M-am întâlnit cu poezia Ramonei Bădescu în momentul în care am dorit să aflu mai multe despre haiku, un gen de poezie japoneză cu formă fixă, surprinzătoare și fascinantă totodată. Astfel am aflat că invitata noastră de astăzi scrie atât haiku, cât și literatură pentru copii și își găsește timp și pentru organizarea atelierelor creative de scris haiku (Sakura). A fost o încântare să pășesc în lumea ei, cu haiku legănat prin crengi de cireș dar și “să salt” de bucurie descoperindu-i poveștile dedicate celor mici. Pentru a-i afla activitatea mai îndeaproape, vă invit să o urmăriți pe Ramona Bădescu și pe blogul ramonabadescuautor.ro și să citiți interviul pe care a avut răgazul să mi-l acorde.
Silvia Filip: Volumul tău de debut în poezie numit “Floare de cireș” este în stil haiku și are inclus și un CD audio. Cum ai descoperit haiku-ul?
Ramona Bădescu: Cred că poezia haiku m-a găsit ea pe mine. Totul a început într-o bună zi, cu o carte miniaturală primită în dar – ”Dincolo de tăcere” de Șerban Codrin – cu poeme de doar trei versuri, foarte delicate, traduse în franceză și în engleză. M-au fascinat din prima clipă. Era ca și cum aș fi privit același lucru, mereu, în altă lumină. Pare o poezie neterminată… O adiere de vânt, o fereastră deschisă și dincolo de ea este ceva misterios. Parcă un pictor ar trasa câteva linii pe o pânză și apoi te-ar lăsa să “ghicești” ce lipsește. Adevărul acesta este, chiar lipsește ceva. La origini, poemul haiku era foarte amplu, dar esența lui erau primele trei versuri. Poetul japonez Basho este cel care a perfecționat, în secolul al XVII-lea, forma de haiku așa cum o știm astăzi (desigur, cu adaptările inerente fiecărei culturi). Astfel, a devenit cea mai scurtă poezie din lume și este considerată ca atare în continuare, deși Ion Pillat a publicat ”Poeme într-un vers”, în anul 1935.
S.F.: Cât de important este studiul înainte de a putea scrie haiku?
R.B.: Este o tehnică, într-adevăr, implicând anumite reguli. În primul rând, citind haiku și fiind atras de poezie, te poți trezi că scrii, fără să îți propui, astfel de micropoeme. Îmi amintesc că primele încercări au fost frustrante. Aveam nevoie de mai multe versuri, de mai multe cuvinte. Nu reușeam să exprim ceea ce simțeam într-o formă atât de concisă. Specificul haiku-ului, ceea ce creează acea stare de “revelație”, este dată de kireji, tăietura, care împarte poezia în două planuri, cum este de pildă în această poezie:
Adierea inimii tale –
ceașcă de taină
cu petale de cireș
Ordinea ar fi așa: citești haiku, analizezi regulile, le uiți și apoi scrii! Dacă rămâi cantonat în reguli, ești ca un pianist care execută corect o lucrare muzicală, dar nu transmite nicio emoție.
S.F.: Poți scrie haiku de calitate dacă ești atras mai mult de agitația marilor metropole decât de natură?
R.B.: Da, poți scrie haiku despre orice, despre blocuri, despre asfalt, despre mall-uri, despre orice te transpune în acea stare de contemplație filosofică. În mod tradițional, poezia haiku include un kigo, un element al naturii care indică anotimpul – arșiță, ploaie, zăpadă, de exemplu. Abordările mai recente au venit însă cu o relaxare a regulilor, dar kireji (tăietura sau cezura) trebuie să existe. Este drept, aglomerația urbană, stilul de viață agitat nu sunt prielnice meditației, dar dacă ai un ”ochi” proaspăt, de copil, vei găsi un colțișor de natură, un fir de iarbă prin crăpătura asfaltului, o briză de blândețe în inima cuiva. Este mai greu, dar nu imposibil.
S.F.: Ești inițiatoarea atelierelor creative de scris haiku (Sakura). Ce schimbări produc aceste activități în rândul celor care le frecventează?
