fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

Cristina Frîncu: „Totul e să nu uităm că avem puterea de a încălța șosete desperecheate”

[notice]
Gabriel Cheșcu
Gabriel Cheșcu, redactor șef Editura Adenium

Avem marea plăcere și onoare să găzduim un interviu delicios cu Cristina Frîncu, autoarea romanului Vrum-vrum, câștigător al Concursului de Debut „Adenium START”. Interviul este realizat de Gabriel Cheșcu, redactor șef al Editurii Adenium, și un înfocat suporter al Cristinei :) Interviul este, în sine, o poveste frumoasă, încă una dintre cele la care ne vom întoarce mereu cu bookurie. Mulțumim Cristinei pentru răspunsurile pline de voioșie și miez, mulțumim mult și lui Gabriel pentru inspiratele, jucăușele și interesantele întrebări. Nu în ultimul rând, îi mulțumim Roxanei de la Adenium pentru ajutor! Spor la citit, vrum-vruuuummmmm!
[/notice]

Gabriel Cheșcu: Pe 7 ianuarie 1937, Daniil Harms scria așa în „Caietul albastru, numărul 10”: „Trăia odată un ins roșcat, care nu avea ochi și urechi. Nu avea nici păr, așa că doar convențional se spunea că-i roșcat. Nu putea vorbi, căci nu avea gură. Nici nas nu avea. Nu avea nici măcar mâini și picioare. Nici pântece nu avea, nici spinare, nici șiră a spinării nu avea, nici un fel de măruntaie. Nu avea nimic! Așa că nu se știe despre cine-i vorba. Mai bine să nu mai vorbim despre el”. Cristina, am toate motivele să cred că le ai pe toate la purtător. :) Hai să vorbim despre tine.

Cristina Frincu
Cristina Frîncu

Cristina Frîncu: Eu am câte puțin din fiecare, cred că mi-ar ajunge de-un ghiveci. Păcat că nu-mi place să gătesc. În schimb, îmi place că mi se ard mereu becurile prin casă, chestia asta mă face să intru în contact cu latura mea romantică și cu câțiva pereți mai agresivi. Hai să vorbim despre mine, ca să-mi treacă buba… În adolescență dețineam șaptesprezece personalități diferite. Multe dintre ele și-au luat lumea-n cap, nu ne mai ajungeam cu mâncarea, ca să nu mai zic ce gălăgie mi se făcea pe dinăuntru când le apuca amocul. Acum suntem trei în total și ne-nțelegem bine, plănuim să ne luăm un pinguin.

G.C.: Becuri arse (au cumva, cel puțin unul dintre ele, un miros ciudat?), personalități diferite, pinguini… Alunecăm ușor spre Vrum-vrum, bag de seamă. Simt că vrei să mă întrerupi. Te rog!

C.F.: Trebuie să-ți mărturisesc ceva. Să știi că nu noi alunecăm spre Vrum-vrum, ci Vrum-vrum se apropie în mare viteză de noi, îți spun eu când să te ferești, nu te teme! Mereu se grăbește, probabil pentru că m-am zorit să-l scriu și mi-a moștenit nerăbdarea. Într-un fel e bine, își menține silueta subțirică, ai văzut și tu cât de finuț e pe dinafară. O altă explicație ar fi că fuge de ceva sau de cineva. Poate sună aiurea, cine ar fugări o carte, dar sunt multe chestii anapoda pe lumea asta. Cum ar fi că mi-am uitat un an întreg numărul de la pantofi sau că mi se întâmplă să hărțuiesc mâțe necunoscute prin grădini, când își prepară gropițele igienice. D-aia zic, nu contează cine-l fugărește pe Vrum-vrum, important e că în felul ăsta poate ajunge undeva, chiar la Hollywood, mai știi?! Hopa, păzea că vine! Ar fi bine să semnalizezi cumva, pâc-pâc, să te vadă. Hai că te las pe tine să-l ții de coarne, numa’ să nu frânezi brusc, că am hipotalamusul sensibil. Unde mergem?

G.C.: N-am categoria A. Doar un B prăpădit. În liceu mi-a dat un prieten Mobra lui ca să dau o raită prin zăpadă, iar primul podeț din câmp m-a primit zâmbind. Cu o Nighthawk 250 cred că mă descurc. OK, revin. Păi, cum încotro? Către Hollywood, pentru că asta e destinația Vrumiței. Dăm vrum-vrum la Hondiță?

C.F.: Asta e fain la Hondiță, că pornește când i-o ceri, șoptit sau urlat, poți vorbi cu prune-n gură sau poți vorbi în pungă, de-nțeles te-nțelege și imediat gonește, poți să zici vrum-vrum sau blum-blum dacă ai băut cafea fierbinte, nu contează, Jan boxează. Mi-ar plăcea s-o am în realitate, știi? O motocicletă indestructibilă, care ține bine-bine direcția de fugă și n-o dă nimănui, își protejează stăpânul și-l duce unde trebuie. Să știi că, dacă nu intervenea Johnny Depp în ecuație, nici prin cap nu-mi trecea să-mi trimit gașca de ciudați la Hollywood. Dar mi-am dat seama că îl vreau musai pe Johnny, și nici măcar nu sunt genul de duduie gata de leșin la vederea actorului, cu pălărie sau fără. Probabil că, freakazoid cum e, și-a smuls vreun pinguin de pe creier și mi l-a trimis, iar eu m-am trezit ciocănită-n cap de-o idee. Dacă ți se pare prea greu să pui pinguinii pe drumuri în felul ăsta, atunci recunosc, aveam chef să mă uit la multe filme cu Johnny și îmi trebuia un motiv serios: documentarea pentru carte.

