mai puține drumuri decât un student la medicină. Aici stă o bună parte din „enigmă”: Felix vede capriciu acolo unde poate fi calcul, sau invers.
Între doi bărbați care o iubesc
Leonida Pascalopol, moșier bogat și rafinat, prieten vechi al familiei, o cunoaște de copil și o iubește într-un fel pe care nici el nu-l poate despărți între patern și bărbătesc. Felix o iubește cu toată seriozitatea primei iubiri. Otilia petrece cu amândoi, merge cu Felix la moșia lui Pascalopol, îi primește declarațiile lui Felix cu o duioșie care seamănă mai degrabă cu a unei surori și nu dă un răspuns limpede nimănui. Ce alege până la urmă rămâne pentru cititor.
Gelozia lui Felix pe Pascalopol e una dintre puținele ocazii în care Otilia își spune părerea fără glume: tânărul o roagă să nu se mai vadă cu moșierul, iar ea nu se lasă dusă de mână. Când pleacă o vreme la Paris cu Pascalopol, Felix rămâne cu impresia că n-a înțeles nimic, iar cititorul împreună cu el.
Notele, pe scurt
Otilia aproape că nu se schimbă în roman; se schimbă felul în care o vede Felix. Am dat note pe ce face, nu pe ce crede el despre ea. Umorul (7) și sociabilitatea (7) vin din veselia ei. Empatia (7), din grija pentru Felix și pentru moș Costache. Umbra (6) e peste mijloc pentru că motivele ei rămân ascunse, iar asta e chiar miza titlului.
Iulian Mihu a ecranizat romanul în 1972, sub titlul „Felix și Otilia”, cu Julieta Szönyi în rolul Otiliei. Despre film și carte: „Felix și Otilia” (1972), cartea din spatele filmului.
Cartea, pe scurt
„Enigma Otiliei” a apărut în 1938 și e un roman de tip balzacian despre burghezia bucureșteană de la începutul secolului XX. Are două planuri mari: lupta familiei Tulea pentru averea lui Costache Giurgiuveanu și maturizarea lui Felix Sima, student la medicină. Din jurul lor ies tipuri memorabile: avarul moș Costache, Aglae, pe care un personaj o numește „baba absolută”, arivistul Stănică Rațiu. Acțiunea se petrece între 1909 și 1911, iar romanul începe, în manieră balzaciană, cu descrierea străzii și a casei lui moș Costache. Otilia, fiica vitregă a bătrânului, stă exact la întâlnirea celor două planuri. Titlul inițial, „Părinții Otiliei”, trimitea la tema paternității, care atinge aproape fiecare personaj masculin. Cartea are douăzeci de capitole și un final care se oglindește în începutul ei.
Autorul, în două vorbe
George Călinescu (1899–1965), care își semna cărțile G. Călinescu, e socotit unul dintre cei mai importanți critici literari români. A fost istoric literar, romancier și profesor, membru titular al Academiei Române din 1948. Pe lângă „Enigma Otiliei”, a scris romanele „Cartea nunții”, „Bietul Ioanide” și „Scrinul negru” și o „Istorie a literaturii române”. Mai multe pe pagina lui George Călinescu.
Pe scurt, pentru teză și BAC
- Feminitatea enigmatică – e văzută aproape mereu prin ochii lui Felix, care n-o înțelege până la capăt.
- Spontaneitatea și veselia – cântă la pian, glumește, trece brusc de la o stare la alta.
- Generozitatea – e singura care rămâne lângă moș Costache, în fața familiei Tulea.
- Luciditatea – își știe poziția nesigură de orfană fără avere și cântărește viitorul mai rece decât Felix.
- Evoluția: aproape nu se schimbă; se schimbă felul în care o vede Felix, iar aici stă „enigma” din titlu.
Celelalte personaje din carte
Personaje asemănătoare din alte cărți
Ilie Morometedin „Morometii, 2 volume”strateg, grijuliu și ironic
Potrivire86%
Elizabeth Bennetdin „Mândrie și prejudecată”strateg, grijuliu și ironic
Potrivire84%
Nechifor Lipandin „Baltagul”strateg, grijuliu și ironic
Potrivire84%
Lista se calculează singură, din scorurile personajelor, și se schimbă pe măsură ce galeria crește.