Mai sunt atât de puține zile până vom sărbători Ziua Copilului, încât nu aș fi avut cum să nu mă gândesc la prințese, feți-frumoși, ciocolată, baloane, cărți frumos ilustrate, personaje de poveste. Astăzi am ales să stau de vorbă cu o prințesă, dar una care scrie conștiincios zi de zi, având în gând mai multe povești decât chiar zilele unui întreg an calendaristic. Așa cum deja cred că ați ghicit, invitata mea este Ioana Chicet-Macoveiciuc, un om care ne inspiră prin cuvânt. O să te țin în brațe cât vrei tu…, Miercuri, respirăm, Te iubesc orice-ai face! și Băiețelul cu aripă de fluture sunt titluri incitante, cărți frumos aranjate (text și ilustrație), numai bune de descoperit și de păstrat în gând. Vă invit în lumea ei, cu precizarea că nu am menționat tot ceea ce a scris Ioana până acum dar aș putea paria ușor că va mai scrie multe, multe cărți de acum înainte pentru că așa se simte cel mai bine. Toate cărțile semnate de Ioana Chicet-Macoveiciuc le găsești aici.
Silvia Filip: În conștiința multor internauți, înainte de a fi Ioana Chicet-Macoveiciuc, ești o prințesă – Prințesa Urbană (n.r. printesaurbana.ro). Prințesă urbană într-o junglă urbană în care trebuie să lupți cu nenumărate prejudecăți sau prințesă urbană într-un castel făurit numai din cuvinte?
Ioana Chicet-Macoveiciuc: Nu-mi văd viața ca pe o luptă (deși uneori tare seamănă cu una) și nici castel nu am, stăm la bloc, la etajul doi. Am aflat pe la jumătatea vieții că îmi este ușor să scriu într-un fel care mișcă oamenii și am decis că voi pune asta în serviciul educației și vindecării mele și a celorlalți. Cu alte cuvinte scriu, scriu ca să mă descopăr și ca să ajut. Nu știu ce fel de prințesă mai face asta. J
S.F.: Care consideri că sunt părțile tale forte ca scriitoare?
I.C.M.: Cred că oamenii apreciază faptul că scriu simplu, direct, curat, onest, fără fasoane, fără ocolișuri, că scriu de râs și de plâns, uneori în aceeași frază.
S.F.: Ce valori sau învățăminte încerci să le transmiți celor mici prin intermediul cărților publicate până acum ?
I.C.M.: Prezența în propria viață, adevărul, recunoștința, vulnerabilitatea, puterea de a căuta să afli ce e important despre tine și de a arăta asta tuturor pentru a permite relații de calitate, comunicarea non-violentă, răbdarea, acceptarea, iertarea, educația emoțională.
S.F.: Ce carte pentru copii ți-a făcut copilăria mai frumoasă?
I.C.M.: Nu am citit foarte mult în copilărie, preferam fie să alerg pe-afară, fie să fac mate. J Am recuperat după 18 ani, când am descoperit cu adevărat cărțile. Îmi amintesc cu drag de Doctorul Aumădoare și de Luna Betiluna, pe care le citeam în casa bunicilor mei de la țară, amândoi învățători.
S.F.: Cu ce personaj literar ți-ar plăcea să te întâlnești? Ce sentimente ai avea față de el?
I.C.M.: Eu chiar mă întâlnesc cu toate personajele din cărțile care-mi plac. Le iau cu mine în pat seara și ne cunoaștem mai bine. Merg cu mine cu metroul când citesc în drum spre o întâlnire. Acesta e farmecul unei cărți bune: te ia în lumea ei în trei secunde și te mai lasă târziu, când îți închei socotelile cu ea, mult după ce ai închis cartea.
S.F.: În ce țară ți-ar plăcea să îți vezi personajele călătorind,de ce nu, prin intermediul traducerilor?