R.B.: Atelierele Sakura au ca scop relaxarea, reconectarea la sine și la natură, redescoperirea bucuriei lucrurilor simple și capacitatea de a exprima mult în puține cuvinte, deci de a comunica mai bine. Nici aspectul literar nu este de neglijat. Este suficient aspectul terapeutic, autoterapeutic de fapt, dar cei care au veleități literare pot să se bucure de această pasiune. O cursantă, de formație realistă, a fost extrem de plăcut surprinsă când a realizat că poate să scrie poezie! Am remarcat o motivație diferită la bărbați. Ei sunt mai interesați de cultura japoneză pentru că aceste ateliere sunt un prilej de a explora câteva zone interesante cum ar fi istoria evantaiului, semnificația grădinilor zen, muzica japoneză și instrumentul lor muzical tradițional, koto. Fiecare atelier are și o latură practică, în funcție de tematică. La prima întâlnire, cursanții transcriu un haiku pe un semn de carte pe care îl decorează cu flori de cireș. Apoi încep să scrie propriile haiku-uri pe un evantai sau pe o piatră. Am avut chiar de curând bucuria să primesc un haiku de la o doamnă care îmi spunea că vine la ateliere pentru atmosferă, pentru relaxare și reconectare, dar considera că nu poate scrie haiku în ruptul capului!
S.F.: Care este durata acestor ateliere creative?
R.B.: Atelierele sunt gândite ca un modul de șase întâlniri, câte una pe săptămână, fiecare cu o tematică distinctă. La finalul fiecarei întîlniri, participanții pleacă acasă cu un mic obiect cu un haiku scris pe el. Astfel își pot crea un colț zen. La ultima întâlnire caietul fiecărui cursant trece pe la colegii săi pentru a scrie un poem în lanț. Este poemul grupului.
S.F.: Sunt anumite cerințe pentru a putea fi înscris?
R.B.: Singura condiție pentru a face o nouă sesiune este formarea unui grup de 6 -10 participanți, care achită o taxă modică. Au fost cursanți care au venit la toate cele 6 ateliere, alții au venit la câteva. Se poate oricum, dar există o acumulare, la fiecare întâlnire. Ideal e să parcurgă tot modulul pentru a aplica în viața de zi cu zi ce învață la fiecare întâlnire. Am în plan să organizez ateliere haiku și pentru copii sau pentru adolescenți pentru că am remarcat un interes și din partea lor.
S.F.: Cum arată Japonia prin ochii unei românce ce iubește haiku-ul?
R.B.: Sunt atrasă de partea tradițională a Japoniei: de ikebana, de haiku, de kimonouri și evantaie, bonsai, grădinile zen, de spectacolul cireșilor înfloriți, în general, de admirația lor pentru lucruri cum ar fi frunze, flori, ierburi pe care cultura occidentală le consideră banale, dar ele în modestia lor conțin măreția universului. Cum scria William Blake, este fascinant să vezi lumea întreagă într-un fir de nisip și raiul într-o floare de câmp…
S.F.: Gândindu-ne la diversitatea culturală foarte mare din Japonia, dacă ar fi să poți participa la un festival de acolo care ar fi acesta?
R.B.: Hanami. Sărbătoarea cireșilor înfloriți. Anul acesta s-a anulat. Sper din tot sufletul ca la anul să se organizeze. De asemenea, doresc să vizitez capitala imperială a Japoniei, Kyoto, cu acele temple și grădini minunate din împrejurimi.
S.F.: Cum te-ai descrie pe tine însuți în acest moment al vieții?
R.B.: Până pe 8 martie, eram în faza ”săltăreață”, ca poveștile recent lansate. Plănuiam un atelier ”săltăreț” dedicat copiilor și imaginației lor exuberante, care s-a amânat nu se știe pentru când. Dar între timp pregătesc un atelier online de scriere creativă pentru copii, intitulat ”Detectivi printre cuvinte”. Este o plăcere să anunț în premieră aici, pentru cititorii Bookuria.info lansarea cursului ”Detectivi printre cuvinte” – varianta virtuală a modulului de patru întâlniri susținut vara trecută la Librăria ”Elena Farago” din Craiova. Pe lângă tehnicile de scriere și structura á la Sherlok Holmes a cursului – căutăm idei, cuvinte, ”indicii” – sunt multe exerciții amuzante care îi atrag pe copii și mai ales le oferă încredere în ei. Scrisul pare complicat la prima vedere pentru că suntem tentați să facem comparație cu scriitori și subiecte consacrate. Este foarte important despre ce scriem, de fapt. Temele impuse, cum ar fi compunerile școlare, creează un disconfort deseori pentru că elevii nu știu ce perspectivă sau stil li se potrivește mai bine. Copiii descoperă la curs că este interesant să scrii și să citești, și chiar plăcut. Este un atu la școală și, mai târziu, în viață. Mulți adulți au de creat texte, în domeniul în care lucrează și este dezirabil să fie captivante și ușor de citit de potențialii beneficiari.
