fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro
elefant.ro

Connie Larkin: “Cartea mea ESTE, de la cap la coadă, o mare conversație Ontologică îmbrăcată în evenimente din viața mea”

Connie Larkin

Când mă gândesc la Connie Larkin îmi vine în minte, în primul rând, cuvântul “curaj”. Mi-e imposibil să o separ de acest termen, datorită acțiunilor ei și inițiativelor  din România sau de oriunde altundeva din lume (Connie Larkin a adus cursurile Landmark în România în anul 2000 și ține doar cursuri Ontologice și face coaching Ontologic).

 „Pot spune că am avut dintotdeauna admirație pentru bunica mea maternă și un frate al mamei mele, și ce m-a atras pe mine la cei doi în mod special a fost curajul!”, mărturisește Connie Larkin. După ani și ani, acea admirație din vremea copilăriei s-a materializat în curaj însoțit de acțiune și dorința de a împărtăși celorlalți experiențele acumulate de-a lungul timpului, mai ales din perioada de după 1983 atunci când s-a produs „trezirea” de la Tel Aviv datorată participării la cursul numit Est Training.

Viața fiecăruia dintre noi este ca un circuit de sinusoide și indiferent în ce etapă a vieții te afli acum, cred că You, Asshole, YOU caused it! În orice moment, orice gândire greșită poate fi corectată!” , cartea lui Connie Larkin, te va face să traversezi multe stări alături de autoare, va duce la nașterea altor semne de întrebare și, nu în ultimul rând, va aduce mai aproape de tine experiența unei femei puternice ce nu are pretenția de a deține adevărul absolut dar care a descoperit diferența pe care o face acțiunea de a-ți însuși autenticitatea și bucuria potențialului ce decurge din aceasta.

Silvia Filip: Connie Larkin, ți s-a spus vreodată ceva neobișnuit despre nașterea ta?

Connie Larkin: Întrebarea aceasta este interesantă pentru mine și mă face să realizez că toți anii pe care i-am trăit în lumina unei educații bazate pe valori în loc de concepte și reguli, apoi experiența mea cu Ayahuasca, au dat la o parte orice semnificație pe care mi-aș fi putut-o da mie sau oricărui alt eveniment din viața mea. Cine consider eu că sunt nu este ancorat în nicio semnificație sau importanță de vreun fel, ci un fenomen liber.

Legat de naștere mea fizică știu ceva pe care mi l-a spus o soră a tatălui meu când eram mică, și anume că m-am născut înainte de miezul nopții pe 31 ianuarie, și că au trecut pe documente data 1 februarie. Un alt lucru pe care l-a spus ea și mie mi-a plăcut, a fost că tatăl meu a trebuit să sape un tunel prin zăpada care ajunsese la streașina casei ca să se ducă să declare nașterea. Deci, când m-am născut eu casele erau îngropate în zăpadă…cool!

După nașterea mea fizică am avut binecuvântarea să am mai multe nașteri, ele fiind în gândire, în modul în care mi s-a schimbat gândirea. Aceste evenimente sunt ca o salbă de-a lungul vieții mele și constituie viața mea așa cum mă raportez la ea acum. Cu fiecare „contracție” și apoi “expulsie” într-un nou nivel de gândire am avut alte incredibile clarități, noi paradigme de exprimare, de existență conștientă.

S.F.: Ce caracteristici ale bunicilor tăi îți amintești cel mai bine? Ce crezi că ai moștenit de la ei?

C.L.: Nu știu dacă am moștenit ceva deși, fără discuție, trebuie să fie ceva chiar și doar biologic, genetic. Pot spune că am avut dintotdeauna admirație pentru bunica mea maternă și un frate al mamei mele, și ce m-a atras pe mine la cei doi în mod special a fost curajul! Desigur că aveau de toate, alte trăsături “bune” sau “rele” ca noi toți, dar curajul, coloana vertebrală, eu le-am identificat de copil la ei doi. Dacă ar fi să mă gândesc în termeni de moștenire, lucru pe care nu îl fac, aș putea să spun că am moștenit-o pe ea, bunica mea maternă.

S.F.: Care a fost pentru tine cel mai semnificativ eveniment din perioada adolescenței?

C.L.: Mă întreb de unde până unde o fi adolescența.

Cel mai semnificativ?!

A, da! Am avut multe conștientizări, una dintre ele fiind o distincție (termen Ontologic) extraordinară și anume distincția „ALEGERE”, pe care am descoperit-o intuitiv. Într-o noapte am ales să plec cu trei băieți, colegi de liceu, cu trenul „cu nașul” până la Sinaia, unde ne-am dat pe derdeluș cu cartoane până dimineața, când am luat trenul din nou către București. Nimeni de-acasă nu a știut nimic.  Nu voi uita niciodată seara aceea. Câtă distracție, câtă libertate, câtă viață! Am învățat că la viață nu îi spui să aștepte până când vine „momentul potrivit”, ori alegi să iei acel moment de existență și-l experimentezi/trăiești, ori pierzi „trenul”. Am învățat că totul este despre a trăi, nu despre a te pregăti în a trăi.