I.C.M.: M-aș bucura să fie traduse cărțile mele în orice limbă. Din păcate nu cred că se va întâmpla asta prea curând, în primul rând pentru că există interes scăzut pentru literatură contemporană română din partea agenților și editorilor din străinătate, în al doilea rând pentru că simt că romanele mele sunt foarte mult despre noi, despre aici, nu știu dacă cititori din alte culturi ar regăsi în ele tot ce am pus acolo.
S.F.: Spuneai la un moment dat, într-un interviu: “Tot ce am construit și am, a venit cu multă muncă și multă dorință de a face bine.” Cum a luat naștere această dorință a ta, având în vedere că cei mai mulți dintre noi suntem egoiști și ne gândim în primul rând la binele nostru?
I.C.M.: Probabil are legătură cu nevoia mea de a mă înconjura cu oameni prezenți, care au aceleași principii ca mine, nevoia mea de a construi pentru copiii mei un loc în care să existe mai puțin orgoliu, mai puțină suferință, răni, ură. Eu sunt bine când fac bine și sunt rău când nu fac bine. Rău încerc să nu fac deloc, uneori fac rău din greșeală, învăț însă să evit asta.
S.F.: Ce ai învățat despre tine însuți în toți acești ani?
I.C.M.: Mai întâi am învățat că a fi persoană publică este foarte complicat și dureros, că e nevoie să te expui ca să faci o diferență, iar când te expui, oamenii mușcă. Apoi am învățat că e important să mă pansez și să merg mai departe, pentru că acea cauză mai mare decât mine pentru care lupt e mai importantă. Acum învăț că nu sunt martir și că nu pot să mai rup din mine pentru alții, că nu e corect față de mine și de familia mea. Acum învăț să pun limite, să mă apăr, să ajut de la adăpost, în feluri care nu presupun expunere, ci doar relaționare.
Am învățat că pot să duc multe, dar nu pot să duc orice.
Am învățat că oamenii sunt foarte cruzi și foarte generoși.
Am aflat că într-o secundă pot trece eu însămi de la maximă grație la oribilă cruzime.
S.F.: În ce organizații sau activități ai fost implicată în timpul facultății?
I.C.M.: În niciuna, am muncit mult și am învățat mult, a fost o luptă pentru supraviețuire, nu am avut timp și nici interes pentru alte activități.
S.F.: Care a fost cel mai important curs pe care l-ai frecventat la facultate?
I.C.M.: Foarte valoros pentru mine a fost cursul de Tehnici de redactare, acolo mi-am format mâna. Și cel de Etică și deontoologie a avut un impact serios. Toată facultatea mi-a fost utilă, sunt foarte recunscătoare că am avut șansa asta, să intru și să termin FJSC! Mi-a schimbat viața.
S.F.: Este maniera în care te percepi pe tine însuți în acest moment foarte diferită de cea din trecut?
I.C. M.: Da. Prima jumătate din viață, care a ținut cam 27 de ani, am fost într-o ceață totală. Împrumutam de la alții feluri de a fi, nu știam cine sunt. Am stat în relații abuzive cu iubiți, șefi, colegi, prieteni. Apoi m-am scuturat și am avut curaj să mă uit la mine. A fost surprinzător, dureros și frumos. Am făcut mulți ani de terapie. Am dat la o parte praful, am făcut curat, am deschis ferestrele. Tot atunci am și început să scriu. Acum sunt un om prezent și realist, cred eu.
S.F.: În încheiere îți mulțumesc pentru amabilitatea de a-mi acorda acest interviu și te rog să ne spui în linii mari, păstrând totuși o doză de suspans, la ce să ne așteptăm din partea ta pentru următoarea perioadă a anului?
I.C.M.: Lucrez la câteva cărți noi pentru copii, una este despre înghețată, alta despre devenirea fetițelor care cresc, din copii în femei. Am creat și câteva jocuri pentru copii, îmi lipsesc lansările noastre uriașe, râsetele copiilor, piesele noastre de teatru. Dar scriu, scriu și sper că vom fi bine.
Interviu realizat de Silvia Filip
Foto: arhiva personală Ioana Chicet- Macoveiciuc