S.F.: Un segment drag ție este literatura pentru copii. Recent ai lansat “Povești săltărețe”, prima ta carte dedicată copiilor. Este un mit că a da viață literaturii pentru copii e mai greu decât a scrie orice altceva? Cum e în cazul tău?
R.B.: Este dificil să scrii pentru copii dacă nu poți coborî la mintea lor ca să urci în sufletul lor, mult mai profund, mai curat, mai aproape de Dumnezeu. Pentru mine poveștile sunt ca un balsam, fără ele nu aș putea trăi. Sunt strâns legate de copilărie, de copilul care se bucură și când ești adult. În ceea ce mă privește, scriu de plăcere când sunt inspirată. Foarte rar îmi propun: acum scriu o poveste. Din păcate, unele idei vin când nu pot scrie și se întâmplă să nu mai revină inspirația și acea poveste rămâne neterminată. Dar dacă ideea rămâne acolo, până la urmă povestea nu rămâne nescrisă. Are viața ei orice poveste.
S.F.: Cum a fost colaborarea cu ilustratoarea cărții tale, Cristina Diana Enache?
R.B.: Foarte relaxant a fost. I-am trimis poveștile, m-a întrebat cum să fie desenele și am îndemnat-o să ilustreze așa cu simte ea. Este o experiență unică pentru scriitor pentru că el gândește în imagini abstracte. Am avut emoții teribile și o mare încredere în același timp. Pot să compar cu marea întâlnire când vine copilul pe lume. Îl porți în tine, îl legeni și îi vorbești, dar nu știi cum va arăta. Eram foarte curioasă cum arată poveștile mele. Cristina s-a jucat cu personajele și culorile, este o veselie în ilustrațiile ei, care se regăsește în povești. Este exact ce am simțit când am scris, bucurie. Este o carte care aduce veselie, iar pictura în acuarelă a Cristinei debordează de viață. Sunt foarte încântată de tandemul text-ilustrații și dorim să colaborăm și la următoarea mea carte de povești.
S.F.: Ești și autoarea volumului de interviuri „Unde ți-e bucuria, omul lui Dumnezeu?” împreună cu Monahia Siluana Vlad (transcrierea convorbirilor avute în anul 2006 în cadrul emisiunii “Trepte spre cer” la TV Craiova). Care este cel mai important lucru pe care l-ai învățat despre tine însuți în urma acestui dialog?
R.B.: Să am curaj să mă confrunt cu propria Umbră, așa cum o definea Carl Gustav Jung. Dumnezeu este Iubire și ne-a creat pentru Bucurie, nu pentru suferință. Suferința este indicatorul că mă îndepărtez de Cale, de Adevăr, de Viață. Aceste trei lucruri revin ca un laitmotiv în răspunsurile maicii Siluana și mi-au rămas întipărite în suflet. Sunt profund recunoscătoare pentru că am cunoscut-o personal.
S.F.: În încheiere, îți mulțumesc pentru amabilitatea de a participa la acest interviu și te rog să transmiți un gând oamenilor ce poate se simt constrânși în acest moment datorită crizei medicale pe care o traversăm acum.
R.B.: Eu mulțumesc pentru bucuria de a povesti despre cele două pasiuni ale mele, poezia haiku și literatura pentru copii, două căi de a fi mai aproape de natură și de copilărie, pe care vă îndemn să le experimentați. Orice lucru care ne ajută să explorăm lumea interioară ne face mai puternici și mai împliniți. Cred că acesta este unul din rosturile artei și ale literaturii.
Interviu realizat de Silvia Filip
Foto: arhiva personală Ramona Bădescu
