fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

Irina Motroc: ”Dacă negăm arta, negăm ceea ce suntem”

Irina Motroc

N-aș putea să spun că pe Irina Motroc am descoperit-o întâmplător. Cum urmăresc ce au mai făcut ilustratorii noștri în minunata lor lume de culori vibrante, nu aveam cum să nu ne intersectăm la un moment dat. Ilustrația ei m-a atras și imediat am hotărât să îi propun să facem acest interviu. Numai că de la gând la faptă a fost un drum lung pentru că Irina are un program foarte încărcat și este implicată în fel de fel de proiecte. Mă bucur mult că până la urmă am reușit să ne sincronizăm cumva ca să facem posibilă apariția acestui interviu, așa că vă las cu drag în compania gândurilor și personajelor imaginate de ea.

Silvia Filip: Irina, cum și când îți construiești momente de bucurie?

Irina Motroc: Cred că momentele de bucurie sunt o chestiune de alegere, de educare a unui fel de a fi. Aleg să îmi construiesc în fiecare zi momente mai mari sau mai mici de bucurie. De la cafeaua de dimineață pe care o cumpăr dintr-o cafenea unde interacțiunea cu oamenii de acolo e una care îmi aduce zâmbetul pe buze, la momentele când aleg să văd lumea prin lentila unui aparat foto, întâlnirea cu oamenii dragi mie, vizita într-un muzeu, răsfoirea unui album de artă, până la călătoria în locuri pe care abia aștept să le explorez.

S.F.: Cât de mult te-a surprins să fii tu aleasă să ilustrezi cartea Domnul Papuzek a lui Cornel Vlaiconi, ținând cont și de faptul că la momentul respectiv lucrai în alt domeniu?

I.M.: La momentul acela a fost o mare surpriză. Lucram deja ilustrație de mai bine de un an în cadrul unei agenții de publicitate, avusesem mai multe proiecte prin agenție, însă eram destul de nesigură pe capacitățile mele și deși lucrurile erau într-o ascensiune continuă și îmi observam evoluția cu fiecare proiect, încă nu îndrăzneam să mă situez în sfera ilustratorilor. Îmi doream foarte mult să ilustrez cărți pentru copii, însă era mai mult un vis către care tindeam, nu mă gândeam că se va întâmpla atât de curând.

S.F.: Când nu are inspirație un ilustrator, ce face?

I.M.: Am învățat că lucrurile au nevoie de un timp al lor ca să se așeze, să se decanteze. La începuturi intram în panică în momentul în care nu vizualizam un proiect, când zilele curgeau și părea că nu reușesc să conturez ce am de făcut. Acum mi-am construit un soi de ritual și am învățat să am răbdare, să imi dau timp și să fiu mai blândă cu mine. Când nu am inspirație, iau o pauză de la proiect, consum multă informație vizuală din orice domeniu, fac lucruri care mă relaxează.

S.F.: Cum este să fii studentă la Facultatea de Arte, secția de Grafică din cadrul Universității Naționale de Arte din București?

I.M.: Să fiu studentă la Facultatea de Arte mi-a schimbat foarte mult perspectiva, modul de a gândi, felul în care mă raportez la artă și la parcursul meu, în general. Grafica mi-a dezvoltat un nou fel de a vedea lucrurile, o disciplină în proces, atenția pentru formă, modul în care gândesc compozițiile,  gândirea abstractă.

Pentru mine a fost un drum cu multă, multă muncă.  Am mulți colegi care desenează din copilărie și care au avut în permanență acest exercițiu al desenului. În cazul meu desenul s-a oprit undeva pe la vârsta de 12 ani și a reapărut după o pauză de mai bine de 20 de ani. Am avut foarte mult de recuperat și asta a însemnat foarte multe ore petrecute în atelierul de la facultate, desenând și studiind până seara târziu. Simt că a meritat tot acest maraton, pentru că acum, la finalul celor trei ani, sunt mult mai sigură pe mine și pe capacitățile mele.

S.F.: Crezi că ai căpătat vreo slăbiciune pentru anumite personaje – fantastice, pozitive, negative, din lumea vegetală, animală?