S.F.: Aveai gânduri profunde sau visuri în adolescență?

C.L.: Nu știu ce înseamnă „gânduri profunde”. Aveam multe conștientizări și toate se legau de un fel de „centru” a cărei putere o intuiam. Ori de câte ori mă îndepărtam de acel „centru” deveneam o legumă constrânsă, complexată, chinuită și suferindă.

Într-o zi am  descoperit distincția „AUTENTICITATE”. Procesul de descoperire al acestei distincții a luat ceva timp, el începând odată cu mersul la școală. Într-o zi am realizat că nu mai puteam să cred că Sf. Ilie cauza tunetele când mergea cu carul pe nori, și fulgerele când șfichiuia cu biciul, cum îmi explicase bunica mea paternă în copilărie. Această bunică fusese o femeie educată și religioasă din Ardeal, nu ca cealaltă bunică, care deși fiică de moșier de pe lângă Dunăre, era analfabetă.

Cred că eram la școală în clasa a 4-a, când am început să aud alte explicații pentru aceste fenomene, și dintr-odată m-am trezit cu un conflict interior legat de existența lui Dumnezeu. La un moment dat nu am mai putut face față dualității în care mă aflam și am hotărât, în sinea mea, de una singură, să îi pun capăt. Într-o noapte am ales să am o conversație cu Dumnezeu și i-am spus: „Doamne, datorită lucrurilor pe care le descopăr la școală (problema fusese generată mai ales de explicația circuitului apei care deasupra oceanelor se transforma în vapori, apoi în ploaie deasupra pământului), și care fac sens pentru mine, doresc să îți comunic că nu pot să mă prefac că eu cred în tine. Dacă nu exiști, mă gândesc că nu va fi nicio problemă. Dacă exiști, sper să apreciezi că nu mă prefac să cred în tine.” Mă minunez și-acum de curajul meu! Când, de undeva, a apărut un sentiment de frică pentru îndrăzneala mea, mi-am spus că oricum o dădeam nu părea să fie o problemă, și chiar dacă ar fi fost, îmi asumam consecințele alegerii de A NU MĂ preface. Așa am fost prezentă pentru prima dată la o valoare a ființei mele, o valoare de o extraordinară importanță pentru o viață vie.

Acum, când scriu și mă gândesc la acea conștientizare, îmi înflorește ceva în dreptul inimii. Trebuie să fi avut curaj să comunic ce am comunicat lui … Dumnezeu (cum îl primisem eu de la bunica).

În noaptea aceea am visat o biserică mare, impunătoare, spulberată de vânt. Atunci am crezut că Dumnezeu s-a supărat pe mine și mi-a arătat că nu mai puteam să mă duc la El dacă aveam nevoie de ceva. Într-un fel m-am simțit singură, neprotejată.

Acum ȘTIU ce a fost acel vis. Visul a fost un alt extraordinar dar din partea minții mele non-conștiente (intuitive; intuiția noastră comunică cu noi prin vise). Mi s-a arătat spulberarea simbolurilor, conceptelor, a ceea ce aparținea altora. Acum „Dumnezeu” este doar un cuvânt pentru mine, nedefinind și neputând defini niciodată măreția a ceea ce ESTE, și pe care noi îl chemăm folosind acest cuvânt. Și în această măreție NU poți crede pentru că ar fi absurd, ar fi ca și cum ai spune că tu crezi că ai un singur cap pe umeri sau că ai un nas pe față. Cu acea măreție te contopești într-un dans de onoare, respect, autenticitate, dragoste necondiționată și contribuție.

 S.F.: Anul trecut ți-ai lansat cartea “You, Asshole, YOU caused it! În orice moment, orice    gândire greșită poate fi corectată!” Din punct de vedere al educației ontologice ce înseamnă că avem o gândire greșită?

C.L.: Nu mi-am lansat cartea niciodată. Am fost la câteva lansări și praful plictisului și lipsa de ascultare m-au determinat să trec peste acest tip de „eveniment” jenant (pentru mine și valoarea cărții mele).

Legat de gândirea greșită, ce pot să spun este că cine suntem noi este ceva dificil de înțeles cu mintea noastra rațională. Suntem, cum spune – ca sa parafrazez – o exprimare religioasă „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”; cum poți defini așa ceva?! Și dacă este așa (și toți avem o intuiție că este așa), o întrebare pe care ne-am putea-o pune ar fi „cum se face că măreția aceasta din noi nu ne apără de atâta abjectă suferință și tragice circumstanțe?!?!?!?”

