fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

Oana Alexandra Nica: „De multe ori e bine să te lași un pic dus de val pentru a descoperi extraordinarul și miraculosul din jur”

Sunt câțiva ani de când realizez interviuri și, cel puțin teoretic, ar fi trebuit să mi se mai estompeze avântul. Numai că, din fericire, nu s-a întâmplat deloc așa. Cu interlocutori asemeni Oanei Alexandra Nica, pe care am descoperit-o la sfârșitul anului trecut datorită blogului ei – Crâmpeie de suflet -, nu aș putea renunța niciodată în a căuta oameni dedicați, delicați, oameni talentați care împărtășesc și celorlalți experiențele lor.

Oana Alexandra Nica, îți mulțumim pentru munca pe care o faci, aducând de fiecare dată, cartea mai aproape de cititori!

Silvia Filip: În momentul de față lucrezi ca și traducător, fiind permanent în preajma cărților. Ce înseamnă aceasta pentru tine?

Oana Alexandra Nica: Am lucrat ca traducător, în paralel cu lucrul în școală, ca profesor, după care încă vreo doi, trei ani doar ca traducător. A fost o activitate minunată, care oferea o satisfacție uriașă la final. Era o adevărată bucurie să îți vezi munca la final, să ții bebelușul în brațe, să îl admiri, să aduci cartea pe raftul bibliotecii. Satisfacția este imensă, cu toate ca munca din spate este colosală. Lucrul cu cartea poate părea un vis devenit realitate. Pare frumos privit din exterior, însă, în realitate, necesită nervi de oțel și multă răbdare. Trebuie să găsești forma potrivită, să păstrezi stilul autorului, să te familiarizezi cu acesta. Tocmai de aceea e fericirea mare la final. Este un fel de eliberare după multă, multă muncă. Ajungeam și la stat până în zori doar pentru a finaliza un anumit proiect.

De un an și un pic însă, am schimbat puțin domeniul de activitate, pentru că simțeam nevoia de ceva nou, și în prezent lucrez ca revizor de carte. Am colaborat cu editurile Celestium și Stylished sau direct cu autorii români. A fi corector aduce cu sine o responsabilitate uriașă. Nu toți autorii au o gramatică excelentă și, deși mi-ar plăcea ca aceasta să fie ceva ușor pentru toată lumea (pitici pe creier rămași din perioada când eram profesor de română), recunosc că nu se prea întâmplă. Am întâlnit manuscrise într-o stare impecabilă, dar și unele care necesitau un volum mare de lucru. Este un efort mare să transformi cartea și, poate, la unele m-aș putea trece drept co-autor, pentru că am schimbat mult forma inițială, astfel încât să ajungă la tipar într-o formă satisfăcătoare.

Nu știu exact ce înseamnă asta pentru mine. Poate fericire, pentru că am prilejul de a lucra cu cartea. Poate exaltare la final, când văd produsul finit. Poate plăcere, pentru că îmi place la nebunie să fac asta. Poate un pic de nebunie, pentru că lucrez doar în domeniul acesta și o fac de acasă. Nu știu, uneori este un pic frustrant, pentru că ai impresia că e un volum prea mare de lucru, pentru că ai de a face cu omul, iar unii autori refuză să lucreze prea mult pe text, considerând că e deja perfect.

A lucra într-o editură poate părea job-ul ideal, dar, din păcate, în România nu este chiar așa. Am lucrat și lucrez cu oameni mișto, care fac o treabă minunată și se implică în tot ceea ce fac cu trup și suflet, dar și cu persoane neserioase, pentru care cartea era doar ceva superficial, iar asta e un pic dureros.

S.F.: Câteva titluri pe care le-ai tradus și care au o semnificație aparte pentru tine, te rog…

O.A.N.: Ca traducător, am lucrat mult cu ong-uri și edituri din afară, pentru că, din păcate, la noi se câștigă destul de puțin din traducerea de carte, așa că am preferat să lucrez mai mult cu străini. Mi-am dorit să pot lucra doar de acasă, așa că aceasta era singura variantă viabilă. Am tradus mult carte spirituală si mai puțin ficțiune. Nu sunt chiar relevante titlurile pentru România.

