fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro
elefant.ro

Dan Coman: ”Scriu mereu cu un picior încă în somn, cu jumătate din minte acoperită de strălucirea nopții”

„vino să vezi:
capul meu e o superbă grădină de cafea
uitată într-o lădiță pe balcon, la mijlocul iernii
când lumina nu mai are putere iar pământul e deja înghețat
grădina de cafea peste care zăpada
tremură ca un pui orb de pisică părăsit la începutul serii
lângă un gard.” (fragment din poezia vino să vezi: din Insectarul Coman)

Astăzi l-am provocat la un scurt dialog pe scriitorul Dan Coman, în încercarea de a afla ce întâmplare l-a determinat să aleagă Filosofia, dar nu am trecut cu vederea nici povestea din Plictisitoarea vacanță de vară a fraților Rățoi, cea mai recentă carte a lui pentru copii, apărută la Editura Grupul Editorial Art cu puțin timp în urmă.

Ce mai contează după plăcerea de a scrie sau după aceea în care alege să își însoțească scrisul de cafea, ce contează pentru autor în momentul în care își construiește, cu migală, poeziile, rămâne să descoperiți în rândurile de mai jos…

Silvia Filip: În Arhitectura fericirii, Alain de Botton spunea: “Construim așa cum scriem: pentru a ține socoteala lucrurilor care contează pentru noi”. Dan, când îți construiești poeziile, ce contează pentru tine?

Dan Coman: Contează ritmul în care, rând pe rând, apar, cresc și descresc lumina, visul, bucuriile corpului, umbra. Contează plăcerea imensă de a scrie.  Gândul la cafea, disciplina și consecvența. Contează cărțile altora. Interesul pentru lumile mărunte și fragile care se pulverizează la cel mai mic contact cu realitatea. Contează câțiva prieteni, entuziasmul, gândul că încă suntem în viață. Scriu pentru a ține socoteala lucrurilor care nu contează și care altfel ar dispărea pentru totdeauna.

S.F.: De la cine ai deprins cultul muncii, fiind cunoscut că fiecare dimineață te găsește la masa de scris, cu o cafea, o țigară, un caiet cu foaie velină și un pix?

D.C.: Sunt, de fapt, un mare leneș. Ador să nu fac nimic. Dacă ar fi după mine, aș sta toată ziua lungit pe canapea și aș urmări firele de praf modificându-și traseul odată cu trecerea orelor. Însă mă trezesc în fiecare dimineață foarte devreme și o fac exclusiv din respect pentru cafea. Pentru că știu că la capătul ceștii mă așteaptă plăcerea. Mai apoi –  primele țigări, foile albe, liniștea care desparte ca o dantelă somnul de trezie. Scriu mereu cu un picior încă în somn, cu jumătate din minte acoperită de strălucirea nopții. 

S.F.: Ce rol îi dai predestinării în viața ta? Sau, dacă ar fi să plecăm pe drumul trasat de Freud, pe ideea că ceea ce trăim în perioada de la 3 la 5 ani este semnificativ pentru tot restul vieții, cum ar fi în cazul tău?

D.C.: Totul e legat de iarnă, de zăpadă și de frig. E perioada în care funcționez cel mai bine. Și asta pentru că într-o dimineață de iarnă (să fi avut patru, cinci ani?), stând la fereastră, l-am văzut pe tata săpând un tunel prin nămeții din jurul casei –  și am fost convins că la capătul zăpezii se termină lumea.

S.F.: Ai amintiri legate de scris încă de pe atunci? Era o persoană anume în preajma ta care să fi fost atrasă de litere, de cuvânt?

D.C.: Lumea din jurul meu citea. În special colecțiile Enigma – romane polițiste, de aventuri și mai ales romanele de dragoste – mama și mătușile mele făceau mereu schimb de cărți și, adunate la masă, în jurul tăblițelor de remi și ceștilor cu nechezol, povesteau cu lux de amănunte despre ce citiseră. Nu aveam voie să joc cu ele (sau nu știam; sau nu-mi plăcea), dar stăteam pe covor, în cameră, prefăcându-mă că mă joc cu mașinuțele, trăgând însă mereu cu urechea la poveștile lor, frunzărind pe ascuns cărțile, mirosindu-le. Mirosul intens de hârtie veche și antiperspirant Farmec – asta a fost prima dată, pentru mine, literatura.