G.C.: O secundă. Am uitat să trag viziera și mi s-a strecurat în cască o mâță care, în afară de faptul că e neagră ca tăciunele, mai și graseiază. Pune-o, rogu-te, în torsetă… Așa. Apropo de „documentare”. Îți spuneam și cu o altă ocazie, ba le-am spus-o și altora: mi se pare că ai presărat în Vrum-vrum niște condimente pe care le-am simțit pe limba lecturii citindu-i pe Jarry, Harms sau Tzara. Oricum, la tine, totul e atât de omogen, încât sigur ai strecurat în supă și altele…

C.F.: Uite, pe Jarry nu l-am cunoscut încă, dar pentru Harms am niște sentimente puternice. Mi s-a întâmplat ceva când am citit povestirile lui Donald Barthelme, m-au curentat puțin. Apoi mi-au venit în brațe, pe rând, Zenobia lui Naum și Nadja lui Breton, de-am rămas crăcănată. Pe Harms l-am văzut întâmplător pe un raft. Mi-a plăcut cioara lui patrupedă cu cinci picioare și mi-a trebuit. Pe Tzara l-am găsit extrem de simpatic, iar Ilarie Voronca m-a pocnit fix în moalele capului când mi-a povestit despre dimineața aceea în care a fost scurtcircuit, poftă de mâncare și somn, printre altele. Șefă peste toți și amestecătoare-n supă este Eris, zeița haosului și a discordiei, gagica dementă căreia nu-i pasă dacă o venerezi sau nu și care te va pune să-i rezolvi problemele în schimbul chestiilor pe care le poate face ea pentru tine. Am aflat despre Eris și Discordianism de la Robert Anton Wilson, unul dintre acei indivizi cărora nu le e teamă să-și bage nasul acolo unde un unicorn a avut vreo scăpare. Discordianismul este o glumă deghizată în religie și invers, iar mie-mi place la nebunie să numesc Papă discordian pe cine am chef, pentru că pot. Ba chiar pot să mă revolt și să numesc Mapă discordiană pe cine am chef, chiar nu se supără nimeni. Totul e să nu uităm că avem puterea de a încălța șosete desperecheate.

vrum-vrumG.C.: Mi-e simpatică această Clară. Nu-mi dau seama dacă toată tevatura plecării spre Hollywood o stârnește dintr-o sinceră empatie față de Poeteski, rămas într-un blocaj de creație cauzat de Muza ticăloasă care l-a părăsit, din caracterul ei absolut imprevizibil sau dacă nu cumva scopul ei real e cel al întâlnirii cu Depp. Johnny Depp. „Johnny, tu n’es pas un ange…”

C.F.: Habar n-are, îți zic eu. E puțin cam prea chiaună pentru secolul ăsta, are noroc că-i capabilă de un singur lucru: să dea impresia că știe ce face, pe unde trebuie s-o ia, ce trebuie să zică. Lumea îi plouă-n cap cu piese dintr-un puzzle pe care nimeni n-a fost în stare vreodată să-l îmbine coerent, așa că de ce-ar face-o Clara B.? Ea doar deschide palmele și, vorba aia, ce pică, pică. Dacă nu pică Johnny, îl hâțână ea până se desprinde. Cel mai bun motiv pentru călătoria celor trei, Poeteski, Clara B. și Eris Discordia, hai, patru cu Vrum-vrum, ar putea fi moartea cu barbă și mantie. Chiar dacă nu e moartea Clarei, ea o vede ridicându-și mantia, scuturându-și poponeața, și-atunci înțelege că n-are altceva de făcut decât să meargă mai departe. De data asta a mers cu Poeteski spre Hollywood, altădată cine știe încotro o va apuca.

G.C.: Chiar așa. Ai și alte planuri cu Clara sau crezi că s-a dat în petec suficient? Repet, o spun cu toată simpatia pentru Clăruța B…

C.F.: Atâta vreme cât săgeata care-i dă statutul de Cea mai bună rămâne orientată spre ea, Clara B. nu iese din joc. E drept că face o pauză, să bea o bere, să halească un hamburger, dar după aceea va căuta agitată un capăt nou de unde să o ia. Și tot așa, și tot așa…

G.C.: Probabil o să-mi răspunzi: „Nu-i treaba ta, domle!”. Dar mă risc, trebuie să te întreb. Care e prima ta amintire, Cristina?

C.F.: Îmi puneam ciorapii pe tălpici. Stăteam în cur, pe jos, în bucătărie și mă încălțam. Probabil eram foarte mică, altfel nu înțeleg de ce maică-mea m-a privit extrem de mândră. „Uite! Și-a pus singură ciorăpeii!” Și m-am dus în lume. Acum incit lumea să poarte șosete desperecheate. Înțelegi ceva din treaba asta?

G.C.: Da, și nu, și poate că. Ce le-ai spune, dacă te-aș iscodi, prietenilor de la Adenium? Și ce le-ai spune confraților care își fac încălzirea pentru noua ediție „Adenium START”, care demarează pe 1 februarie?

C.F.: Mă mâncau câinii dacă nu erau prietenii de la Adenium, clar. În ce-i privește pe confrați, le spun două chestii mari și late: prima, că-i musai să-și iubească plozii literari, și a doua, că SUCCES!

Interviu realizat de Gabriel Cheșcu

Romanul Vrum-vrum poate fi cumpărat online și de la Elefant sau Libris.

bogdan
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
samanta incoltita

Samanta incoltita, de Anchee Min

Next Article
Misterele Parisului

Misterele Parisului, de Eugene Sue impreuna cu revista Click! pentru femei

Related Posts

Total
0
Share