fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

Anca Zaharia: ”Poate că maturizarea presupune rafinarea – în sensul de triere, de selecție a preferințelor, a asumărilor, a oamenilor”

Anca Zaharia

Poezia scrisă de Anca Zaharia nu este pentru oricine, nu poate fi citită oricând și, mai ales, oricum. Dacă te agăți cu disperare și cauți rime încrucișate, îmbrățișate sau împerecheate, o să vezi că până la urmă ai nimerit în locul potrivit, chiar dacă aceste reguli nu sunt respectate cu sfințenie. Anca s-a înconjurat mereu de cuvânt, de scris, de cărți, fie că a tradus, fie că și-a așternut gândurile în mediul online sau offline. Unii chiar au spus că au început să se apropie de poezie datorită versurilor ei, așa că nu-mi rămâne decât să vă las în compania câtorva rânduri…

„5. haideți să înmuiem condeie/ în călimara cu vise speranțe și alabastru/ ce poate fi mai frumos decât un vis colorat/ nu alb-negru?/ să aducem ofrande lumii proscrise/ să luptăm pentru bine pentru morți și caise/ nu mai trebuie să descoperi/ sensul ascuns al existenței/ piatra filozofală – chiar și ea/ a fost vândută de multă vreme/ și transformată în lingouri de aur/ se păstrează mai bine așa/ spuneau specialiștii/ au fost crezuți” (din volumul Sertarul cu ură, Editura Karth, 2015)

Silvia Filip: Anca, cum îți regăsești copilul interior în timpul pandemiei?

Anca Zaharia: Culmea este că abia acum, în pandemie, l-am regăsit cu adevărat. Și ne-am împăcat exact cum am visat dintotdeauna, însă crezând mereu că e imposibil. Știm cum e, probabil, când avem impresia că toate nefericirile ne sunt rezervate, iar că lucrurile bune sunt numai pentru ceilalți.

S.F.: Ce mesaje crezi că dorește să îți transmită el (n.r. copilul interior)?

A.Z.: Acum nu mai avem nimic ostil de împărtășit, dar m-am bucurat să văd că acum un an prindea în sfârșit curaj să iasă din carapace și să dea mâna cu cei care, cel puțin teoretic, greșiseră iremediabil. Acum vorbim despre o tonalitate pașnică, iubitoare și incluzivă cu care, recunosc, nu sunt tocmai obișnuită.

S.F.: Ce pasiune, în afara scrisului, dorești să dai mai departe oamenilor?

A.Z.: Pasiunea pentru oamenii, locurile și produsele faine de la noi. Poate tocmai de aia mă implic acum cât de mult pot în proiectul Fain de România, acolo unde scriu despre ce și cine mă inspiră. Nu știu dacă e criza vârstei sau chiar am obosit să fiu hater, să contest totul. Și cum nu știu ce să fac bun pentru cei din jur, m-am gândit, atunci când mi s-a propus colaborarea cu fainderomania.net, să dau toată energia pe care o am pentru a scrie și-ai aduce în fața publicului pe cei care fac deja lucruri bune, uimitoare, minunate. Poate ajut astfel, poate inspir, poate încep să creez cu adevărat – și nu doar să contest tot ce sunt și ce am în jur. E o schimbare mare pentru mine, dar mă simt cel mai bine din ultimii 30 de ani. Așa că sper că asta e cheia mea pentru fericire.

S.F.: „Suicid” și „Sertarul cu ură” pot fi considerate, la prima vedere, titluri destul de sumbre… Cum îți alegi titlurile cărților?

A.Z.: Nu am căutat niciodată un titlul potrivit pentru vreuna dintre cărțile mele. Dacă există într-adevăr o muză a scriitorului, atunci ea este responsabilă pentru titlurile mele sumbre. În orice caz, nu știu dacă le consider responsabile de a fi speriat și poate îndepărtat niște cititori, dar în zona cultural-artistică vorbim despre subiectivism. Mi se par potrivite titlurile mele, asta e de necontestat. Dacă aș da timpul înapoi, nu știu dacă aș mai scrie și publica toate aceste cărți. Dar știu că, dacă aș face-o, titlurile ar fi exact acestea.

S.F.: Acum aproape 10 ani spuneai clar, hotărât: „Nu-mi plac oamenii, dar îmi plac cititorii”. S-a schimbat ceva de atunci?

A.Z.: Nimic și totul. Poate că maturizarea presupune rafinarea – în sensul de triere, de selecție a preferințelor, a asumărilor, a oamenilor. Acum aș spune chiar opusul: îmi plac absolut toți oamenii. Evident, cu mulți e posibil să nu fiu de acord, de alții sunt mari șanse să mă delimitez din cauza diferențelor care nu pot așeza doi oameni la o masă, dar apreciez fiecare om care există pentru că există și pentru că, sunt convinsă, face tot ce poate să-i fie bine. Să se descurce, să mai treacă o zi mulțumitoare, în care să se ajute pe sine sau să-și sprijine familia, cunoscuții, comunitatea. Iar asta nu mi se mai pare deloc puțin lucru. Facem ce putem, dăm ce putem și ce știm și e de apreciat. Oamenii fundamental răi sunt mai puțini decât îmi plăcea să cred acum 10 ani.

