fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

Liviu Antonesei: ”Am niște principii de la care nu mă abat, prețuiesc onoarea, cuvîntul dat, delicatese din astea învechite…”

Îmi doream acest interviu de mai mult timp. Mi-am pregătit strategic terenul și documentarea, am luat prin învăluire PR-ul de la Editura Adenium, cândva pe la sfârșitul anului trecut, și am obținut nu doar o adresă de e-mail, ci chiar două :) A mai durat doar puțin timp cât să-mi fac curaj și să abordez persoana… Personajul, de fapt. Vorbim aici de Liviu Antonesei, da? M-au bucurat foarte mult răspunsurile sale, abia aștept să văd ce ne spuneți după ce citiți.  

Antonesei-Liviu_2004_02

– Stimate domn Liviu Antonesei, haideți să numărăm împreună. Și românii au un apetit pentru topuri și idei care încep cu cifre. Așadar, peste 20 de ani de când conduceți Fundatia și revista Timpul, mâine poimâine un an de când sunteți director editorial la Adenium și aproape 61 de când sunteți. Vă rog să continuați cu câteva alte cifre pe care bookuroșii noștri cititori ar trebui să le afle. Și dacă tot am început cu o astfel de întrebare, ne dați și o explicație pentru apetența asta generală către enumerări?

– Păi, ar mai fi vreo 20 de cărți de autor (poezie, proză, eseu, științe antropologice), dacă punem numai edițiile princeps, pentru că unele au avut două, chiar trei ediții, unele retipăriri fiind în format electronic, la liternet.ro. Probabil, vreo 10.000 de articole culturale, de analiză politică sau socială din 1974 încoace, cînd mi-am început cariera jurnalistică la „Opinia studențească”. Zeci de inteviuri luate la începutul anilor 90 și vreo mie, probabil, acordate, pe diversii mijloace de comunicare, de la ziare la reviste cultrale și de la radiouri și televiziuni la media electronice. Ei, noi numărăm pentru că avem iluzia măsurării a toate cele, inclusiv a creativității. Și eu am căzut în capcană, deși știu foarte bine că există trei feluri de minciună, al treilea fiind chiar minciuna statistică!

– De ceva vreme urmăresc Editura Adenium, deși uneori îmi pare mai mult că mă urmărește ea pe mine. Comunicați bine, din afară pare un sistem riguros organizat. Cum e, de fapt, acasă la Adenium? Se înscriu toate cele într-un sistem bine pus la punct sau chiar vă bucurați de oameni frumoși, harnici și destoinici?

– Sistemul pare organizat și în bună măsură și este pentru că la PR și marketing, dincolo de persoanele specializate, participă de fapt toată lumea. Un comunicat, o nouă apariție a editurii, un eveniment care urmează sau care a fost realizat sînt comunicate instantaneu de noi toți. Sigur, după ce este propusă și acceptată formula care trebuie popularizată. Din momentul în care eu sau Adriana avizează „conceptul”, toți trecem la treabă și acesta pleacă spre presă și agențiile de profil, pe site-ul editurii, pe blogurile noastre, pe paginile de FB oficiale și personale. Nu-mi cad nu știu ce galoane făcînd și eu acest efort de „propagandă”, ba chiar uneori am senzația că sînt prea activ și mai reduc motoarele, că nu vreau să se simtă cititorii „urmăriți”. Cred că am norocul unei echipe bune – energică, competentă, devotată. Și foarte tînără, eu le și spun „dragi nepoți” pentru că, dacă nu toți, mulți ar putea să-mi fie așa ceva, iar restul copii!

– Dincolo de frumusețea acțiunilor și vorbelor, chiar de frumoasa muncă din spatele monitoarelor și copertelor, revenim la cifre. De data aceasta la cele din “contabilitatea” Editurii. Sunteți director, dați socoteală. Cum ați încheiat anul trecut? Editurile foarte mari își făuresc gloria pe marginea numărului de cărți editate. Se vorbește mai puțin de tiraje de câțiva ani încoace, înțelegem și de ce. Adenium spre ce se îndreaptă?