Motivul este că noi nu știm că avem gândirea scurtcircuitată, greșită.

1. De pildă, nu știm că ori de câte ori dăm vina pe ceva/cineva nu facem altceva decât să ne dăm puterea acelui ceva/cineva. De fapt ne anulăm din existență, ne transformăm într-un preș, nu avem niciun cuvânt de spus în propria viață. Acel cineva sau ceva „are puterea” de a ne face nouă ce spunem nouă că ne face. Cine suntem noi, de cineva sau ceva poate să ne zdruncine din temeliile noastre și să ne facă să suferim? Cum de tolerăm să nu stăm cu coloana dreaptă și să facem ce știm că trebuie făcut? Tolerăm pentru că nu știm că noi trăim conform unei gândiri greșite:) Și nu trebuie să crezi că este așa! Trebuie doar să te observi și afli singur.

2. Un alt exemplu de gândire greșită: dacă cineva din apropierea ta are așteptări de la tine, cum te simți?

EU?! Eu l-aș strânge de gât (colega mea care a corectat ce am scris mi-a sugerat să nu folosesc expresia “strâns de gât”, ci “nu agreez astfel de comportamente”…totuși, cui nu-i place, să o substituie cu cea care-i place), dar mai ales nu tolerez să stau într-un spațiu în care nu sunt acceptată exact așa cum sunt, în care nu sunt respectată pentru cine sunt!

Atunci când cineva te face să vezi asta, descoperi că și așteptările tale au același efect asupra altora. Așa începi să vezi și nu te mai miri că oamenii la care spui că ții, fug de tine, că ești de unul singur.

Singura „alinare” este să fii o victimă absolută….(și apoi cazi în gândirea greșită explicată la punctul 1).

Noi funcționăm cu gândiri greșite și este extrem de simplu de aflat cum să te eliberezi de ele, dacă participi la o conversație Ontologică. De pildă cartea mea ESTE, de la cap la coadă, o mare conversație Ontologică îmbrăcată în incidente/evenimente din viața mea (fără a fi autobiografie). În cele trei capitole ale ei nu fac altceva decât să  expun propria gândire greșită și cum am aflat acest lucru.

În primul capitol comunic procesul de gândire prin care eu am văzut ce mă oprea în viață, și cum m-am eliberat. În doar două ore și ceva de conversație Ontologică, într-o seară, în Tel Aviv, mi-am recăpătat viața și accesul la facultățile mele mintale.

În al doilea capitol comunic procesul în care o plantă psihotropă, Ayahuasca, mi-a dat  conștientizări prin care am văzut, prin experiențe induse, gândirea mea greșită. A fost o învățare magnifică.

În al treilea capitol am scris despre identificarea visului pe care îl am în această viață pe pământ și l-am expus în așa fel încât alții pot să îl recunoască pe-al lor. În acest capitol este vorba despre contribuție necondiționată, despre curaj și responsabilitate.

S.F.: Care sunt treptele ce le avem de parcurs pentru a deveni conștienți că avem o gândire greșită?

C.L.: Dacă îți pui întrebarea: „Simt eu un gol fără fund, o durere surdă, la gândul că nu pot nici măcar să respir de teama că viața trece pe lângă mine și eu nu o trăiesc?”

Dacă da, ăsta este  “testul” (doar o glumă date fiind circumstanțele “pandemice”:) gândirii greșite.

S.F.: Pentru tine “starea de trezire” s-a produs în august 1983, moment în care ai absolvit Est Training. Crezi că putem beneficia, la rândul nostru, de această “trezire” fără ajutor din afara noastră?

C.L.: Ca trezirea să se întâmple fără ajutor din afară?! Ce-i afară? Ce-i înăuntru?! Viața nu este afară sau înăuntru, ea este. …Urmează un paradox (nu înseamnă că mă contrazic).

Avem tot ce este nevoie ca să ne trezim. Viața ne dă multe șanse, dar ușa se deschide din interior. Și nu este vorba despre îmbuibatul cu cărți și informații despre „dezvoltare personală”, pași, trepte, sau ce-o mai fi, pe care să-i faci ca un robot, ci despre a observa, a te observa, a-ți auzi conversațiile pe care le ai cu tine însuți, și a te întreba cum este posibil să gândești așa?! Cine îți selectează și îți dă doar gândurile acelea care te fac să te simți ca și cum ai fi mereu în război cu ceva/cineva, cu tine, mereu în postura de atac sau apărare, mereu inferior sau superior, mai deștept decât oricine și orice, în fine, buricul pământului… și colac peste pupăză…fără nicio responsabilitate?!

