fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

Ioana Trif: "Vreau să spun atât: poți deveni cu ușurință eroul cuiva! Nu este necesar să schimbi întreaga lume, ci doar lumea cuiva"

Ioana Trif este ca un curcubeu ce își revarsă sentimentele și gândurile pe o foaie albă de hârtie, căreia îi dă nuanțe multicolore, încântându-ne nu numai vizual, ci și spiritual. Cartea „Omul a uitat că trebuie să moară” deși are tente întunecate inspirate, din păcate, de oamenii din jurul nostru, după cum însăși autoarea mărturisește, lasă loc pentru meditație și, de ce nu, pentru acțiune. Perfecți nu avem cum să fim, dar mai buni cu fiecare zi, putem încerca să fim.

Silvia Filip: Ce vis din copilărie a devenit azi realitate pentru Ioana Trif?

Ioana Trif

Ioana Trif:  Mi-a plăcut de mică să citesc, am adorat lecturile și mi-am dorit să existe o carte scrisă de mine. Acolo, să fie alături de suratele ei și să își împărtășească părerile, suferințele și neajunsurile. Mai mult de atât, am visat să merg cu plăcere la locul de muncă, să îmi placă ceea ce fac. Mi-am împlinit și acest vis. Am ocazia să lucrez cu cărți și pentru cărți atât acasă, cât și la locul de muncă. În lumea de azi nu oricine se poate lăuda cu o asemenea reușită. 

S.F.: Cât de mult au influențat lecturile copilăriei aplecarea ta spre ficțiune dark sau horror?

I.T.: Mi-au plăcut foarte mult poveștile în copilărie. De fapt, încă îmi plac. Am început cu frații Grimm și mai târziu am aflat că poveștile pe care le știam eu nu erau chiar complete, așa că am descoperit adevărul din spatele lor. Și mi-a plăcut. Este drept că de copil am fost fascinată de vrăjitoare, mult mai mult decât de prințesă, de tot soiul de creaturi mitice și proaspăt scoase din legende. Mereu am adorat sirenele, vampirii, fantomele, dragonii, căpcăunii și întreaga lor gașcă. Cu siguranță am dat de ei în lecturile copilăriei mele. Acum nu știu dacă m-au influențat conștient, sau se găsesc undeva ascunse în ființa mea. Oricum, „Omul a uitat că trebuie să moară” are tente întunecate, să spunem așa, dar au fost influențate de lumea reală, din păcate, nu de povești. Dar acum pregătesc un material care este cu adevărat horror.

S.F.: De-a lungul timpului nenumărați gânditori, scriitori și filosofi au încercat să cuprindă omul într-o definiție. Ce este omul pentru tine, atât din perspectivă psihologică dar și prin prisma mesajului cărții tale „Omul a uitat că trebuie să moară”?

I.T.: Oau! O întrebare foarte complicată. Este greu să dai o definiție omului, mai ales pentru că eu cred în puterea individului. Tocmai din această cauză am avut o problemă cu caracterizarea unui om prin simpla testare psihologică. Nu este suficient. Sunt foarte multe componente ale unui individ care trebuie cuprinse într-o definiție și o caracterizare. Sigur că omul ajunge să mă supere câteodată, mai ales atunci când nu se centrează pe creație și pe progres, ci mai degrabă se înghesuie la distrugere. De aceea în carte a fost o definiție răutăcioasă pentru om: „sac de oase habarnist într-o galaxie cu pretenții.” Uneori văd câte ceva care reușește să mă uimescă și mă simt prost pentru această definiție răutăcioasă, recunosc. Dar mi-ar plăcea să fie contrazisă definitiv, să nu mai fiu capabilă să o folosesc niciodată.

S.F.: Care a fost cea mai frumoasă remarcă făcută referitor la prima ta carte?

I.T.: Fiecare remarcă frumoasă a reușit să mă ridice până la nori. Să scrii și cineva să te citească! Nu există ceva mai frumos pe lume. Este o senzație nemaipomenită, greu de descris. Cu două cuvinte de încurajare poți muta munții din loc. Din păcate, omul preferă să judece, să critice mai degrabă decât să ajute. Și desigur nu se poate abține. De aceea nu pot să spun care este cea mai frumoasă remarcă, ar fi nedrept pentru celelalte. Le colecționez pe toate în mintea mea. Mă ajută să merg mai departe.