LA– Acum vreun an, cînd echipa era abia în formare, am propus să scoatem zece cărți pînă la Bookfest și încă cincisprezece pînă la Gaudeamus. Am scos aproape dublu și încă vreo zece sînt în diverse stadii de producție, de la redactare la tehnoredactare și tipărire. Încă pe atîtea sînt în lectură. Și mai sînt oferte pe care abia acum le studiem. Mergem pe un prim tiraj standard de 500 de exemplare, dar cînd se epuizează scoatem tiraje noi – au fost deja retipărite trei sau patru cărți, iar pe altele le așteaptă aceeași soartă fericită. Și cartea mea de poezii e la al doilea tiraj, dar am bîntuit jumătate din Moldova, Brașovul, Clujul, ba și o parte a Belgiei, ca să se întîmple asta. La cărțile pentru copii, în funcție de comenzi, tirajele sînt mai mari, nu cred că am scos vreuna într-un prim tiraj mai mic de o mie. Nu avem probleme cu producția de carte, sîntem o editură căutată de autori – nu-i putem noi publica pe toți! -, nu avem nici măcar cu plasarea cărților la difuzori, nici de vînzare. Probleme mai mari sînt la recuperarea banilor! Difuzorii de carte fac una dintre cele mai rentabile afaceri legale, iau 40-50% din prețul de vînzare al unei cărți. Nu înțeleg de ce se comportă de parcă ar vrea să ucidă găina cu ouă de aur! Dar sîntem pe cale să mărim serviicile de marketing-promovare și vînzări, am făcut recent angajări în zona asta și vom mai face.

– Sunteți renumit pentru faptul că ați acordat și acordați încredere tinerilor. “Redacțiile de tineri” de la Timpul stau mărturie, idee completată acum de concursul de debut de la Editura Adenium. Fără a vrea să fiu rău, în general, astfel de idei dacă nu dau cel puțin rezultatele așteptate se opresc după o a doua ediție. Prima este de încercare, de punere în scenă, a doua vine cu nevoia de confirmare și validare a ideii. Faptul că pentru a doua ediție ați mărit și miza și numărul categoriilor din concurs mi-a zdruncinat puțin convingerile. Este concursul Adenium pentru tinerii scriitori ceea ce vă doriți și ceea ce ar trebui să-și dorească un tânăr autor nepublicat?

– Eu sînt foarte mulțumit de cum a mers prima ediție. Am primit o mulțime de manuscrise de poezie și proză, în mod neașteptat de două ori mai multe la ultima categorie, vreo 80 de manuscrise!, deși „românul e născut poet”. Au venit însă foarte puține la critică literară – eseu, dar sper că a fost ceva conjunctural, se scrie mult în domeniul acesta la noi. Succesul primei ediții ne-a îndemnat nu doar să continuăm concursul, ci și să-l extindem. Ideea literaturii dramatice ne-a venit din public, din multe mesaje. Am fost întrebat de ce nu am inclus și teatrul în competiție. Am răspuns cinstit: „pentru că nu m-am gîndit”. Nu credeam că se scrie mult în genul acesta la noi, dar am fost bucuros cînd am aflat că se scrie! Literatura pentru copii a fost ideea Adrianei, care se ocupă direct de sectorul acesta și care a constatat că-i vin multe propuneri, unele de la autori de valoare, dar care încă n-au publicat o carte. În măsura în care ne-am ținut promisiunile făcute în anunțul de anul trecut, cred că tinerii autori trebuie să aibă încredere și curaj. Știu că nu pot cîștiga toți, dar în ediția încheiată, am avut doi autori la egalitate la proză și am scos două cărți, iar la poezie, pe lîngă cîștigătoare, i-am scos și pe ceilalți finaliști într-o antologie. Ceea ce-i pot însă asigura pe toți este că și în acest an va fi un concurs corect – vom afla, cu toții, numele cîștigătorilor după încheirea jurizării și calcularea mediilor. Nu pleacă nimeni cu vreun avantaj din start în afara talentului personal, a calității manuscrisului supus competiției. Poate ar fi bine să introduc și aici linkul către anunț: http://antonesei.timpul.ro/2014/01/10/editura-adenium-%E2%80%93-concurs-de-debut-2014/

– Epoca malaxoarelor sociale, a facebook-ului, twitter-ului și alte pinterest-uri ne-a adus totuși și un ceva bun: dincolo de o comunicare alandala, chiar și posibilitatea de a comunica, de a relaționa. Sunt tot mai multe întâlniri, lansări și evenimente. Este “social media” asta o bună copertă pentru edituri? Înțeleg că în structurile în care canalele online contează foarte mult există chiar persoane dedicate, instruite, ce se ocupă de o atare comunicare. Cum vedeți dvs., personal, facebook-ul de pildă, unde sunteți foarte activ, și cum îl vedeți ca și director de editură.