I.M.: Acum doi ani am construit un personaj de care sunt foarte atașată. Face parte dintr-o serie mai lungă pe care intenționez să o continui. Este un șoarece, pe nume Cheesy. Mi-e drag pentru că s-a dezvoltat dintr-un personaj pe care îl construisem pentru o carte la care am întrerupt colaborarea.  A fost practic un personaj respins de editură, pe care am ales să îl transform, nu am vrut să îl las să moară. Iar legătura cu acest personaj este cu atât mai apropiată cu cât eu aveam fobie de rozătoare, iar prin intermediul lui am trecut printr-un proces aproape terapeutic  în perioada când lucram la construcția personajului și mă documentam despre comportamentul acestor animale, vizualizând multe imagini cu rozătoare. A fost dificil la început, dar pe masură ce lucram am ajuns să le descopăr, să le cunosc iar în final mi-am depășit această fobie.

S.F.: Nimic frumos nu se obține fără suferință sau fără multă muncă…De câte retușuri are nevoie un personaj pentru a prinde contur (culoare) pe foaia albă? Cum se naște el?

I.M.: Încep întotdeauna procesul de lucru printr-o documentare amplă. Uneori am o imagine în linii mari, care se conturează în mintea mea de la început, alteori nu am această proiecție și atunci e nevoie de mai multe căutări, de mai multe încercări.

S.F.: Care a fost cea mai neobișnuită ilustrație realizată până acum în proiectele tale? Am văzut artiști care pictează cu vin sau cafea, de exemplu, și nu se rezumă la metodele și materialele tradiționale și rezultatul chiar m-a surprins…

I.M.: Nu cred că am până în acest moment o ilustrație pe care să o consider neobișnuită, dar cu timpul am început să experimentez din ce în ce mai mult, să combin tehnici și să las loc întâmplării.

S.F.: Ce sentimente te încearcă când știi că prin munca ta contribui la “imunitatea mentală” a celor ce aleg cărțile ilustrate de tine?

I.M.: Cred că e o mare responsabilitate și mă simt datoare să vin cât mai bine pregătită în fața celor ce vizualizează ceea ce fac. Asta presupune un bagaj de cunoștințe care transcende imaginea. Și nu mă refer aici doar la partea tehnică, ci și la informațiile, conexiunile, referințele, emoțiile pe care le adaugi într-o lucrare și care vorbesc despre cât de largă este lumea ta, ce preocupari ai, care îți sunt bucuriile. Îmi doresc ca ilustrațiile să îmbogățească viziunea și lumea unui copil și cred că asta nu se poate realiza dacă tu însuți nu ești suficient de bogat încât să deschizi porțile către aceste lumi.

S.F.: Ce strategii antreprenoriale îți sunt de folos în ilustrarea cărților pentru copii?

I.M.: În spatele acestui miraj, în care artistul creează în atelierul lui boem, este multă muncă de șoarece de birou. Și este necesar să știi și un pic de financiar, un pic de juridic, un pic de PR, marketing, social media. Strategiile anteprenoriale te ajută în negocierea unui contract, în relația cu clienții, în promovarea a ceea ce faci.

S.F.: Când crezi că va veni momentul în care arta să nu mai fie privită ca un capriciu?

I.M.: Ne naștem creativi, am evoluat datorită creativității, am fost nevoiți să apelăm la ea pentru a găsi noi și noi modalități de a ne dezvolta și a ne ușura viața. Sistemul în care trăim, societatea ne „forțează” să uităm acest lucru pe măsură ce ne îndepărtăm de copilărie, pe măsură ce responsabilitățile câștigă teren, însă această nevoie este în ADN-ul nostru. Arta este nevoia de a crea, de a fi în permanentă legătură cu tine, de a te expune, de a exprima ceea ce simți, ceea ce gândești. Dacă negăm arta, negăm ceea ce suntem. Cu cât ne vom da voie să fim mai atenți la noi, vom recunoște că arta nu este un capriciu, este o nevoie primară.

Odată cu pandemia simt că oamenii au început să înțeleagă căatunci când nu mai rămâne nimic, rămâne arta.

Interviu realizat de Silvia Filip
Foto: arhiva personală Irina Motroc

Silvia Filip
Total
15
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
Don Quijote povestit copiilor

Don Quijote povestit copiilor, de Rosa Navarro Duran, Francesc Rovira (Editura Curtea Veche, 2021)

Next Article
Prințesa Roșie

Prințesa Roșie, de Amelie Wen Zhao (Editura Epica, 2021)

Related Posts

Total
15
Share