Și da, eu m-am trezit când am întâlnit pe cineva care vorbea curat! Intuiam ceva de genul acela, dar nu știam cum să exprim. Când am văzut/auzit pe cineva care comunica curat  am recunoscut și am vrut să am acces la aceeași claritate. Deci, cineva „din afară” mi-a arătat calea, dar cineva „dinăuntru” a recunoscut calea. A fost un eveniment simultan.

S.F.: Am fost plăcut surprinsă să observ că tot tu ai realizat și grafica pentru cartea ta. Când ai descoperit că ești atrasă de culori?

C.L.: Întrebare amuzantă! Ce am pus pe coperta cărții este un desen care tot „curge” din mine de când am participat în ritualurile cu  Ayahuasca. Este ca o respirație, doar o manifestare de viață în culori, fără niciun efort. Dacă nu era Ayahuasca nici măcar nu aș fi scris cartea, care este o recunoștință, un semn de dragoste, de apreciere pentru generozitatea acestei plante, pentru miracolele pe care le face în a vindeca și învăța – la atâtea nivele – o ființă umană. Iubesc Ayahuasca, îi datorez viața mea!

S.F.: “Această carte nu este pentru toată lumea și este posibil ca anumite persoane să nu fie pregătite să primească ceea ce am intenționat să transmit” afirmi la începutul cărții tale. Cui îi este adresată cartea ta și cum ne putem pregăti să primim cât mai corect mesajul pe care ai dorit să-l transmiți prin intermediul ei?

C.L.: Intenția mea de a scrie cartea nu a fost niciodată ca să mă dau mare cu “fascinantele mele aventuri”, și nici ca să distreze, să placă, sau să mi se spună că este “interesantă”. Cartea este o împărtășire a experiențelor mele cu intenția de a contribui altora (noi învățăm unii de la alții), un manual, o călătorie în distingerea gândirii mele greșite, impactul acestei gândiri greșite asupra vieții mele și cum mi-am corectat-o …în….practică, în procesul vieții însăși. Cine o citește și poate să se uite la el însuși primește aceleași conștientizări, care sunt ale lui, nu ale mele. Datorită conștientizărilor, viața celor care le au este dintr-odată experimentată/trăită, în loc de „gândită”. Oamenii rămân cu o uimire și un spațiu gol în care doar acțiunea face sens, acțiunea dintr-o altă paradigmă decât cea de victimă.

S.F.: Cât de greu este să treci din postura de “victimă” la starea de „responsabilitate individuală”?

C.L.: Odată ce ai “văzut”, este la fel de greu ca clipitul din ochi.

S.F.: Care a fost cea mai copleșitoare experiență pe care ai avut-o vreodată? ( din România sau de oriunde altundeva)

C.L.: Nu știu cum vrei să mă raportez la cuvântul copleșitor, așa că aleg unul din felurile în care eu mă raportez la el. Și da, am avut multe, multe experiențe copleșitoare de genul acesta.

Eram în India cu fiul meu Sean, la Bodh Gaya, când am izbucnit într-un plâns copleșitor plin de recunoștință. Îmi curgeau lacrimile șiroaie și spiritul meu meu parcă îmi umpluse pieptul, îngreunându-mi respirația. Am fost copleșită de un sentiment de dragoste și recunoștință profundă pentru un om care a trăit acum două mii cinci sute de ani, care corectându-și gândirea, a contribuit de atunci și până astăzi la oameni fără număr: Buddha!

S.F.: Care sunt valorile în cazul cărora n-ai vrea să faci niciun compromis?

C.L.: Trebuie să înțelegi că dacă faci compromis la valori nu faci altceva decât să îmbrățișezi moartea. Toate valorile sunt egale și complete, iar lipsa oricăreia este mortală! În prezența valorilor ființa ta se bucură de viață, în absența lor ego-ul tău se hrănește cu viața ta, iar tu ești un zombie…poate cu bani, putere și influență, dar tot mort se cheamă.

S.F.: Simți că ești într-o etapă în care ai putea spune că îți controlezi viața?

C.L.: Nu știu cum să-ți răspund. Este ca și cum m-ai întrebat dacă luna este pătrată și are culoarea albastră. Răspunsul Ontologic sună așa: “Ca să ai control trebuie să renunți la control!”

Asta nu înseamnă că ești iresponsabil sau trăiești la plesneală. Eu dansez cu viața și tot timpul sunt prezentă să nu mă cimentez în …”control”, care nu-i altceva decât ego.

Interviu realizat de Silvia Filip
Foto: arhiva personală Connie Larkin

Silvia Filip
Total
66
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
Cum ne construim dușmanul

Recenzie: Cum ne construim dușmanul, de Umberto Eco

Next Article
Șocul Islamului

Șocul Islamului, de Marc Ferro - la chioșcuri

Related Posts

Privacy Preference Center

    Total
    66
    Share