Lizuca, ilustrație Bookuria
Așa o vedem noi la Bookuria · ilustrație
Personaj · Lectură școlară

Lizuca

Are cinci ani, o mamă vitregă care o ține deoparte și un cățel. Într-o zi, se hotărăște că poate ajunge singură la bunici.

Din „Dumbrava minunata” de Mihail Sadoveanu Rol: protagonist Lectură pentru BAC

Cine este și ce o definește

Lizuca e o fetiță de cinci–șase ani dintr-o casă de oameni cu stare. Mama ei a murit, tatăl, George Vasilian, s-a însurat a doua oară, iar noua doamnă a casei, Mia, a adus cu ea alte obiceiuri, alte rude și o părere foarte limpede despre copilul care nu e al ei. Lizuca fusese la bunici, unde era bine; de acolo a fost luată.

Ce o definește e că nu se plânge. Nu face scene, nu cere, nu se smiorcăie. Observă. Vede cine râde de ea, vede rochia care nu i se mai potrivește, vede ce se spune despre ea când se crede că nu înțelege. E o copilă atentă într-o casă care nu e atentă cu ea, iar Sadoveanu scrie asta fără niciun pic de milă lipicioasă.

Singurul ei tovarăș e Patrocle, cățelul. Cu el vorbește, lui îi explică lucrurile, pe el îl ia de martor. Când hotărăște că pleacă la bunici, nu stă pe gânduri dacă poate: își ia cățelul și o ia la drum. Are cinci ani și socoteala e simplă – dumbrava e acolo, dincolo de ea sunt bunicii, deci se poate ajunge.

Trăsături cheie și cum se schimbă

Prima jumătate a cărții e a copilului nedreptățit, și acolo Lizuca e mică și fără apărare. A doua jumătate e a copilului liber, și acolo se vede ce avea de fapt în ea. În dumbravă nu se sperie. Se oprește, se uită, se așază, se împrietenește. Ia lumea exact așa cum i se arată, pentru că la vârsta ei granița dintre adevărat și povestit încă nu s-a tras.

De aici vine farmecul personajului: Lizuca nu „intră” într-un basm, ci se poartă firesc cu el. Când prin dumbravă încep să treacă ființe pe care ceilalți nu le-ar vedea, ea nu întreabă dacă sunt reale. Le vorbește politicos, ca o fetiță bine-crescută, și le pune întrebări practice. Scenele astea sunt și comice, și duioase, pentru că Sadoveanu ține tot timpul minte câți ani are copilul din fața lui.

Curajul ei nu e de erou, e de copil: nu știe destul cât să-i fie frică. Dar e și o hotărâre adevărată la mijloc. Lizuca nu fuge de acasă din capriciu, fuge spre ceva – spre casa în care fusese iubită. Toată povestea e, în fond, despre un copil care își caută locul unde i se cuvine să fie.

Fetița care se așază obosită pe iarbă, la capătul drumului, nu mai e chiar aceeași cu cea din casa de la început. Noaptea din dumbravă îi dă ceva ce mama vitregă nu poate lua înapoi.

De ce a rămas memorabilă

Pentru că e una dintre primele copile adevărate din literatura română: nu un înger, nu o victimă, nu un copil-model de manual, ci o fetiță cu încăpățânare, cu socoteli de-ale ei și cu un cățel. Cartea se citește de un secol în clasele mici și se ține minte toată viața, de obicei prin două imagini: scorbura în care adoarme și dumbrava care începe să vorbească.

În ecranizarea din 1980, regizată de Gheorghe Naghi, Lizuca a fost jucată de Diana Muscă, singurul film în care a apărut.

Cartea, pe scurt

„Dumbrava minunată” a apărut în 1926, în același an în care Sadoveanu publica și „Țara de dincolo de negură”, și „Povestiri pentru copii”. E o carte scurtă, pe care o citești într-o după-amiază: o fetiță rămasă fără mamă, o mamă vitregă care o ține deoparte, un tată care nu vede mare lucru și un cățel care vede tot. Jumătate din text e viață de casă, observată cu o răutate blândă; cealaltă jumătate se petrece în dumbrava de lângă casa bunicilor, unde lumea se deschide și începe să vorbească. Nu e nici basm pur, nici povestire realistă, ci trecerea dintre ele, făcută atât de lin încât nu-ți dai seama când s-a petrecut. În 1980 a fost ecranizată de Gheorghe Naghi, după un scenariu de Draga Olteanu Matei.

Autorul, în două vorbe

Mihail Sadoveanu (1880–1961), născut la Pașcani și mort la București, a publicat peste o sută de volume și a intrat în Academia Română încă din 1921. A scris povestiri de vânătoare și de drum, cărți istorice („Frații Jderi”, 1935–1942) și una dintre cele mai iubite colecții de povestiri din literatura noastră, „Hanu Ancuței” (1928). În 1961 a primit Premiul Lenin pentru Pace.

Casa și dumbrava

Cartea e construită pe un contrast care se vede din primele pagini. În casă, totul e aranjat, curat și rece: mobilă bună, musafiri, vorbe spuse pe jumătate, râsete care nu sunt vesele. În dumbravă, totul e dezordonat, verde și primitor. Pentru Lizuca nu e nicio îndoială care e locul sigur.

De aceea cartea nu e doar o poveste frumoasă pentru copii. E și una dintre cele mai bune descrieri ale felului în care un copil simte o casă în care nu e dorit: nu prin bătaie și nu prin țipete, ci prin lucruri mărunte, pe care un adult le-ar numi educație.

Ce se cere la școală

În clasele primare și gimnaziale, Lizuca e exemplul de personaj de copil caracterizat prin fapte și prin vorbire: se cer trăsăturile ei (sensibilă, curajoasă, hotărâtă, prietenoasă cu tot ce e viu), relația cu Patrocle și cu mama vitregă și trecerea de la lumea reală la cea de basm. Un răspuns bun arată și cum vorbește ea cu ființele din dumbravă, pentru că acolo se vede cel mai bine cât de mică e și cât de curajoasă.

Pe scurt, pentru teză și BAC

  • Singură în casa ei: mama vitregă o ține deoparte, tatăl nu vede mare lucru.
  • Atentă și tăcută: nu se plânge, dar înregistrează tot ce se spune despre ea.
  • Hotărâtă: pleacă pe jos spre casa bunicilor, cu cățelul după ea.
  • Prietenoasă cu tot ce e viu: vorbește politicos cu ființele din dumbravă, fără să se sperie.
  • Evoluția: de la copilul nedorit din casa de la oraș la fetița liberă din dumbravă.

Celelalte personaje din carte

Patroclecățelul ei, singurul tovarăș și însoțitor de drum
Mia Vasilianmama vitregă, cea care a luat-o de la bunici
George Vasiliantatăl, prezent în casă și absent din viața ei
Statu-Palmă-Barbă-Cotpiticul din dumbravă, cu care se tocmește ca de la om la om
Sora Soareluiuna dintre ființele care o primesc în lumea dumbrăvii

Personaje asemănătoare din alte cărți

Lista se calculează singură, din scorurile personajelor, și se schimbă pe măsură ce galeria crește.

Sursele acestei fișe