S.F.: Epoca consumeristă l-a făcut poate și pe omul cărții tale să uite că    nu este atotputernic sau că e vreun zeu suprem și l-a îndepărtat de esența lucrurilor. Când își va mai limpezi gândul omul invocat de tine?

I.T.: Tare aș vrea să știu și eu asta. Nu cred în perfecțiune, ea aparține zeilor. Cred că pentru om s-a născocit progresul. Greșim cu toții, este clar. Problema este că ne ascundem imperfecțiunile în spatele erorilor comise de ceilalți. Este un mecanism de apărare. Ideea este să încercăm să ajutăm cum putem, să reparăm ce putem. Cred că lumea se poate schimba cu pași mici, atât de mici încât unii ar spune că nici nu există. Dar nu este adevărat! Fiecare pas de acest gen va genera o reacție cosmică. Asta cred eu. Asta am vrut să subliniez în cartea mea. Faptele au consecințe și omul s-a obișnuit să nu mai creadă în acest proces decât atunci când consecințele sunt catastrofale. Doar că atunci este mult prea târziu. De ce să ajungem până acolo? Pași mici. Încurajare. Dezvoltare. Evoluție. Progres.

S.F.: Ce sentimente te-au încercat pe parcursul scrierii cărții?

I.T.: Cred că nu am ratat nici un sentiment. Am renunțat de mai multe ori la ea. Am văzut-o ca pe o porcărie, ca pe o iluzie. Fata Morgana. Am pus-o în dulap. Am urât lumea din jurul meu, am iubit oamenii, m-am judecat foarte aspru într-o oglindă a perfecțiunii. M-am certat foarte rău cu mine, cu deciziile mele trecute și actuale. Este cel mai ușor să faci rău, asta este clar. Cel mai simplu este să critici, să dai indicații, să găsești crăpături. Când am terminat prima oară cartea era dark fiction pur. Nici o rază de speranță, nici o rază de lumină. A stat o vreme la copt până când am ajuns la concluzia că poate merităm o șansă ca specie. Și așa a ieșit varianta finală. Pe ici colo se mai întrezărește o rază de speranță.

S.F.: Știu că ești foarte atrasă și de istorie… În ce epocă ți-ar fi plăcut să trăiești?

I.T.: Sincer? În epoca Renașterii italiene, Florența, dar fără umbra religiei. Oau! O lume în care Galilei să poată zburda liber printre stele, în care Botticelli să picteze liniștit. Uf, mi-a zburat mintea departe. Și în Scoția câteodată, cu escapade prin Sankt Petersburg. Oricum mi-ar fi plăcut o lume a castelelor, cailor, naturii, picturii, a statuilor și a clădirilor       impresionante. Nu prea mă coafează modernitatea, sincer. Este mai simplă, sau poate mai comodă, dar este lipsită de… creație, cred. Uneori chiar și de viață. Este programată.

S.F.: Care sunt cele 3 titluri (carți) ce au schimbat neașteptat de mult percepția ta asupra vieții?

I.T.: A fost întrebarea pe care am gândit-o cel mai mult. Nu de alta, dar fiecare carte citită mi-a schimbat perspectiva într-un fel anume. Asta este frumusețea lecturii. Dar am ales, cu chiu și vai, trei titluri.

Legendele Olimpului” au fost cele care m-au făcut să mă întorc spre o altă lume, încă de copil și să iubesc cititul atât de mult. Zeii, legendele și poveștile mi s-au imprimat atât de adânc în minte încât au format o persoană nouă.

Mai apoi „Jurnalele de război” ale Reginei Maria m-au impresionat pe viață. Regina este preferata mea, ce-i drept, însă mintea mea s-a deschis în fața unei alte Românii și pentru asta trebuie să îi mulțumesc.