În schimb, voi vorbi despre cărțile editate și corectate. Sunt de dată mai recentă și mult mai dragi și apropiate sufletului meu. S-au strâns destul de multe cărți lucrate într-un an, am învățat să lucrez sub presiune și, recunosc, îmi place la nebunie să fac asta.

O să amintesc primul meu proiect în calitate de corector și editor de carte, pentru că primul rămâne întotdeauna cel mai drag, indiferent de cât ai lucra apoi. Este vorba de volumul „Învierea”, scris de Florin Buharu, un autor tânăr, dar cu un potențial uriaș. E prima carte din seria Vânătorii proscriși și e fantasy, unul dintre genurile mele preferate. E mai greu să găsiți cartea acum, pentru că editura s-a închis, însă sper să ajungă din nou pe rafturile librăriilor.

Apoi, voi aminti aici cărțile celei care, între timp, mi-a devenit prietenă de suflet: Andrada Rezmuveș. Scrie cu forță, scrie minunat, scrie despre adolescenți care se recompun din propria cenușă. O să amintesc aici romanele cele mai apropiate de sufletul meu: Bătăile inimii mele frânte și ”Un final fericit?”, două cărți care au în centrul acțiunii două tinere pe care viața le-a testat în cel mai dur mod cu putință, două personaje pe care îți dorești să le îmbrățișezi, să le ții în brațe și să le alini durerile.

Voi mai aminti și un proiect frumos, primul lucrat în calitate de corector al editurii Stylished: „Arta de a trăi frumos”, o carte de dezvoltare personală, care ne arată cum să trecem peste durerile mari, peste pierderile unor ființe dragi, despre cum să ne bucurăm din nou de viață. Este un ghid cu o mare forță terapeutică, pe care îl recomand cu mult drag.

Mă opresc aici. Iubesc cu aceeași pasiune toate cărțile la care am lucrat. Aș putea vorbi la nesfârșit despre ele, la fel cum vorbesc mamele despre orice nou pas făcut de pruncul lor.

S.F.: Cum te-ai simțit când ai fost aleasă pentru acest job?

O.A.N.: Inițial, nu mi-a venit să cred. Pe când eram o copilă îndrăgostită de lectură, îmi imaginam cum ar fi să lucrez în domeniul cărților. Voiam sa fiu bibliotecară, pentru că asta era ceea ce cunoșteam. Pot afirma cu mâna pe inimă că job-ul de acum este mult mai fain și mi-a depășit toate așteptările de copil.

Tocmai pentru că am visat asta, în primă fază totul părea doar un vis. Una dintre autoarele de la editura Celestium m-a contactat, întrebându-mă dacă nu aș vrea să fiu corector și editor în cadrul editurii. Inițial, părea totul ireal și am simțit o exaltare a sufletului. Eram la târgul de carte Gaudeamus atunci când m-au contactat cei care dețineau editura și bucuria mea a fost fără margini. Cred că tocmai de aceea nu am negociat salariul chiar așa de tare cum mi-am promis că o voi face, după ce mult timp am tradus mai mult mânată de pasiune decât de câștigul material. Sentimentul când ți se propune o asemenea muncă este unul de încântare supremă. E mai greu de descris în cuvinte.

Ca traducător, nu știu dacă am fost aleasă, probabil că da. A fost un joc al hazardului: o prietenă, care știa un prieten, care avea nevoie de un om care să facă traduceri. A fost ceva tacit, ceva ce a venit din ambele direcții și a fost o muncă pe care nu sunt sigură că mai sunt dispusă să o desfășor în prezent. E un volum mult mai mare de lucru decât în cazul corecturii. Acolo chiar iei tu totul de la zero.

S.F.: Cum ai descrie copilăria ta?