S.F.: Ce calități esențiale ar trebui să aibă cititorii poeziilor tale, de pildă?

A.Z.: Curiozitatea e singura condiție care s-ar apropia de definiția unei calități. Altfel, nu cer și nu pretind nimic. Dacă sunt citite cărțile mele, eu mă bucur. Nu țin nici măcar să fie cumpărate, pot fi împrumutate ori furate – deși nu încurajez rebeliunea împotriva sistemelor societății noastre în astfel de forme. Dar nu vreau să fiu înțeleasă, să fac pe plac, să mă citească doar absolvenții de masterate de creative writing. Exist în lumea literară de la noi și mi-e de ajuns. De unde să știu că peste 300 de ani nu voi ajunge să fiu considerată cea mai cea scriitoare a perioadei sau că nu voi fi uitată și ștearsă din orice arhivă literară? Oricum ar fi, eu nu voi mai fi aici să mă bucur sau să mă întristez. Contează că sunt aici acum. Și că dau tot ce pot și uneori un pic mai mult.

S.F.: Ce fel de literatură gustă românii acum?

A.Z.: Literatură multă, bună și diversă, cu interes serios arătat scriitorilor români contemporani, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Sigur că în statistici europene stăm prost, mereu pe ultimele locuri la citit sau cumpărat de cărți. Dar cei care citesc și care vorbesc cu pasiune despre ce le-a plăcut sau nu compensează într-o oarecare măsură și ajută to raise awareness. Nu pot să-mi imaginez vreo campanie publică pro-lectură care să dubleze măcar numărul de cititori din România într-o perioadă scurtă, și-aici mă refer că și un an ar fi puțin, dar și zece. Fiecare cititor știe că are o responsabilitate (față de autor, față de propria pasiune, de ceilalți, de lume-n general) de a da mai departe ce i se pare util, într-o formă sau alta. Și cu cititorii de azi construim o societate puțin mai atentă la sine și la ce-i face bine, una cu care să urcăm în topuri peste ani. Când ne vom merita locul pe deplin, după ce-l vom fi câștigat. Dar până atunci nu mai pot să pretind ca o persoană care nu are ce pune pe masă familiei să se preocupe de cultură, așa cum credeam mai demult. Avem nevoie ca multe să meargă mai bine în țara asta pentru a putea să punem noi, oamenii de rând, literatura sau teatrul sau filmul de artă pe lista priorităților unei luni sau ale unei săptămâni.

S.F.: Pandemia crezi că a reușit să le schimbe obiceiurile de citit?

A.Z.: Nu aș fi prea fermă în a afirma că s-a schimbat ceva. Grijile ultimului an nu s-au îndreptat spre cultură decât în cazurile în care vorbim strict despre lucrătorii din domeniile cultural-artistice. Pentru ceilalți au contat locurile lor de muncă, stocurile de făină și altele. Cum e și normal, având în vedere etapa în care se află România acum – și aici mă refer la toate aspectele, financiar, educațional, social etc.

S. F.: Care sunt emoțiile reprimate îndelung ce crezi că te-au făcut să așterni totul pe hârtie?

A.Z.: Probabil frustrarea născută din neputință. Dar care a făcut ca acum să înțeleg așa, aplicat, ce contează pentru un copil, informații care poate că-mi vor prinde bine cândva.

S.F.: Cât de des urmărești ce spune critica literară despre cărțile tale?

A.Z.: Nu caut niciodată ce s-a mai scris sau s-a spus, dar nu cred că-mi scapă ceva tocmai pentru că avem disponibilă funcția de etichetare pe social media, acolo unde acum se întâmplă totul.

S.F.: În ce proiecte ești implicată acum?

A.Z.: Am renunțat la tradus literatură, după 5 ani în care am făcut asta aproape zilnic, deci mă concentrez pe a mă bucura de timpul liber rămas – mai ales că tot acum, la 30 de ani, am descoperit că-mi place să fac mișcare. Scriu recenzii la ce-mi place pe ancazaharia.ro, scriu despre ce e inspirațional sau motivant pe fainderomania.net, colaborez cu Serial Readers și Dilema veche, însă public rar acolo. Fac comunicare pentru Fundația Comunitară Țara Făgărașului și mă bucur de tot ce schimbăm în Făgăraș de parcă m-aș fi născut acolo. Și nu mai scriu, cel puțin o vreme, acum doar trăiesc.

Interviu realizat de Silvia Filip
Foto: arhiva personală Anca Zaharia

Silvia Filip
Total
10
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
Iubirea în caz de urgență

Iubirea în caz de urgență, de Daniela Krien (Editura Humanitas, 2021)

Next Article
Vincent și Theo

Vincent și Theo. Frații Van Gogh, de Deborah Heiligman (Editura Art, 2021)

Related Posts

Total
10
Share