Am lăsat ce este mai bun la sfârșit. Când ești adolescent treci prin niște schimbări marcante, încerci să faci tot posibilul să fii ca ceilalți, să te integrezi. Am fost și eu acolo, iar în lumea în care trăiam, cititul nu era cool. Și eu voiam să fiu cool! Era foarte important. Așa că o vreme am lăsat cărțile baltă, iar mai apoi am citit pe ascuns, ca și cum făceam ceva rușinos. Într-o zi m-am schimbat. Și asta a fost după ce am terminat de citit „Magicianul” lui Fowles. M-a bulversat atât de tare această carte, încât am hotărât că nu este nimic magic în a fii cool în lumea în care trăim.

S.F.: Imaginează, te rog, un mic scenariu pentru o scriitoare împlinită/fericită în România…

I.T.: Până acum, în cadrul acest interviu, am reușit să visez cu ochii deschiși, dar a sosit momentul în care trebuie să mă dau cu fruntea de realitate. În acest scenariu de care vorbești mi-ar plăcea ca scriitorul să fie și el băgat în seamă. Scriitorul de rând, adică.

Recunosc că este un proces foarte complicat pe la noi. Și costisitor. Editurile mari nu te bagă în seamă decât dacă ești faimos, pilos, din televiziune, din partid, de pe lângă o gașcă sau alta. Editurile mici îți întind o mână de ajutor, dar au resurse puține.

Trebuie să faci muncă de scriitor, editor, corector, să promovezi, să te lupți și bineînțeles să pui banii deoparte pentru o umbrelă mare care să te protejeze de scuipăturile de pe margine. Toată lumea este critic și nu doar literar. Spre exemplu eu prefer să recomand cu dragă inimă ceva ce mi-a plăcut și să trec peste ceea ce nu mi-a plăcut. 

Sunt întrebată de banii pe care îi fac din carte. Doar că nu îi fac. Ba chiar consum în loc să fac. Din fericire nu de asta am scris. Este un drum greoi și lunecos, uneori ajungi să simți că ai făcut ceva greșit pentru care trebuie să plătești. Ești expus și vulnerabil. Simplu nu este. Dar dacă îți curge prin suflet această boală a scrierii, treci peste.

Scenariul perfect? Sunt departe de el, astfel încât nici nu am reușit să îl conturez. Conceptul de autor la noi, este foarte controversat. Dacă ai murit, mai sunt ceva șanse să o duci mai bine, altfel este foarte complicat. Trebuie să fii extrem de încăpățânat pentru așa ceva.

Dar dacă ai un pic de noroc găsești câteva persoane care să te citească, să te urmărească și să te placă. Și atunci te gândești că merită să mergi mai departe, să încerci să progresezi. Atunci când mă supăr rău de tot mă întorc spre acei oameni. Și când mă doare rău de tot trag cu arcul. La țintă, bineînțeles.

S.F.: În încheiere, îți mulțumesc pentru amabilitatea de a-mi acorda acest interviu și te rog să transmiți un mesaj cititorilor tăi și cititorilor Bookuria.

I.T.: Vreau să îți mulțumesc pentru acest interviu, am dezvăluit mai multe decât am plănuit. Sper că nu am exagerat! Vreau să spun atât: poți deveni cu ușurință eroul cuiva! Nu este necesar să schimbi întreaga lume, ci doar lumea cuiva. Și asta se poate face și cu puțin, cu o vorbă bună, pentru un om sau un animal, cu un colț de pâine, cu un strop de păsare. 

Iar pentru cei care își doresc să scrie, să cânte, să picteze, să creeze, aș vrea să le spun să își asume acest risc. Este mai important ce aduce acel moment, din punct de vedere personal, decât toate criticile și poveștile celorlalți. 

Interviu realizat de Silvia Filip
Foto: arhiva personala Ioana Trif

Silvia Filip
Total
70
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
Winter Black Friday

Winter Black Friday la Elefant (30 ianuarie - 2 februarie)

Next Article
Oana Alexandra Nica

Oana Alexandra Nica: „De multe ori e bine să te lași un pic dus de val pentru a descoperi extraordinarul și miraculosul din jur”

Related Posts

Total
70
Share