O.A.N.: Copilăria mea e oaza mea de liniște, locul spre care mă întorc cu drag oricând, chiar dacă sper că un crâmpei din copilul de altădată încă sălășluiește în interiorul meu. A fost o copilărie fericită, normală pentru un copil crescut la sat. Cred că era un pic mai frumos decât e acum, cu toată tehnologia asta, sau poate este doar nostalgia la mijloc. Mă jucam de dimineața până seara. Am fost destul de băiețoasă, mă cățăram prin toți copacii (cățăratul a fost o pasiune, aveam cam doi ani când urcam pe acoperișul unei magazii de lemne cu tot cu păpușile), fugeam de acasă la scăldat, unde mama nu mă lăsa niciodată și îmi îndemnam fratele și verii la fel de fel de năzbâtii. Dincolo de acestea, au existat întotdeauna cărțile. Am învățat să citesc cu ajutorul unui Abecedar, adus acasă de mătușa mea, profesor de matematică, undeva pe la 6 ani și atât de tare m-am îndrăgostit de activitatea asta încât nu m-am mai putut opri.

S.F.: Ce amintiri timpurii ai în legătură cu influențele culturale?

O.A.N.: Nu știu dacă au existat neapărat influențele culturale. Sunt crescută în Prahova, unde nu sunt foarte multe diferențe culturale. Singurul cartier mai altfel este cel grecesc, însă din grecii de odinioară au rămas aici doar 2 sau 3 cred. Nu cred că am fost vreodată conștientă de acest fapt, doar acum, ca adult. Tind să cred că nu am preconcepții, iau omul așa cum este.

S.F.: Ce valori culturale ți-au fost transmise și de către cine?

O.A.N.: Părinții mei m-au învățat să prețuiesc întotdeauna autenticul din tradiția românească, fapt pe care l-a cultivat din plin mai apoi profesoara de limba română. Iubesc literatura în general datorită lor, iubesc limba română mai presus de orice și tradiția românească, respectată la sat cu sfințenie.

S.F.: Care a fost pentru tine cel mai semnificativ eveniment din perioada adolescenței?

O.A.N.: Nu știu exact. Poate momentul în care profesoara mea de română m-a luat și m-a dus în cancelarie pentru a mă face să scap de timiditatea în exces și de anxietatea socială, fapt care mi-a permis mai apoi să pot vorbi liber în față oamenilor, fie ei și necunoscuți, sau atunci când am fost coordonator de școală. Poate clipa când am plecat prima dată de acasă, la oraș, la cursurile de excelență, care m-a făcut să înțeleg că mă pot ajuta singură. Poate momentul în care am fost sigură că vreau să urmez Facultatea de Litere, iar nu cea de Chimie alimentară, fapt care mi-a trasat calea până în prezent.

S.F.: Este sentimentul apartenenței la o comunitate important pentru tine? De ce? În ce fel?

O.A.N.: Nu știu dacă am nevoie neapărat de asta. Trăiesc la sat, iar aici vrei, nu vrei, ești implicat social și în demersurile comunității. Te ajuți unul cu altul și așa simt că nu sunt singură niciodată, că am pe cineva care să mă sprijine în caz de nevoie reală.

În rest, dacă te referi la apartenența mea la cultura islamică, dat fiind că sunt musulmană, nu știu dacă este atât de relevantă. Mi-am ales religia în funcție de cum am simțit, dar nu am musulmani prin preajmă și nici foarte mulți prieteni musulmani. E ceva ce a fost bine pentru mine, dar cam atât.

S.F.: Ce ai învățat despre tine însăți în toți acești ani?

O.A.N.: Am învățat că sunt mai puternică decât credeam că sunt. Am descoperit că sunt o individualitate, dincolo de munca în care aveam mania de a mă arunca fără repaus. Am învățat că, uneori, e nevoie să ies din zona mea de confort pentru a face lucruri extraordinare. De multe ori, e bine să te lași un pic dus de val pentru a descoperi extraordinarul și miraculosul din jur.

Interviu realizat de Silvia Filip
Foto interviu: arhiva personala Oana Alexandra Nica

Silvia Filip
Total
13
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
Ioana Trif

Ioana Trif: "Vreau să spun atât: poți deveni cu ușurință eroul cuiva! Nu este necesar să schimbi întreaga lume, ci doar lumea cuiva"

Next Article
Călărețul cu șoim

Lansare de carte: Călărețul cu șoim de Ismail Kadare

Related Posts

Total
13
Share