S.F.: Ce întâmplare te-a făcut să alegi Facultatea de Filosofie de la Cluj? A fost o decizie spontană sau îndelung cântărită?

D.C.: Cioran. Din cauza lui. Eram pe-a X-a când l-am descoperit – și de atunci nu am mai dat înapoi. Se potriveau multe – taică-meu era preot, locul meu de joacă preferat era în cimitir, simțeam și eu ca evidentă „incoveniența existenței”. Mai apoi, pe la jumătatea facultății, ca orice fan înrăit, m-am dezis de Cioran. I-am atacat cărțile ani de zile, din toate direcțiile.  Abia acum, la maturitate, am ajuns să-l admir din nou și să-l recitesc cu atenție.

S.F.: Ce înseamnă reușita în viață pentru profesorul și scriitorul Dan Coman?

D.C.: Nu știu ce înseamnă reușita în viață. Mie mi-e suficient să fac lungi plimbări cu copiii mei prin Sângeorz, să beau o cafea cu prietenii, să refac constant bucuriile corpului. În rest, disciplinat și discret, să încerc să îmi trăiesc viața conform gramaticii.

S.F.: Plictisitoarea vacanță de vară a fraților Rățoi este materializarea dorinței de a scrie literatură pentru copii? Ce a lipsit de nu ai putut face pasul în lumea copiilor mai devreme?

D.C.: Am avut mai multe încercări, toate eșuate. Citisem o grămadă de cărți pentru copii, îmi notasem nenumărate idei, scrisesem sute de pagini – nimic nu a funcționat. Până-ntr-o zi când, întâmplător, într-un parc, l-am auzit pe fiu-meu povestind cu niște prieteni despre Fortnite – și atunci am știut imediat că acela trebuie să fie ritmul poveștii, vocea, modalitatea optimă de a spune povestea. Așa că, în ziua aceea, ajuns acasă, m-am așezat la birou și am scris dintr-o suflare primul capitol al cărții.

S.F.: O regulă nescrisă a pedagogiei spune că nu poți fi un profesor bun până nu ești părinte…Dar pentru a fi autor de literatură dedicată celor mici, ce n-ar fi de dorit să lipsească? Cum crezi că stau lucrurile cu cei mai loiali cititori, copiii?

D.C.: Nu cred deloc, dar absolut deloc în această regulă nescrisă a pedagogiei. Nu are nicio legătură faptul de a fi părinte cu cel de a fi profesor (sau președinte; sau medic pediatru; sau vânzător la un magazin de jucării), după cum (avem atâtea exemple!) poți foarte bine să scrii literatură pentru copii fără să ai în mod direct de-a face cu cei mici. În definitiv, în ambele situații, e foarte simplu: trebuie doar să iubești lumea. Abrupt și fără nicio reținere – e singurul ingredient care nu ar trebui să lipsească niciodată.

S.F.: Câtă vulnerabilitate se află în spatele unui poet (n.r. în cazul tău) ce își filtrează trăirile pe foaia albă de hârtie?

D.C.: Nu mai multă vulnerabilitate decât în spatele unui mecanic auto, a unui sociolog sau a unui preot. Trăirile trebuiesc filtrate mereu – și fiecare om din lumea asta găsește/încearcă permanent să găsească o modalitate de a se adapta, de a se face înțeles, de a da expresie vieții.

S.F.: În ce proiecte ești implicat acum?

D.C.: Lucrez la o carte de proză scurtă și pregătesc, alături de Gavril Țărmure și Marin Mălaicu Hondrari, ediția a 13-a a Festivalului Internațional de Poezie și Muzică de la Bistrița, care va avea loc între 15- 18 iulie.

Un interviu realizat de Silvia Filip
Foto: arhiva personal
ă Dan Coman

Silvia Filip
Total
10
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
Secretele Parisului

Secretele Parisului, de Natasha Leste (Editura Nemira, 2021)

Next Article
autism

Lista Silviei: 7 cărți despre autism

Related Posts

Total
10
Share