Antonesei-Liviu_Portret-de-– Deși, sînt un om nu foarte tînăr și cu toate că, pînă prin 2000, am opus rezistență computerizării, imediat după aceea am utlizat cu toate puterile resursele oferite de noile media. Acesta este al doilea blog pe care l-am deschis, primul a dispărut în ceață în timpul campaniei electorale din 2004, după trei editoriale la rînd în care cam făceam mișto de dl Năstase. Asta e, victimă colaterală a luptei politice. Cel de acum are vreo patru ani și deși tonul meu nu s-a îmblînzit, ba din contra, pentru că și situația s-a deteriorat și mai tare, văd că nu are probleme. Sigur, între timp, și-au dat seama și băieții că mai bine monitorizează discret și își trimit hăndrălăii cu comentarii injuroase decît să împiedice funcționarea unui astfel de instrument de comunicare. Spuneam că am publicat deja trei cărți, reeditări, în format electronic. O voi mai face, pentru că am constatat că numărul de descărcări a fost de zeci de ori mai mare decît tirajul pe hîrtie! Sigur, nu iei bani, dar din literatură oricum nu poți face avere, e important însă să-ți mărești numărul de cititori potențiali. De altfel, la Adenium, scoatem cărțile și pe hîrtie și în două formate electronice, care se distribuie la prețuri mult mai mici decît cele pe hîrtie, dar au avantajul că pot fi comandate de oriunde în lume – fie direct de la editură, fie prin elefant.ro. Nu mi-am deschis contul pe Face Book din motive de viață socială – și așa e mai bogată decît mi-ar fi pe plac! -, ci profesionale. Postez acolo tot ce public (și) în format electronic, interviurile care mi se iau, postările de pe blog, tot ceea ce vrea să comunice editura, formatul electronic al revistei etc. Sigur, mai postez fotografii de la evenimente, muzică, filme, cam ce-mi place mie, cu gîndul că măcar unii prieteni se vor bucura și ei de ele…

– Întorcându-ne la cărți, știu că citiți foarte mult. Am văzut undeva că povesteați despre reîntoarcerea la autorii tinereții. Este doar o curiozitate, o întrebare la care și eu aștept să ajung să-mi răspund: este adevărat, sunt totuși altfel aceleași cărți? Nu vorbesc neapărat din prisma înțelegerii date de experiența culturală, ci, mai ales, de cea a vârstei. Este bine ca, la un moment dat, să începem să recitim? Ce să citim în tinerețe ca să avem ce reciti mai târziu?

– Sînt aceleași în bună măsură, dar apar accente noi, legate de efectele pe care viața și vremea le-au avut asupra ta. Dacă june fiind, ai tentația de a te identifica, de pildă, cu personajele pozitive, mai tîrziu, îți poți da seama că cele poreclite negative pot fi mult mai intersante pentru că sînt mult mai complexe. E un rafinament care scapă în general celor foarte tineri. Nu e vorba să pactizezi cu răul, ci să-i descifrezi mai bine, adică și cu mintea, nu doar cu inima, mecansimele. Nu știu dacă pot fi un sfătuitor foarte bun în materie de lectură – eu am învățat să citesc și să scriu pe la 4 – 5 ani, datorită bunicii care era o femeie credincoasă, nu însă și habotnică. M-a învățat să citesc pe Biblie, dar pentru că exemplarul ei era de format mic, literele fiind de asemenea foarte mici, se ajuta și de ziarul „Scînteia”, care venea la dispensarul sătesc la care lucrau părinții mei, ca să mă învețe literele – în ziar, titlurile erau scrise cu litere de format foarte mare. Avea ceva abilități pedagogice! Deci, am început cu Biblia, care nu cred că e o lectură recomandabilă celor foarte tineri și tineri. În casa în care am crescut, exista o bibliotecă destul de bună, pentru că în anii 50, așa odioși cum au fost, s-a tradus multă literatură clasică universală. Cred că prima carte citită autonom, în afara cîtorva cărți pentru copii, care nu mă atrăgeau prea mult, în afară de Robinson Crusoe și cîteva de Jules Verne, a fost masivul roman în două volume „Cavalerii teutoni”, cu numele acelea poloneze îngrozitoare cu cite 4 – 5 consoane una după alta. Apoi, cred că a fost ”Baltagul”. Oricum, am citit mereu, citesc și acum, foarte amestecat și, în general, mai multe cărți în același timp. Chiar din domenii diverse, pe care le tot schimb cînd simt că îmi scade atenția… Eu cred că ar trebui să citim totul, însă cum asta nu era posibil nici măcar în antichitatea greacă, cred că e bine să ne centrăm lecturile pe ceea ce ne place cu adevărat și pe ceea ce ne poate fi de folos, deși adesea acestea două se cam bat cap în cap! Citire – recitire… Da. O vorbă a lui Maurice Blanchot sună: La început a fost reînceputul. O parafrază la propoziția din Facerea. Eu aș spune: La începutul citirii a fost recitirea. Nu, nu cred că e doar un joc de cuvinte aici. Aș sugera eventualilor noștri cititori să încerce să afle ce-am vrut să spun. Eu nu știu sigur. Iarăși, nu e glumă, așa mi-a venit.

