Cărți noi și fragmente
Cărțile nou apărute, cu ce aduc ele: un rezumat fără dezvăluiri, câteva cuvinte despre autor și, de multe ori, un fragment în avanpremieră, ca să guști primele pagini înainte să decizi. Urmărim lunar aparițiile editurilor românești, colecțiile de la chioșc și reeditările care merită o a doua viață. Dacă vrei să știi ce e nou pe rafturi, de aici începi.
Cărți noi și fragmente “Rafa, povestea mea”, de John Carlin, Rafael Nadal
În 2005, la 19 ani, Rafael Nadal câştiga „French Open”, primul său Grand Slam. Degeaba. Antrenorul său, unchiul
Cărți noi și fragmente “Romania in Primul Razboi Mondial”, de Glenn E. Torrey
Puţin din lupta României în Primul Război Mondial este cunoscut publicului larg. Faptul că a intrat mai târziu
Cărți noi și fragmente ”Despre China”, de Henry Kissinger [Editura Comunicare.ro, 2012]
Henry Kissinger, secretar de stat american şi câştigător al premiului Nobel pentru Pace, declară că a fost în
Cărți noi și fragmente “Totul pentru tine” de Mary Carter, impreuna cu Libertatea pentru femei
Mai este doar o zi si ne asteapta sfarsitul de saptamana in care ne putem relaxa dupa o
Cărți noi și fragmenteOchelari de soare Sun Planet impreuna cu Gazeta Sporturilor: model Audrey, 30 lei + husa CADOU
De maine, 9 iulie, impreuna cu Gazeta Sporturilor “vedeti” ca apare ca si insert o noua pereche de
Cărți noi și fragmente „Trăiască regele!” („Supravieţuitorii”, de Peter Conradi)
Numărul monarhiilor constituţionale din Europa a rămas constant de la urcarea pe tron a regelui Juan Carlos, în
Cărți noi și fragmente “Dune”, de Frank Herbert
Oricât de spectaculoase ar fi ecranizările, ce ar fie ele fără inventatorii poveştilor care le susţin? Cinematografia nu
Cărți noi și fragmente Reguli de încălcat („Zi după zi”, de David Levithan)
„A” este o entitate fără imagine, fără trup, fără sex. Se trezeşte în fiecare dimineaţă în corpul altcuiva,
Cărți noi și fragmente Închinarea la abstract („Zei americani”, de Neil Gaiman)
Zeii şi creaturile mitologice există pentru că oamenii cred în ele. Le-au adus cândva emigranţii care au trecut
Cărți noi și fragmente Memoria unui secol (recenzie la cartea „Spune-mi cine sunt”, de Julia Navarro)
Un jurnalist este solicitat să investigheze viaţa străbunicii sale, Amelia Garayoa. Singurul lucru pe care îl ştie despre
Cărți noi și fragmente O noua carte cu revista Psychologies: “Testati-va EQ-ul” de Phillip Carter
In aceasta luna, revista Psychologies ne bookura cu o noua carte, “Testati-va EQ-ul” de Phillip Carter. De asemenea,
Cărți noi și fragmente ”Triburi”, de Seth Godin [Editura Publica, 2015]
Un trib este un grup de oameni care au un interes comun, o modalitate de comunicare si un
Nu rata nicio Bookurie
Un e-mail scurt, dimineața: cronica zilei, recenzii noi și reducerile la cărți.