Poeziile Roxanei, de Ziua Internațională a Poeziei
Ziua Internațională a Poeziei este pe data de 21 martie și este declarată de UNESCO, începând din anul 1999, drept o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale.
Dacă tot îi citiți recenziile pe care le scrie pentru Bookuria, de ce să nu-i citiți și poeziile? Alegem să publicăm astăzi câteva dintre poeziile Roxanei Ichim, versuri apărute în volumul Miercuri fără zei.
Cerc de caş
Ca de obsesia unei ghicitoare
Mă tem de polii tăi răstălmăciţi
Şi intru-n somn ca-ntr-o executare
De alţi bătrâni ostatici obosiţi
Formezi direcţii ample de căldură
În cearcănele mele aurii
Şi cazi unde-a fost dragoste cu ură
Ca un război între soldaţi-copii
Nu mai dosesc nici spaime, nici avânturi
Acolo unde te ţineam golaş
Doar soarele se tăvăleşte-n rânduri
Nu-i soarele. E doar un cerc de caş.
Miercuri fără zei
Ce-a rămas în urma
Serii fără cer
Când, împietruită
Mă făceam că pier?
Lună dezosată?
Miercuri fără zei?
Cai plutind în spaimă
Demoni-Dumnezei?
Ce-o să facă veacul
Dacă n-am să pot
Să îndoi creionul
Ca pe-un braţ, din cot?
Unde-mi ţin avutul
Dacă nu eşti tu
Cum să scriu de tine
Şi să-ncep cu „nu”?
Ce-o să facă marea
Fără noi în glas?
Mare fără sunet?…
Totuşi, ce-a rămas
După tot accentul
Râsului-polei?
Gheare-nlăcrimate?
Miercuri fără zei?…
Fard
Duc o ploaie cu semnale
La o piatră de mormânt
Ca şi cum spoiala lumii
M-ar mai crede pe cuvânt
Ce visez rămâne aspru
Şi tomnatic ca un ruj
Inventat pentru finaluri
Care ştiu să facă sluj
Dau şi astăzi veri în dreapta
Şi în stânga de cuvânt
Ca şi cum dormeam când lumea
M-a pietrificat râzând
Ca şi cum aş fi acolo
Mă tot văd în palma mea…
O oglindă sparge cadrul
Căutând pe-altcineva.
O icoană
Îmi sufli în somn, ca o gheară de sticlă
Mă las de fumat între două culori
Aştept o minune să-mi tacă, să-mi zică
Aştept o icoană cu ochi umblători
Te trec prin ferestre cu cârpe de gheaţă
Mă-ncalţ cu bocancii rămaşi de la fiu
Îmi dau fără jenă tăcerea pe faţă
Şi-mi spun rugăciunea de seară pe viu
Aştept o icoană de lemn să mă certe
Că trec tot cu tine sfârşitul de an
Calc rufe bolnave, scriu versuri incerte
Aştept o icoană, cu ochii la geam.
Furtună
Buze de spumă îi cresc, moi
Vântul o crapă cu gheara
Apa se urcă în cer, doi
Nemuritori umplu seara
Torsul frontal s-a mişcat, plin,
Vântul continuă să doară
Toată mişcarea-i un vast chin
Luna pe rană coboară
Vântul cu palma de fier crud
Taie în cărnuri depline
Ea-i încleştată de-un cer ud
Marea se-nalţă la sine.
Volumul Miercuri fără zei, 2011
Cum ți s-a părut?
Comentarii
Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!
Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.