– Rivalitatea amicală cu Polirom, de care pomeneați cândva, funcționează? Întotdeauna cred că postura celui care aleargă să-l ajungă pe celălalt este mult mai productivă decât cea în care nu-ți vine să crezi că cineva chiar îți suflă în ceafă. Păstrând proporțiile, mi-a plăcut mult formularea dvs. “…de cîțiva ani mă întreb dacă Iașiul poate adăposti încă o editură de mare calibru, pe lîngă excelenta Polirom”. A trecut un an de când sunteți la Adenium. Păstrăm citatul așa cum l-ați formulat atunci sau mai modificați, pe ici, pe colo…?

LA_foto– Nu, nu modific citatul! Cînd pleci la un drum de genul acesta, este bine să-ți pui în față o țintă grea, un obiectiv dificil, așa vei avea șanse să faci drumul cît mai bine. Dacă nu aveam acea țintă în atenție, nu cred că făceam cît am făcut. Sigur, nu se pune problema ajunsului din urmă deocamdată, cît am produs noi în aproape un an, produce Polirom într-o lună! Dar nici ei n-au avut producția de acum de la început! Însă eu nu-i privesc pe colegii noștri drept rivali, ci mai degrabă drept comilitoni într-o luptă comună împotriva inerției, a decerebralizării publice, atît de încurajată de politruci și de televiziuni. Da, Iașul poate adăposti două mari edituri, poate adăposti chiar mai multe!

– Citindu-vă în mai multe rânduri am văzut că respirați muzică. Și e bine că vi se aude respirația :) Eu, unul, o aud zi de zi vizitându-vă profilul de Facebook. Cum se împacă gândul cu muzica? Este muzica o muză, sau doar un abur ce însoțește și protejează gândul? Muzica și scrisul au multe în comun. Fiind un scriitor cu experiență ne puteți împărtăși câteva “chichițe” tehnice? Cum scrie Liviu Antonesei?

