Sunt mai multe legende ce se învârt în jurul cafelei dar, probabil, cea mai cunoscută rămâne povestea ce datează de pe la 1400. Khaldi, un păstor ce avea în grijă câteva capre, a observat la un moment dat că animalele deveneau mult mai vioaie după ce consumau fructele dintr-un tufiș sălbatic.
Curios, le-a încercat și el și a devenit dintr-o dată mai revigorat, ba chiar le-a împărtășit unor călugări descoperirea lui, iar aceștia au început să consume minunatele boabe pentru a-și putea face slujbele din timpul nopții.
Mai jos am încercat să alcătuiesc o scurtă listă de cărți ce sunt dedicate acestei băuturi încântătoare, plecând de la Povestea cafelei turcești, făcând un popas de Cinci minute la o cafea sau ascultând Confesiunile unui cafegiu.
Povestea cafelei turcești, de M. Sabri Koz, Kemalettin Kuzucu
Rousseau, Voltaire și Balzac au fost numai câțiva dintre băutorii pasionați de cafea din Franța secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea. Mirabeau, unul dintre eroii Revoluției Franceze și un orator eminent, descria cafeaua ca fiind o „băutura a creierului” și nu se ridica să vorbească până nu o consuma în cantități mari. Când era bolnav, împăratul Napoleon îi spunea medicului personal că durerile i se mai atenuau dacă bea cafea din belșug.
Există un proverb turcesc care spune: «O ceașcă de cafea nu se uită vreme de 40 de ani». Contează oare dacă o bei în Istanbul sau în Constanța? Cuvintele «40 de ani» și «nu se uită» sunt cele care contează, dar, indiferent unde ne este servită cafeaua, întotdeauna înseamnă același lucru: Ziyade olsun, ferah kahveleriniz olsun, adică «Fie să aducă prosperitate, iar motivul pentru o nouă ceașcă să fie o sărbătorire plăcută». – M. Sabri Koz
Cerșetorul de cafea, de Emil Brumaru
În anii ’60-’80, Emil Brumaru s-a angajat într-o adevărată odisee epistolară, corespondând cu mai multe personalități ale lumii literare românești, între care Lucian Raicu, Leonid Dimov, Șerban Foarță, Radu Petrescu, Alex. Ștefănescu, Ilie Constantin și Florin Mugur.
Scrisorile, de o incontestabilă valoare, oferă o imagine vie a acelei perioade tulburi, alături de confidențe și exerciții literare ale autorului. Acesta încearcă să prevadă evoluția unor scriitori români sau străini și citește enorm: romane, nuvele, poezii, cărți de horticultură cu nume de plante stranii – toate îi trezesc interesul și pe toate le „devorează” cu egală plăcere.
De o sinceritate adesea tăioasă, Emil Brumaru dă și în aceste scrisori măsura extraordinarului său talent literar, demonstrând cum poate fi liber un om într-o țară aflată sub dictatură.
Cinci minute la o cafea, de Ion Cosmovici
„Simpla cafea neobservată în aeroportul singurătății, intimitatea postmodernă e atunci relația neașteptată care se naște de la sine între cei care au renunțat să mai caute strategii excepționale pentru întâlniri ratate sau incomplete.
E cafeaua ascunsă în mijlocul lumii a celor care nu își mai regizează întâlnirile, și știu bine că întâlnirea însăși, de fiecare dată, e regizorul de care trebuie să asculți. Chiar dacă acest regizor pare să nu știe prea multe în primele cinci minute, de fapt povestea lui abia începe. Și nu se știe niciodată cum se va sfârși.” – Autorul
Cafeaua de dimineață, de Vassa Larin
Această carte de reflecții zilnice a fost scrisă ca ajutor pentru oricine este interesat să facă din meditație o parte din viața sa zilnică. Fiecare reflexie, bazată pe un pasaj din Scriptură și, ocazional, pe calendarul zilnic, este scurtă, pentru ca să poată fi integrată într-un program aglomerat.
Meditațiile pot fi citite câte una în fiecare zi, poate în timpul cafelei de dimineată, în drum spre serviciu sau oricând găsești cinci minute libere. Lectura acestor reflecții este menită să nască în cititor dorința de autocunoaștere și examinare zilnică a propriilor gânduri și fapte.
Oamenii fericiți citesc și beau cafea, de Agnes Martin-Lugand
A plecat din Paris să se uite pe sine și dragostea pe care o va întâlni va schimba totul.
Povestea lui Diane începe în mod brutal cu moartea soțului și a fetiței sale, eveniment care o aruncă în cea mai cumplită depresie. Totul se oprește în loc, în afară de inima ei, care continuă să bată dureros.
Când cel mai bun prieten și asociat în mica afacere cu o cafenea literară la Paris, Felix, îi propune o călătorie ca început pentru o nouă viață, Diane alege să îndeplinească o mai veche dorință a fostului ei soț și se refugiază departe de lume, într-o mică așezare din Irlanda.
O întâlnire neașteptată cu un bărbat taciturn o face pe Diane să vadă din nou lumea cu încredere.
Prin cafenelele din Micul Paris, de Maria-Magdalena Ioniță
“Intrând în atmosfera spirituală a celor șase cafenele, cu clientela lor pestriță, înțelegi emulația creatoare apărută acolo, solidaritatea și acel cumul de elemente care le-au transformat în adevărate simboluri de viață bucureșteană. Întemeiate de un polonez, un boier pământean, un aromân meșter într-ale cofetăriei, un evreu ori un grec, cafenelele s-au altoit mereu, pentru rentabilitate, pe lângă restaurante.
Și ar fi rămas simple debite de cafea, fie ea șvarț, turcească sau marghilomană, dacă, pe nesimțite, nu ar fi ajuns să fie populate de elita culturală a capitalei. Cârcotașii ar putea spune că bucureștenii n-au fost originali, ci au imitat modelul francez (Le Procope) sau pe cel vienez (Sacher). E doar o nălucire fiindcă faima cafenelelor bucureștene a fost dată de un lung șir de personalități românești.” – Georgeta Filitti
Confesiunile unui cafegiu, de Gheorghe Florescu
Cartea de memorii Confesiunile unui cafegiu este simbolul dragostei pentru cafea ce l-a urmărit o viață întreagă pe Gheorghe Florescu.
„Amețitoare și amuțitoare, revoltătoare pe cât de hipnotică, scrisă fără milă de ei și cinic pentru noi, cartea lui Gheorghe Florescu, legendarul cafegiu de pe Hristo Botev 10, unde venea floarea lumii literare, actoricești și medicale, este compusă dinlăuntrul și dinspre vârful sistemului. […] Pentru mine nu încape îndoială: este cartea anului, marea surpriză a lui 2008.”- Dan C. Mihailescu, la apariția primei ediții).
Foarte bune recomandarile, big like pentru postare :D