Ca scriitor, Günter Grass a definit literatura germană post-război. Ca activist politic, a pus umărul la edificarea conștiinței germanilor. Una dintre cele mai influente personalități ale Germaniei pe tot parcursul vieții, deținător al Premiului Nobel (chiar și după ce a recunoscut apartenența la SS în tinerețe!), Grass va „vorbi” literar pentru eternitate. Pentru că nu există nicio umbră suficient de mare care să acopere arta.
„Ani de câine”. Când cartea „Toba de tinichea”, prima dintr-o celebră trilogie, era publicată, în 1959, a trimis unde de șoc în toată literatura mondială, iar pe Grass în „liga mare” a scriitorilor lumii. „Ani de câine” a urmat firesc, pentru că autorul a simțit imperios necesar să-i mai dea publicului din poțiunea magică a narațiunii sale. Walter Matern și Eduard Amsel sunt prieteni; primul este pe jumătate evreu, maestru de mic în confecționarea de sperietori de ciori. Istoria zbuciumată, violentă și plină de orori într-o mică localitate de la granița germano-poloneză este legată de aceste obiecte. Walter își amintește totul, ca într-un jurnal sinistru în care cititorul are senzația că nici chiar copilul nu a reușit să redea adevărata dimensiune a dramei de la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. Parcă mereu mai urmează ceva și mai teribil…
Apoi Hitler pune stăpânire pe Germania și Amsel își roagă vechiul prieten să intre în trupele SA ca să-i obțină uniforme cu care să îmbrace… sperietorile de ciori. Într-o zi, Eduard își denunță prietenul pe jumătate evreu. După război, Walter, care supraviețuiește, pornește la o vânătoare de foști naziști care pozează în oficialități respectabile.
„Decojind ceapa”. Admiratorii operei lui Grass au așteptat cu nerăbdare această carte, pe care autorul însuși a catalogat-o drept „a avea ultimul cuvânt” după serii de atacuri la adresa sa în urma mărturisirii că a făcut parte din trupele SS. Cititorii de pe tot mapamondul au vrut să afle nu doar detalii despre asta din partea cuiva premiat cu Nobel, ci și dacă anii respectivi au lăsat urme; lumea care își uită propriile erori de tinerețe vrea să vadă pocăință mare la cei mari.
„Decojind ceapa” nu dezamăgește opinia publică. Durerea a rămas mereu alături de Grass, ca o mantie a unei vinovății fără leac. Carte a meditației asupra memoriei unei vieți de excepție, este o mărturie onestă, deși trunchiată, profundă, deși încețoșată. Autorul se „revede” adolescent scriind despre sine ca „băiatul care răspunde la numele meu”. Este în același timp comnștient de statura de cel mai important scriitor în viață și dezgustat de ceea ce poartă în forul interior din vremea când fusese alături de unul dintre cele mai criminale regimuri din istorie. „După toată acea mizerie, lucrurile pe care le-am văzut și mirosit, care și-au lăsat amprenta… Am sperat să curăț sistemul scriind în afară totul”. Ceapa din titlu s-a impregnat pe vecie în pielea lui Grass, începând cu primele focuri care s-au tras în localitatea natală din Polonia în ziua în care trupele germane au invadat-o și unchiul său Franz a murit apărând-o.
„În mers de rac”. Jurnalistul Paul Pokriefke este fiul lui Tulla, personaj cunoscut din „Ani de câine”, supraviețuitoare a scufundării navei „Wilhelm Gustloff”, în 1945. De altfel, Paul s-a născut exact în momentul naufragiului și povestea se întipărește atât de adânc în conștiința tânărului, încât îi marchează existența. O întreagă cercetare referitoare la toate detaliile acestui incident se extinde, cu concluzii uluitoare, cu personaje memorabile, cu întorsături de situație care țin cititorul ancorat în povestea văzută din toate unghiurile posibile mai ceva ca un roman polițist.
Citiți!
Mai multe idei de cărți și autori celebri găsești în categoria noastră de lecturi fundamentale.
„Chiar și cărțile proaste sunt tot cărți, ca urmare sunt sacre”
„Avem de pe acum statistici ale viitorului; procentele poluării, cu cât va crește populația, cât se va deșertifica. Viitorul este deja la post”
„Treaba unui cetățean este să nu închidă gura”