– Problema este că eu am crescut cu muzica asta, pe care o și postez. La 10 ani, în 1963, am descoperit-o datorită verilor mei mai mari, care erau studenți, și care m-au inițiat cu ajutorul radio-ului pirat Luxemburg, care transmitea numai muzică nouă, reclame și știri. Emisiunile muzicale de la Europa Liberă, cred, le-am descoperit singur. Cînd aveam vreo 14 ani, am moștenit magnetofonul construit de cel mai mare dintre verii-frați, care a devenit inginer electronist după aceea – era o bjuterie! Cutie de Tesla, motor chinezesc și piese de toate obîrșiile, rusești, japoneze, nemțești. Era cu lămpi, așa că trebuia să-l mai las la răcit din cînd în cînd. Dar cînd îl puneam pe geam, cu difuzoarele la maximum, se auzea pînă la 50 – 60 de metri unde jucam fotbal cu ceilalți puști. Kashtan-ul pe care mi l-am luat din primele salarii stă și acum în casă, pe post de mobilă. Zeci de benzi sînt într-un dulap la facultate, demagnetizate complet probabil, dar nu mă îndur să le arunc! La puțină vreme după descoperirea muzicii noi, grație unei verișoare, i-am descoperit pe preclasicii italieni, apoi pe Bach și apoi toată muzica „grea”. Nici nu făceam deosebire la început decît între muzică bună și proastă, care îmi place și care nu-mi place, că pentru mine era, ba poate mai este!, totuna. Datorită acestei descoperiri relativ timpurii a muzicii, mereu am citit cu muzică, am scris cu muzică, am făcut diverse alte lucruri cu muzică… Cum scriu? Sincer, nu știu. Dacă e vorba despre literatură, de poezie, proză, scriu cînd îmi vine să fac asta și oriunde aș fi, în orice condiții… Deși am avut mașină de scris din clasa a X-a, că eram așa de sigur că voi fi scriitor că au devenit siguri și părinții mei, am scris mereu poeziile mai întîi de mînă, cum se întîmplă și acum, dacă mă apucă să scriu poezii. Povestirile le scriu direct la mașină după ce se conturează o poveste cît de sumară sau măcar o imagine pregnantă, un personaj care nu-mi dă pace. Apoi, se scrie cumva singură, mă conduce textul. După ce o termin, o las cîteva zile să se răcească și apoi o corectez. Dacă mi-a ieșit din prima, dacă nu o las deoparte, n-o să iasă! Sau, dacă am noroc, o sa reapară după ani într-o formă mai bună! Articolele pentru ziare si reviste le scriu direct la mașină într-o jumătate de oră, o oră, în funcție de dimensiuni. Mai mult îmi ia să-mi aleg subiectul, pentru că trăim vremuri interesante, într-o țară interesantă, și dai în angoasa alegerii! Eseurile și articolele de dimensiuni mai mari pleacă de la un plan sumar, iar studiile științifice de la un synopsis destul de detaliat, cu schițarea și a bibliografiei. Citez tot ce folosesc, fie și indirect, sau colateral, pentru că am oroare de plagiat și plagiatori.

– Aproape de încheiere, o deloc ciudată întrebare: de ce nu se mai prind astăzi vrăbii cu undița? Credeți că ați reușit în viața de până acum să nu dați vrabia din mână?

– Păi, nici pe vremea copilăriei mele nu se prindeau! Eu am fost o fericită excepție, poate chiar un ales! Ei, am mai dat eu vrabia din mînă, dar nu pentru cioara de pe gard, ci din pricină că, fiind un om vechi – omul nou nu le-a ieșit cu mine, nici celor de altădată, nici celor de față și nu le va ieși nici celor viitori! -, am niște principii de la care nu mă abat, prețuiesc onoarea, cuvîntul dat, delicatese din astea învechite…

– Pentru că am început seria acestor întrebări numărând, vă rog să o încheiem la fel. Obișnuim ca la final de interviuri să propunem o serie de scurte întrebări. Ni s-a spus că ideea este bună, răspunsurile completează interviul, în plus aduc un altfel de cunoaștere asupra personalității celui cu care stăm de vorbă. Așadar, aveți, rogu-vă, amabilitatea să ne răspundeți la următorul “trichestionar”:

– Trei autori care v-au „urmărit” prin ceea ce au scris…

Mallarmé, Henry Miller, Borges.

– Trei tineri autori pe care trebuie să-i citim…

Lucian Dan Teodorovici, Mihail Vakulovski, Dumitru Crudu.

– Trei cărți pe care le-ați recitit în ultima vreme…

– Bilblia, Editia René Char din Pléiade, Scrisorile către Alecsandri ale beiului Ghica.

Trei trupe pe care le ascultați oricând cu drag…

– Jim Morrison & Doors, Jimi Hendrix, in orice formulă de acompaniament, Rolling Stones, dar parcă aș adăuga Led Zep si Deep Purple, dacă nu abuzez!

Interviu realizat de Bogdan Cercel

bogdan
Total
0
Shares
2 comments
  1. Felicitări pentru interviu, chiar mi-a plăcut!

    “Oricum, am citit mereu, citesc și acum, foarte amestecat și, în general, mai multe cărți în același timp. Chiar din domenii diverse, pe care le tot schimb cînd simt că îmi scade atenția… ”

    Până astăzi mă simţeam oarecum vinovat că fac asta, dar văd că nu e chiar un lucru greşit :D

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article

50% reducere aniversara la cartile lui John dos Passos

Next Article

Gala Tinerilor Scriitori, 15 ianuarie 2014

Related Posts

Total
0
Share